Ascultă Radio România Cluj Live

Curs intensiv de tehnică și artă fotografică de vară

 

Curs intensiv de tehnică și artă fotografică de vară

Articol editat de , 5 iulie 2019, 11:57

 

Conducerea Asociației Internaționale ”Euro Foto Art” invită pe iubitorii fotografiei din Sighetu Marmației să participe din mijlocul lunii iulie 2019 la primul  curs intensiv de tehnică și artă fotografică, organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Sighetu Marmației, sub patronajul Primăriei municipiului, pentru cei care se vor afla în perioadei vacanției în orașul de pe malul Tisei.

În acest context cei interesați sunt invitați la cursul de fotografie organizat în premieră absolută în Sighet (seria C/ 2019) din data de 15 iulie  2019 cu o durată de doar o săptămână. Cursul va condus de cunoscutul artist fotograf Orădean Ștefan Tóth AFIAP, președintele Asociației  ”Euro Foto Art”, care are o experiență de peste 43 de ani în acest domeniu.

Orele de curs se vor ține la Centrul Cultural Sighetu Marmației  în zilnic între orele 16:00 – 19:30. Unul din avantajele cursului este că absolvenţii vor învăţa să „vadă” atfel faţă de cum au văzut până la înscrierea lor la acest curs. Altfel vor vedea oamenii din jurul lor, strada, peisajul, respectiv un film la televizor sau la cinema.

După  însuşirea noţiunilor generale, despre istoria fotografiei, despre elemente de foto-compoziţie şi cele legate de aparatele de fotografiat clasice şi digitale, cursanţii vor participa la o deplasare de creaţie în centrul istoric al municipiului Sighetu Marmației. De asemenea cursanţii vor avea posibilitatea să realizeze diferite portrete la lumina natural.

În cadrul acestui curs, participanţii vor învăţa de asemenea noţiuni legate de procesul negativ şi pozitiv color analog, despre diapozitive alb-negru şi color, cât şi despre creaţiile multimedia. Tot aici vor fi dezbătute o serie de probleme ale esteticii şi creaţiei fotografice.

Cursanţii vor avea deasemenea posibilitatea de a participa la mai multe jurizări ale unor colecţii de fotografii artistice. Cursurul  va fi finalizat prin organizarea unei expoziții de exament în data de  19.06.2019 ora 17:00 în Centrul Cultural Sighetu Marmației, unde vor fi prezentatele cele mai reuşite creaţii artistice, realizate în cadrul cursului. În cadrul festivității vor fi înmânate şi Certificatele de absolvire (după susţinerea examenelor  de verificare a cunoştinţelor).

Înscrieri şi informaţii suplimentare pentru acest curs, se pot obţine la www.eurofotoart.com/courses/ro/ , de unde pot descărca și formularul de înscriere, la telefonul 0741/212111 sau la e-mailul eurofotoart@gmail.com.

În cadrul cursurilor vor fi asigurate câte 3 locuri pentru persoane defavorizate, care vor putea participa la curs în condiţii de gratuitate, în baza unei cererii şi a documentelor justificative (în raport cu numărul cursanţilor înscrişi). Elevii, studenții precum și pensionarii beneficieză de reducere din taxa de participare.

Absolvenții vor avea posibilitatea să  devină membrii creatori ai Asociaţiei „Euro Foto Art” Oradea, unde vor putea să-şi continue preocupările în domeniul artei fotografice.

 

Comunicat de presă Asociația Internațională   „Euro Foto Art” Oradea

Radio Sighet poate fi ascultat online AICI!

O nouă campanie de sterilizare a animalelor la Sighet
Recomandari Sighet miercuri, 2 aprilie 2025, 09:57

O nouă campanie de sterilizare a animalelor la Sighet

O nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor a avut loc la Sighet în perioada 29 – 30 martie. Acest lucru s-a datorat...

O nouă campanie de sterilizare a animalelor la Sighet
Ministrul Educației, Daniel David, face o vizită în județul Maramureș
Recomandari Sighet joi, 20 martie 2025, 10:06

Ministrul Educației, Daniel David, face o vizită în județul Maramureș

Ministrul Educației, Daniel David, vine joi, 20 martie 2025, în județul Maramureș, pentru a participa la conferința, „Lecții eficiente cu...

Ministrul Educației, Daniel David, face o vizită în județul Maramureș
Amenzi pentru neregulile găsite la mai multe case de bătrâni și în magazine | FOTO
Recomandari Sighet vineri, 21 februarie 2025, 10:54

Amenzi pentru neregulile găsite la mai multe case de bătrâni și în magazine | FOTO

Marile lanțuri de magazine alimentare din județ sunt controlate în această perioadă de inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția...

Amenzi pentru neregulile găsite la mai multe case de bătrâni și în magazine | FOTO
2024, cel mai bun an pentru turismul maramureșean
Recomandari Sighet miercuri, 19 februarie 2025, 11:38

2024, cel mai bun an pentru turismul maramureșean

Maramureșul este un loc care atrage anual mii de turiști din întreaga țară, dar și din străinătate.   Cei care aleg Maramureșul ca...

2024, cel mai bun an pentru turismul maramureșean
Recomandari Sighet miercuri, 22 ianuarie 2025, 17:29

Posturile Radio România, în topul preferinţelor ascultătorilor

Posturile Radio România ocupă 24,1% din timpul total de ascultare la nivel național, fapt care plasează Societatea Română de Radiodifuziune în...

Posturile Radio România, în topul preferinţelor ascultătorilor
Recomandari Sighet vineri, 10 ianuarie 2025, 11:00

Salvamont Maramureş, cu recomandări pentru turiști

Salvamont Maramureş a emis vineri, 10 ianuarie, o recomandare pentru turiştii care intenţionează să iasă pe domeniile schiabile, ei fiind...

Salvamont Maramureş, cu recomandări pentru turiști
Recomandari Sighet luni, 6 ianuarie 2025, 11:19

Tânăr ucis într-o altercație în apropiere de mănăstirea din Ieud | AUDIO

Un tânăr de 23 de ani a fost ucis în urma unei altercații în apropierea mănăstirii din localitate.   Trei tineri au ajuns la spital cu...

Tânăr ucis într-o altercație în apropiere de mănăstirea din Ieud | AUDIO
Recomandari Sighet vineri, 27 decembrie 2024, 13:57

O nouă ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” | FOTO/AUDIO

O nouă ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” se desfășoară vineri 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun,...

O nouă ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” | FOTO/AUDIO