Ascultă Radio România Cluj Live

Sesam deschide cartea: Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane, de Kate DiCamillo

Sesam deschide cartea: Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane, de Kate DiCamillo

Articol editat de cristina.rusu, 19 aprilie 2019, 06:00 / actualizat: 19 aprilie 2019, 7:55

Pentru că în data de 2 aprilie am sărbătorit Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, vă propun ca luna aceasta să vă gândiți sau să vă reamintiți de ce merită cărțile să fie iubite.

În întreaga lume, milioane de cărți vă așteaptă să le descoperiți, să vă construiți din paginile lor niște aripi magice care să vă poarte oriunde și care să vă dăruiască puterea de a deveni ceea ce visați. În plus, veți primi și o pereche de ochelari magici, cu ajutorul cărora veți putea vedea lucruri uimitoare: lucruri care au existat demult; lucruri invizibile; lucruri care ar putea fi; lucruri însuflețite; și multe alte lucruri delicate, care nu se văd cu ochiul liber, dar pe care le purtați în inimă.

În așteptarea sărbătorii Paștelui, vă invit să descoperiți povestea unui iepuraș cum nu s-a mai văzut. Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane, de Kate DiCamillo, este o carte plină de candoare, pe care o veți iubi pentru totdeauna, astfel că vă veți dori să o recitiți chiar și peste ani.

Cartea aceasta cu titlu atrăgător a pornit de la un vis al autoarei, care înfățișa un iepure de jucărie pierdut pe fundul oceanului. Și astfel s-a născut întrebarea: De ce n-ar putea și jucăriile să aibă propriile aventuri? Căci în cărți, imaginația nu are limite! O poveste al cărei erou ar fi un iepure adevărat ar fi, desigur, interesantă. Dar o poveste spusă din perspectiva unui iepure de jucărie e ceva de-a dreptul fascinant!

Edward Tulane e un iepure făcut aproape în întregime din porțelan. Este opera unui meșter de  păpuși din Franța, care l-a înzestrat cu câteva calități speciale: un corp flexibil, urechi și coadă din blană adevărată de iepure și niște ochi albaștri senini și înțelepți, care rămân deschiși zi și noapte. Edward se află în grija unei fetițe de 10 ani, pe nume Abilene, care l-a primit în dar de la bunica ei. Cu toate acestea, iepurele nu este o simplă jucărie. Și nu pentru că este posesorul unei colecții impresionante de costume, pantofiori și pălării, care-i dau o alură elegantă, ci pentru că, în corpul lui de porțelan, se ascunde o inimă. O inimă pe care Edward nu și-a descoperit-o încă. Chiar dacă micuța Abilene îl iubește mai mult decât orice pe lume. Chiar dacă stelele pe care le privește în fiecare noapte bat, cu strălucirea lor puternică, la fereastra inimii lui, comunicându-i un mesaj mai presus de cuvinte, pe care ar vrea să-l înțeleagă. Oare ce simt oamenii? Oare va fi mereu alături de Abilene? Întrebări ca acestea nu și-a pus niciodată.

Miraculoasa călătorie a lui Edward începe cu o poveste. O poveste despre nevoia de a iubi. Că frumosul iepure are o inimă, una adevărată, precum blănița de pe coada și urechile sale, ne-o arată bunica fetiței, Pellegrina, care-l mustră, ca pe un copil mare, că nu știe să iubească. Miraculoasa călătorie a lui Edward începe pe apă. Familia Tulane se îmbarcă pe un vapor cu destinația Londra, luându-l și pe Edward la bord. Entuziasmul nu ține mult, căci niște băieți de pe vapor se joacă cu el, râzând cu răutate și, în toată agitația, îl scapă peste bord. Edward se scufundă în adâncul oceanului, începându-și astfel adevărata sa călătorie. Adevărata călătorie este călătoria făcută cu inima. De-abia acum inima lui începe să se trezească: dorul de Abilene, frica, singurătatea îl copleșesc, dar îl fac în același timp să se simtă viu, mai viu ca niciodată. De-a lungul călătoriei va fi găsit și pierdut de un pescar și nevasta lui, de un vagabond și cățelușa lui, de un băiețel sărac și sora lui bolnavă, va primi diferite nume, diferite înfățișări, și cu fiecare nouă întâlnire, inima lui va deveni tot mai largă, chiar dacă, asemenea hainelor lui, tot mai sfâșiată; va râde și va plânge în interior, va dansa, va descoperi minunăția constelațiilor, a poveștilor și a cântecelor, dar mai ales, va afla ce înseamnă să iubești și să fii iubit, pentru ca, în final, după ani și ani de rătăciri pline de învățăminte, să găsească drumul spre casă.

Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane vă așteaptă la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” să o împrumutați, să o citiți cu drag și să îi păstrați un loc printre cărțile voastre preferate.

Diana Pop

 

Diana Pop, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” Cluj

 

Sesam deschide cartea: ”Este copacul meu”, de Olivier Tallec
Sesam deschide cartea vineri, 23 mai 2025, 00:00

Sesam deschide cartea: ”Este copacul meu”, de Olivier Tallec

Olivier Tallec s-a născut în Franța în anul 1970. Înainte de a se dedica scrisului și desenului, a lucrat în publicitate ca și desenator...

Sesam deschide cartea: ”Este copacul meu”, de Olivier Tallec
Sesam deschide cartea: Endless Space, Vorzsák Milán
Sesam deschide cartea vineri, 16 mai 2025, 00:00

Sesam deschide cartea: Endless Space, Vorzsák Milán

Dragi copii, abia aștept să vă povestesc azi despre o carte a cărei apariție o aștept de anul trecut. Este vorba despre cel de-al treilea volum...

Sesam deschide cartea: Endless Space, Vorzsák Milán
Sesam deschide cartea: „Pasărea Albă”
Sesam deschide cartea vineri, 18 aprilie 2025, 00:00

Sesam deschide cartea: „Pasărea Albă”

Dragi copii, vă invit într-o aventură fascinantă, unde istoria și literatura se împletesc într-o poveste captivantă! Romanul grafic...

Sesam deschide cartea: „Pasărea Albă”
Sesam deschide cartea: Tigrul din pădure, de Kate diCamillo
Sesam deschide cartea vineri, 28 martie 2025, 00:00

Sesam deschide cartea: Tigrul din pădure, de Kate diCamillo

Dragi copii, azi aș vrea să vă prezint unul dintre romanele celebrei scriitoare Kate DiCamillo cu ale cărei povești cu siguranță v-ați...

Sesam deschide cartea: Tigrul din pădure, de Kate diCamillo
Sesam deschide cartea vineri, 21 martie 2025, 06:00

Sesam deschide cartea: Povestea mărului roșu

Este scrisă și ilustrată de Jan Loof, care este unul dintre cei mai importanți desenatori din Suedia. Stilul său este caracterizat prin tehnica...

Sesam deschide cartea: Povestea mărului roșu
Sesam deschide cartea vineri, 14 martie 2025, 06:00

Sesam deschide cartea: „Evadare din biblioteca domnului Lemoncello”

Dragi cititori curioși, dacă vă plac poveștile pline de mister, jocurile captivante și competițiile care vă pun istețimea la încercare,...

Sesam deschide cartea: „Evadare din biblioteca domnului Lemoncello”
Sesam deschide cartea marți, 25 februarie 2025, 10:14

Sesam deschide cartea: ”Dana și verișoarele”

Asociația culturală ”Cărțile pe față”, care din 2014 promovează lectura în moduri neconvenționale, colindă din 2021 satele din Cluj și...

Sesam deschide cartea: ”Dana și verișoarele”
Sesam deschide cartea vineri, 21 februarie 2025, 00:00

Sesam deschide cartea: Valiza roz

Autoarea cărții este Susie Morgenstern, ilustratorul este Serge Bloch, și traducătoarea este Patricia Rădulescu.   Noi oamenii, mici sau...

Sesam deschide cartea: Valiza roz