Ascultă Radio România Cluj Live

[Exclusivitate] Oana Pellea: Dacă nu te bucuri de prezent, nu te bucuri de nimic!

[Exclusivitate] Oana Pellea: Dacă nu te bucuri de prezent, nu te bucuri de nimic!

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 11 februarie 2019, 15:56

Casa de Cultură a Studenţilor a găzduit vineri, 8 februarie, în premieră pentru Cluj-Napoca, spectacolul de teatru ”Frumos e în septembrie la Veneţia”. Este una dintre piesele scurte scrise de Teodor Mazilu, o comedie romantică în regia Marianei Cămărăşan.

Aflată în rol principal, Oana Pellea a acordat un interviu în exclusivitate pentru Radio Cluj, imediat după spectacolul ce s-a jucat cu casa închisă:

Andrea Nagy: În primul rând aş vrea să vă spun la mulţi ani, fiindcă nu demult a fost ziua dumneavoastră. Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-aţi primit în viaţă?

Oana Pellea: Sunt părinţii mei, acesta e cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut viaţa. Şi pe bunul Dumnezeu, pe care l-am redescoperit.

Andrea Nagy: Atunci când se construieşte o piesă de teatru, care este acel moment în care simţiţi că aţi făcut deja trecerea: nu mai e doar textul, ci piesa are deja viaţă, deja înseamnă ceva pentru dumneavoastră?

Oana Pellea: Niciun actor cinstit cu sine şi cu lumea nu poate să explice procesul acesta fabulos de întâmplare, pe care unii o numesc creaţie. E muncă, muncă, muncă. Trebuie să ai răbdare cu tine însuţi, să ai răbdare cu toată lumea din jur. Şi la un moment dat începe personajul acela pe care trebuie să-l dăruieşti oamenilor să te locuiască. Şi din ce în ce prinde teren în prăselele tale, în sufletul tău, în venele tale.

Andrea Nagy: Dumneavoastră aţi făcut şi teatru radiofonic. Aţi jucat inclusiv cu Adrian Pintea.

Oana Pellea: Aşa este, în Hamlet (bine, mai întâi am jucat piesa pe scena teatrului din Craiova).

Andrea Nagy: Cum este experienţa teatrului la radio?

Oana Pellea: Ador această experienţă. Din păcate am făcut foarte puţin, dar tot aştept provocări. Am făcut jurnalul lui Jeni Acterian, care mi-a plăcut foarte tare. Am şi senzaţia că semănăm, avem multe puncte comune de nemulţumire. Am mai făcut CD-uri cu cărţi audio, printre care Micul Prinţ, Marguerite Yourcenar, Nichita Stănescu. Şi ultimul, pe care vi-l recomand (nu pentru că e în lectura mea, ci pentru că textul este absolut fabulos) este Jurnalul de război al reginei Maria.

Teatrul la microfon e fabulos pentru că ai alte mijloace: nu există gesturi, privire, alură. Există doar un sufleţel. Drumul spre ceilalţi e altfel.

Oana Pellea, interviu în exclusivitate pentru Radio Cluj

Andrea Nagy: Veneţia este un loc la care e frumos să tânjeşti – acesta a fost mesajul piesei -, la care să te gândeşti cu nostalgie. Care a fost Veneţia dumneavoastră, la care aţi ajuns şi aţi pierdut nostalgia?

Oana Pellea: Eu cred totuşi că mesajul este altul. Mi-aş dori să plece lumea cu ideea că, dacă nu te bucuri de prezent, nu te bucuri de nimic. De fapt acesta este un minus al nostru, că spunem: „Nu vreau să trăiesc momentul acesta.”Cum spune textul, că suntem mult mai atenţi la strângerea de amintiri decât la realitatea pe care o trăim. Or, aici trebuie să fim atenţi, la clipa aceasta în care stăm noi de vorbă. Eu am ştiut să mă bucur. Acesta e pariul meu cu viaţa, să storc bucuria din fiecare secundă.

Andrea Nagy: În acest tumultuos an 2018 care a trecut, aţi fost o voce foarte puternică şi în viaţa publică. Ce v-a surprins cel mai mult în reacţiile pe care le-a suscitat prezenţa dumneavoastră în aceste dezbateri ale momentului?

Oana Pellea: M-a surprins dureros la ultimele alegeri că nu au votat tinerii. Ceea ce trăim astăzi se datorează şi acestui absenteism al foarte multor oameni care nu s-au dus la vot. Sper ca la viitoarele alegeri, lumea să înţeleagă că avem o responsabilitate faţă de viaţa noastră. Mă doare foarte tare când tinerii spun: „Eu nu fac politică”. Îmi pare foarte rău, politica este ce pui în farfurie copilului tău; politica este ce condiţii de demnitate ai în ţara ta; politica este calitatea vieţii fiecăruia dintre noi. Fiecare dintre noi suntem responsabili. Eu sunt un om optimist şi sper că lumea se va trezi. Cu toate că şi regina Maria, în 1900, spunea: „Sper că acum românii îşi vor asuma destinul ţării”.

Andrea Nagy: Dacă tot s-a vorbit în această piesă despre bărbatul vieţii unei femei, să vorbim puţin şi despre Robert de Niro!

Oana Pellea: O, el este disperat! De aceea a şi divorţat, din pricina mea. Eu am puţină treabă la Cluj acum, apoi la Sibiu şi la Timişoara, dar voi ajunge şi la el.

Andrea Nagy: Deci interesul dumneavoastră rămâne?

Oana Pellea: Eu îl voi urmări şi în viaţa următoare. Chiar dacă va fi un câine, tot mă voi îndrăgosti de el!

Andrea Nagy: Spuneţi-ne un pic despre proiectul ”Make a wish”.

Oana Pellea: Cred că e o altă echipă care se ocupă acum, dar am ajutat cu foarte mare drag. La fel şi Little People, tot pentru copiii bolnavi de cancer. Sunt oripilată când aud cadre medicale, cum am auzit un medic care a spus că statul şi spitalele din România oferă absolut toate facilităţile pentru copiii bolnavi de cancer.

Andrea Nagy: Care a fost rolul la care aţi visat, despre care aţi simţit că v-a aşteptat?

Oana Pellea: Niciodată nu am vrut să joc nimic anume, dar m-am îndrăgostit de toate rolurile pe care le-am acceptat. Mereu următorul rol e cel pe care îl iubesc cel mai tare.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
Reportaje joi, 24 iulie 2025, 13:10

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet

A muncit mulți ani în Spania, dar s-a întors acasă la fel ca alți români pe care-i aduce înapoi dorul de țară.   Când s-a întors...

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje miercuri, 23 iulie 2025, 13:44

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor

Unde-s mulți, puterea crește, iar ONG-urile au nevoie de toată puterea pentru a-și îndeplini obiectivul major, acela de a face lumea măcar un...

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje vineri, 18 iulie 2025, 08:28

Părinți plecați, copii singuri!

Aproape un sfert dintre copiii din România au trăit experienţa separării îndelungate de părinţii care au plecat la muncă în străinătate....

Părinți plecați, copii singuri!
Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje joi, 17 iulie 2025, 12:22

Pe drum de poveste la Muntele Găina

Tradiția reînvie pe Muntele Găina!   Târgul de Fete din acest an se va desfășura în 19 și 20 iulie. Sărbătoarea populară va aduna din...

Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 15:50

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție

Prinți și prințese din spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck”, precum și decoruri și elemente de scenografie pot fi admirate în această...

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 00:00

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate

S-a aflat la Cluj în luna mai Kathrine Nedrejord, scriitoare și dramaturgă norvegiană de origine sami, autoare de literatură pentru adulți,...

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate
Reportaje duminică, 13 iulie 2025, 00:00

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj

Inițiat anul trecut de Fundația Părinți din România, EDUPASS – (Pașaport pentru carieră) este un proiect educațional inovator, dedicat...

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj
Reportaje sâmbătă, 12 iulie 2025, 00:00

Scriitorul italian Alessandro Perissinotto: Încerc mereu să readuc la viață amintiri uitate

Alessandro Perissinotto (n. 1964, Torino, Italia) este scriitor și profesor universitar. A studiat literele după ce inițial absolvise un institut...

Scriitorul italian Alessandro Perissinotto: Încerc mereu să readuc la viață amintiri uitate