Ascultă Radio România Cluj Live

Protocoalele de colaborare cu SRI din 2009 și 2016, neconstituționale

Protocoalele de colaborare cu SRI din 2009 și 2016, neconstituționale

Articol editat de Andrei Cretoiu, 16 ianuarie 2019, 17:25

Există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016. Aceasta este concluzia Curţii Constituţionale, care a admis, astăzi, sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor.
Cu detali, Diana Surdu:

Curtea Constituțională a decis că instanțele judecătorești și parchetele vor verifica în dosarele pe care le au de instrumentat și de soluționat, în ce măsură s-a încălcat legea referitoare la competența materială și după calitatea persoanei, a organului de urmărire penală, și vor dispune măsurile legale corespunzătoare. Aceste măsuri se referă la eliminarea sau păstrarea probelor din dosarele în curs, care au la bază acte efectuate în baza protocoalelor secerete încheiate între Ministerul Public și SRI, în 2009 și 2016, dosare în care nu s-a dat o decizie definitivă. Potrivit hotărârii Curții, protocolul din 2009 ar fi neconstituțional în integralitate iar cel din 2016, doar parțial. Curtea a constat existența confilctului juridic între instituții generat atât de încheierea protocoalelor cât și de exercitarea în mod necorespunzător a controlului parlamentar asupra activității SRI. (Diana Surdu, redactor Radio România)

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

Fals instalator, 30 de zile în arest preventiv
Justiţie joi, 26 februarie 2026, 16:03

Fals instalator, 30 de zile în arest preventiv

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca transmite că a fost luată măsura arestării preventive faţă de o persoană care a înșelat mai...

Fals instalator, 30 de zile în arest preventiv
Interviuri filmate pentru ocuparea funcțiilor de procuror-șef și adjuncți la DNA
Justiţie marți, 24 februarie 2026, 19:33

Interviuri filmate pentru ocuparea funcțiilor de procuror-șef și adjuncți la DNA

La Ministerul Justiției au loc marți, 24 februarie, interviurile pentru ocuparea celor trei funcții de conducere din Direcția Națională...

Interviuri filmate pentru ocuparea funcțiilor de procuror-șef și adjuncți la DNA
Rețeaua de la primărie a delapidat peste 280.000 de lei și a lăsat fără bani 250 de familii
Justiţie marți, 24 februarie 2026, 16:37

Rețeaua de la primărie a delapidat peste 280.000 de lei și a lăsat fără bani 250 de familii

Trei angajate ale primăriei Chiuza sunt anchetate de procurori după ce ar fi încasat ilegal ajutoare pentru încălzire, bani destinați...

Rețeaua de la primărie a delapidat peste 280.000 de lei și a lăsat fără bani 250 de familii
Polițist implicat într-un flagrant de mită: 2.000 de euro oferiți pentru clasarea unui dosar
Justiţie luni, 23 februarie 2026, 18:22

Polițist implicat într-un flagrant de mită: 2.000 de euro oferiți pentru clasarea unui dosar

Un agent-șef principal din cadrul IPJ Sibiu a sesizat procurorii după ce un inculpat dintr-un dosar pe care îl instrumenta i-a propus o...

Polițist implicat într-un flagrant de mită: 2.000 de euro oferiți pentru clasarea unui dosar
Justiţie sâmbătă, 21 februarie 2026, 13:31

Judecătorii cer reexaminarea legii pensiilor

Cele 16 curţi de apel din ţară i-au trimis preşedintelui un amplu memoriu în care sunt prezentate argumentele lor în baza cărora este...

Judecătorii cer reexaminarea legii pensiilor
Justiţie sâmbătă, 21 februarie 2026, 12:42

Trei angajate de la Primărie au fost reținute într-un dosar de fraudă

Măsura a fost luată în urma perchezițiilor de vineri, 20 februarie, într-un dosar privind acordarea frauduloasă a ajutoarelor de încălzire....

Trei angajate de la Primărie au fost reținute într-un dosar de fraudă
Justiţie joi, 19 februarie 2026, 12:00

Ministrul Justiției: Nu există risc de exod al magistraților

Ministrul Justiţei Radu Marinescu spune că nu sunt motive ca procurorii şi judecătorii să plece în număr mare din sistem, în timp ce CSM...

Ministrul Justiției: Nu există risc de exod al magistraților