Povestea se petrece la câteva decenii după întâmplările din filmul iniţial. Michael şi Jane sunt deja oameni în toată firea, cu loc de muncă, împrumut la bancă şi o grămadă de alte greutăţi. Au uitat-o pe Mary Poppins şi nici nu par să fie prea dornici de joacă şi ghiduşii.
Michael lucrează la bancă, la fel ca tatăl său, deşi dorinţa lui e să fie pictor.
Foto: Mary Poppins returns
Articol editat de cristina.rusu,
5 ianuarie 2019, 06:00 / actualizat: 5 ianuarie 2019, 9:18
Povestea se petrece la câteva decenii după întâmplările din filmul iniţial. Michael şi Jane sunt deja oameni în toată firea, cu loc de muncă, împrumut la bancă şi o grămadă de alte greutăţi. Au uitat-o pe Mary Poppins şi nici nu par să fie prea dornici de joacă şi ghiduşii.
Michael lucrează la bancă, la fel ca tatăl său, deşi dorinţa lui e să fie pictor.
Jane calcă pe urmele mamei, însă pentru că sufragetele şi-au încheiat rolul istoric, este foarte activă într-un sindicat şi militează pentru drepturile muncitorilor. Nu are copii, dar se ocupă de cei trei nepoţi, fiii lui Michael, rămaşi în mod tragic şi neaşteptat fără mamă.
Iar când toate lucrurile par să o ia razna, Mary Poppins îşi face apariţia, adusă de această dată de un zmeu de hârtie.
Crede şi nu cerceta, pare să ne spună dădaca, pentru că magia există doar pentru cei care cred cu adevărat în ea.
Mary Poppins cea nouă are de toate: actori buni, decoruri minunate, poveste solidă, umor şi chiar şi un pic de dramă, şi totuşi ceva îi lipseşte.
Probabil din cauză că o continuare nu va fi niciodată la fel de bună ca originalul, probabil pentru că avem aşteptări prea mari, iar în cazul de faţă probabil pentru că nu se îndepărtează prea mult de la prima parte, fapt ce o face destul de ternă şi previzibilă.
În plus, din punct de vedere vizual, nu este atât de spectaculoasă ca filmul realizat în urmă cu 54 de ani. Scena memorabilă a coşarilor are pereche într-un dans al lampagiilor, care însă nu e la fel de închegat, că te şi întrebi dacă Hollywood-ul mai are sau nu resurse şi actori pentru un musical adevărat.
Apariţia lui Meryl Streep, atât de aşteptată, are ceva fad şi neconvingător. Ea joacă rolul verişoarei lui Mary Poppins, locuieşte într-un subsol, este maestră în reparaţii de tot felul şi vorbeşte cu accent rusesc.
Remarcabilă includerea lui Dick van Dyke în distribuţie, cel care în original juca rolul lui Bert, prietenul lui Mary. La 93 de ani n-a avut nevoie de dublură, sare pe o masă cu dezinvoltură şi execută câţiva paşi de step cu mare flexibilitate. Este probabil cel mai emoţionant moment din tot filmul.
Să nu credeţi că nu mi-a plăcut Mary Poppins returns. Emily Blunt este foarte frumoasă şi convingătoare, îşi joacă severitatea cu mult aplomb şi se ridică la înălţimea personajului. Ceilalţi actori sunt bine aleşi şi povestea curge frumos. Dar parcă parcă nu transmite emoţie.
Se ţine de o reţetă şi dorind să impresioneze îşi pierde spontaneitatea.
Însă ca mesaj Mary Poppins se recomandă optimiştilor incurabili, precum şi celor care cred că minuni există atâta timp cât ai intuiţia să le faci loc în viaţa ta.
Un film recomandat întregii familii, care te face să zâmbeşti, deşi nu-ţi produce aşa o impresie puternică încât să-ţi doreşti să îl revezi.
Doina Borgovan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
