Ascultă Radio România Cluj Live

UBB Cluj este clasată în primele 575 de universități, la nivel mondial

UBB Cluj este clasată în primele 575 de universități, la nivel mondial

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 7 noiembrie 2018, 11:24

UBB Cluj este clasată în primele 575 de universități, la nivel mondial. Este singura universitate românească ce ocupă un loc atât de sus în topul academic pe anul 2018 urmată de Universitatea Politehnică Bucureşti şi de Universitatea Bucureşti.

Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca a fost inclusă pe cea mai înaltă poziţie din România în ranking-ul US News Best Global Universities pe anul 2018, făcut în spaţiul academic american, unde ocupă locul 575 la nivel mondial.

Universitatea clujeană nu este pentru prima oară în acest top mondial, însă a crescut față de anul trecut, când a ocupat locul 583 în același clasament.

Totodată, aceasta este cea mai bună clasare a unei universităţi româneşti în clasamentele realizate în 2018, fapt care confirmă statutul de universitate internaţională de excelenţă acordat instituției clujene în urma auditului academic QS STAR din Marea Britanie.

Se putea și se poate mai bine, a declarat prorectorul UBB, Daniel David. O serie de reglementări naţionale, mai vechi şi mai recente, dar şi o serie de decizii greşite separă învăţământul românesc de aria academică internaţională şi nu permit ca universităţile să fie competitive, a mai precizat Daniel David:

Daniel David: Noi credem că se poate şi mai bine în condiţiile în care eforturile Universităţii Babeş-Bolyai ar fi susţinute şi de politicile naţionale. Din păcate politicile naţionale nu sunt gândite pentru a susţine performanţa şi a susţine universităţile româneşti în aria internaţională, ci sunt gândite pentru supravieţuire. Puţinul care există este distribuit la mulţi, într-o cantitate egală, astfel încât rămânem tot în sărăcie.

Alina Nechita: Pe de altă parte, a fost de curând dat publicităţii un studiu cu privire la lucrările ştiinţifice realizate de români, refuzate la publicare internaţională. Calitatea învăţământului românesc lasă de dorit?

Daniel David: Sunt foarte multe publicaţii de valoare dar sunt şi multe publicaţii slabe, ca în orice universitate. Guvernanţii noştri trebuie să se hotărască dacă ei doresc ca universităţile româneşti să fie actori importanţi în aria europeană academică. Că dacă doresc lucrul acesta, e nevoie de programe naţionale care să susţină acest lucru. Dacă nu doresc, atunci să nu mai discute despre rankinguri, să nu mai discute despre faptul că nu avem universităţi în Top 500.

 Eu cred că România este o ţară care ar trebui să aibă 3-4 universităţi active în aria internaţională; fiindcă aşa am reuşi să atragem studenţi internaţionali, să aducă bani în ţară, dar şi cadre didactice internaţionale. Astfel instituţiile noastre ar deveni mai competitive, iar descoperirile din cercetare ar putea susţine după aceea inovaţii şi dezvoltări economice. Dar sigur că pentru asta trebuie o viziune asumată clar.

Alina Nechita: Revenind la succesul pe care l-a înregistrat UBB, ce înseamnă acest lucru pentru următorul an pentru universitate şi studenţii ei?

Daniel David: Este un rating care se bazează pe performanţa în activitatea de predare, de cercetare, în inovare, în relaţie cu mediul socio-economic. Prin faptul că UBB este tot mai vizibilă ajută şi studenţii noştri care, atunci când îşi termină licenţa şi doresc să facă un masterat să zicem în Statele Unite, sunt mult mai uşor acceptaţi.

US News Best Global Universities este unul dintre cele mai importante clasamente internaţionale care ierarhizează universităţile pe baza performanţelor academice, dar şi în funcţie reputaţia globală şi regională a acestora. Clasamentul general include cele mai bune 1.250 de universităţi din 75 de ţări ale lumii, ale căror performanţe au fost analizate în funcţie de 13 indicatori vizând reputaţia globală şi regională a cercetării, publicaţiile şi manifestările ştiinţifice, impactul, numărul total al citărilor și colaborările internaţionale.

 

Alina Nechita/Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

”Școala Altfel” și ”Săptămâna Verde”: copiii pot interacționa cu văcuțe, mânji și măgăruși
Educaţie marți, 31 martie 2026, 10:11

”Școala Altfel” și ”Săptămâna Verde”: copiii pot interacționa cu văcuțe, mânji și măgăruși

Liceul Tehnologic Agricol Bistrița invită elevii și cadrele didactice din grădinițe, școli și licee să descopere, în perioada...

”Școala Altfel” și ”Săptămâna Verde”: copiii pot interacționa cu văcuțe, mânji și măgăruși
Peste 80% promovare la simularea Evaluării Naționale, în Cluj
Educaţie luni, 30 martie 2026, 18:52

Peste 80% promovare la simularea Evaluării Naționale, în Cluj

Elevii claselor a VIII-a din județul Cluj care au susținut probele scrise din cadrul simulării examenului de Evaluarea Națională, sesiunea...

Peste 80% promovare la simularea Evaluării Naționale, în Cluj
Elevă de 15 ani, căzută dintr-un autocar aflat în mers
Educaţie luni, 30 martie 2026, 13:57

Elevă de 15 ani, căzută dintr-un autocar aflat în mers

O elevă de 15 ani s-a accidentat, luni, 30 martie, după ce ar fi căzut prin uşa de evacuare a unui autocar aflat în mers. Incidentul s-a produs...

Elevă de 15 ani, căzută dintr-un autocar aflat în mers
Elevii află notele la testări
Educaţie luni, 30 martie 2026, 11:57

Elevii află notele la testări

Elevii de clasa a VIII-a, care au susţinut simularea Evaluării Naţionale, vor afla luni, 30 martie, rezultatele. Potrivit Ministerului Educaţiei,...

Elevii află notele la testări
Educaţie sâmbătă, 28 martie 2026, 00:00

Ecranul care nu te lasă să pleci: explicația din spatele dependenței de telefon!

Dependența de ecrane nu ține doar de voință sau de reguli impuse de părinți. În spatele comportamentului copiilor se află un mecanism...

Ecranul care nu te lasă să pleci: explicația din spatele dependenței de telefon!
Educaţie vineri, 27 martie 2026, 11:42

„Prizonierii ecranelor”: Cum afectează social media tinerii

Președintele Academiei de Științe Medicale, Mircea Beuran, a declarat vineri, 27 martie, că rețelele sociale nu reprezintă un pericol în sine,...

„Prizonierii ecranelor”: Cum afectează social media tinerii
Educaţie joi, 26 martie 2026, 16:45

#staisigurpenet – despre pericolul provocărilor lansate pe rețelele de socializare

Campania Radio România #staisigurpenet – dezbatere despre pericolul provocărilor lansate pe rețelele de socializare și la care unii tineri...

#staisigurpenet – despre pericolul provocărilor lansate pe rețelele de socializare
Educaţie miercuri, 25 martie 2026, 14:29

Copiii, expuşi fără voie. Avertisment pentru părinţi: imaginile postate de ei pot ajunge oriunde

Mândria unui părinte este firească. La fel și dorința de a arăta lumii bucuriile copilului său. Doar că, în era rețelelor sociale, această...

Copiii, expuşi fără voie. Avertisment pentru părinţi: imaginile postate de ei pot ajunge oriunde