Ascultă Radio România Cluj Live

Jazz simfonic în Transilvania, cu Elena Mândru și Orchestra Română de Tineret

Jazz simfonic în Transilvania, cu Elena Mândru și Orchestra Română de Tineret

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 august 2018, 15:26

Elena Mîndru & Orchestra Română de Tineret celebrează Centenarul României cu un turneu inedit de jazz simfonic în perioada 6-9 septembrie 2018.

Solista de jazz Elena Mîndru, stabilită în Finlanda revine în România cu cel mai important turneu al carierei sale. Alături de Orchestra Română de Tineret, dirijată de către Cosette Justo Valdés din Cuba și soliștii Tuomas J. Turunen – pian (Finlanda), Michael Acker – contrabas (România), Borislav Petrov – tobe (Bulgaria) și Dan Variu – fluier tradițional (România), Elena va concerta în patru orașe din Transilvania unde nu există orchestre simfonice: Sighișoara, Zalău, Negrești-Oaș și Toplița.

Symphonic meets Jazz reprezintă un concept unic organizat în Romania și urmărește susținerea tinerilor compozitori și a noilor lucrări simfonice scrise de aceștia, dialogul între genurile muzicale și mobilitatea muzicienilor participanți. Acest model nou de concert și gen muzical în România invită publicul larg, în special pe cel tânăr să facă cunoștință cu muzica simfonică și muzica jazz, cu muzica live, cu cultura și valorile muzicale naționale și internaționale.

Prin intermediul turneului Symphonic Jazz in Transylvania din toamna acestui an, organizatorii urmăresc realizarea unui eveniment de calitate superioară, în orașe care nu dispun la ora actuală de filarmonică proprie și în care accesul la acest tip de eveniment este redus. Publicul din aceste orașe și din împrejurimi va putea face cunoștință cu un concert unic și extraordinar, în care muzica jazz este îmbinată cu muzica clasică și cu influențe folclorice românești. Prezența unor muzicieni internaționali din Finlanda și Bulgaria în cadrul combo-ului de jazz precum și a dirijoarei de proveniență cubaneză dă acestui turneu o notă de originalitate și crează un mediu adecvat schimbului intercultural.

Orchestra Română de Tineret apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume a fost creată de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu și reunește cei mai buni tineri muzicieni din România. Orchestra Română de Tineret a fost aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internațional ”George Enescu”, și pe scene internaționale precum: l’Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul Mahler de la Toblach – Italia, ”March Music Day” de la Ruse, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Ravello, Konzerthaus Berlin și Filarmonica din Berlin.

Elena Mîndru reprezintă cu onoare pe scene internaționale generația română de tineri muzicieni de jazz. Plecată de pe băncile Academiei de Muzică din Cluj, actualmente doctorandă în cadrul Departamentului de Jazz al Sibelius Academy din Helsinki, Elena a câștigat numeroase premii la festivaluri de jazz din Europa și semnează până în prezent 3 albume lansate (Romanian Christmas Stories în 2012, Evening in Romania în 2014, Quartphonic în 2016).

CALENDARUL CONCERTELOR DIN CADRUL TURNEULUI:

6.9.2018 – Sighișoara, Sala de Spectacole Mihai Eminescu
7.9.2018 – Zalău, Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău
8.9.2018 – Negrești Oaș, Sala Dallas
9.9.2018 – Toplița, Casa de Cultură Toplița

ORGANIZATOR:
Concertele din cadrul turneului Symphonic Jazz in Transylvania sunt organizate de către Asociația Culturală „Elena Mîndru”.
Proiectul este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Radio Cluj este partener media al evenimentului.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Micul prinț/ Aventură cu un hobbit
Cultural duminică, 14 decembrie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Micul prinț/ Aventură cu un hobbit

Duminică, 14 decembrie, de la ora 20.05, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Micul prinț de Antoine de Saint Exupery....

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Micul prinț/ Aventură cu un hobbit
Roller Coaster Kiss de Ilinca Stihi nominalizat în top 6 la BBC Best European Drama 2025
Cultural joi, 11 decembrie 2025, 14:13

Roller Coaster Kiss de Ilinca Stihi nominalizat în top 6 la BBC Best European Drama 2025

BBC a anunțat miercuri, 10 decembrie, finaliștii la BBC Audio Drama Awards 2025.   Producția Teatrului Național Radiofonic Roller Coaster...

Roller Coaster Kiss de Ilinca Stihi nominalizat în top 6 la BBC Best European Drama 2025
Gala Radio Cluj – o emisiune dedicată excelenței și valorilor moral-creștine care ne țin împreună!
Cultural miercuri, 10 decembrie 2025, 11:12

Gala Radio Cluj – o emisiune dedicată excelenței și valorilor moral-creștine care ne țin împreună!

Radio Cluj a organizat luni, 18 Decembrie 2025, o emisiune-eveniment prin care ne-am propus să celebrăm excelența (educațională, profesională,...

Gala Radio Cluj – o emisiune dedicată excelenței și valorilor moral-creștine care ne țin împreună!
Teatrul Național „Lucian Blaga” pune în scenă o nouă premieră
Cultural marți, 9 decembrie 2025, 12:40

Teatrul Național „Lucian Blaga” pune în scenă o nouă premieră

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca vă invită vineri, 12 decembrie, de la ora 19:00, în Studioul Euphorion, la premiera Umbră pe...

Teatrul Național „Lucian Blaga” pune în scenă o nouă premieră
Cultural duminică, 7 decembrie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Omul invizibil și Războiul lumilor

Duminică, 7 decembrie, de la ora 20.05, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă Omul invizibil de H. G. Wells. Adaptarea radiofonică şi regia...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Omul invizibil și Războiul lumilor