Prima pagină » Cultural » Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre
Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre
Piesa Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre a fost scrisă de Matei Vișniec la ȋnceputul anului 2009, ȋn Franţa, la cererea actorului și regizorului Mustapha Aouar, director al companiei Gare Au Théâtre din Ivry-sur-Seine, cu ocazia centenarului naşterii lui Eugène Ionesco. Îi oferă astfel dramaturgului ocazia de a-l omagia pe marele său predecesor, aducând în fața publicului celebrul personaj absent al literaturii absurdului, Cântăreaţa cheală.
Piesa Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre a fost scrisă de Matei Vișniec la ȋnceputul anului 2009, ȋn Franţa, la cererea actorului și regizorului Mustapha Aouar, director al companiei Gare Au Théâtre din Ivry-sur-Seine, cu ocazia centenarului naşterii lui Eugène Ionesco. Îi oferă astfel dramaturgului ocazia de a-l omagia pe marele său predecesor, aducând în fața publicului celebrul personaj absent al literaturii absurdului, Cântăreaţa cheală.
Eroul piesei, poetul Sergiu Ponegaru încearcă să-şi păstreze valorile literare. El scrie și traduce în plină dictatură comunistă, având privilegiul câtorva conversaţii cu eroina lui Ionesco. Cei doi discută – în libertate, dar mai ales în închisoarea unde ajunge să fie încarcerat eroul – despre literatură, despre farmecul Micului Paris, lăsând impresia unei perechi aflate la prima întâlnire. La următoarele întâlniri, gesturile ei devin mai intime, iar în cele din urmă nu-și mai poate stăpâni lacrimile văzând cât de des este pomenită ea, „un personaj care nici măcar nu există“. Ideea evocării acestui personaj i-a fost dată scriitorului de o amintire a eseistului şi istoricului literar Nicolae Balotă, care a povestit cum în anii ’50, pe când se afla la Jilava împreună cu Constantin Noica, a râs cu mare poftă când Nicolae Steinhardt, aflat în aceeași celulă, le-a povestit piesa absurdă a lui Ionescu. Dar nu doar Cântăreața cheală bântuie prin celula Poetului ci și alte celebrități: însuși Eugen Ionescu, contele de Lautreamont, André Breton, Albert Camus. Apar și doi rinoceri, chiar în momentul în care „orologiul bate de cinci ori“, ora servirii celebrului ceai englezesc.
Regizorul Răzvan Mureșan se află cu Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre la al treilea spectacol montat pe un text al dramaturgului Matei Vișniec, după ce în anul 2013 punea în scenă Spectatorul condamnat la moarte, iar în 2015 Richard al III-lea se interzice. A devenit un fel de tradiție ca la Teatrul Național din Cluj-Napoca să fie aduse la rampă piese ale scriitorului, după ce în 1999 Anca Bradu monta aici Arie lejeră pentru cal și cămilă. Apoi, în 2004, Radu Afrim regiza Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, cu premiera mondială la Cluj, iar Mona Marian semna direcția de scenă la două spectacole: Bâlci: Femeia țintă și cei zece amanți (2008) și Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal (2009).
