Ascultă Radio România Cluj Live

Incluziv: File de istorie prin ochii unui cercetător nevăzător

Istoria Liceului pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca se întinde pe aproape 120 de ani.

Incluziv: File de istorie prin ochii unui cercetător nevăzător

Articol editat de cristina.rusu, 22 mai 2018, 12:01

Liceul pentru deficienți de vedere din Cluj

Începuturile ei se pierd într-o perioadă tumultuoasă din punct de vedere politic.

Istoricul nevăzător Katona Lajos a studiat subiectul timp de mulţi ani, cercetând documente vechi din timpul Imperiului Austro-Ungar, pentru a dezvălui cum a fost înfiinţată şi care era viaţa elevilor în primii ani ai acestei instituţii. El a adunat într-o carte rezultatele cercetării sale monumentale.

Katona Lajos, foto: Totb

Cartea se intitulează Istoria Şcolii pentru Nevăzători din Cluj-Napoca între 1900 şi 1920. În momentul de faţă şcoala are 118 de ani şi sunt 7 nume diferite cu care a fost cunoscută de-a lungul timpului.

În 1980 am început să cercetez în arhive istoria şcolii. În acea vreme şcoala avea un director, poate primul director calificat pe care l-a avut şcoala după război. În 1980 acesta a găsit că ar fi cu cale să se caute actele de înfiinţare ale instituţiei. Până la urmă eu am fost cel pe care l-a întrebat dacă sunt dispus să efectuez o cercetare în arhive. Bineînţeles că eu am avut nevoie de ajutor să duc proiectul la bun sfârşit.

Din fericire soţia mea a fost de acord să mă ajute, mai ales că ea se descurcă foarte bine cu orice fel de scriere de mână. Timp de 5 ani am desfăşurat această cercetare împreună cu soţia mea. Am adunat toate documentele, iar după ce am ieşit la pensie am început să le pun în ordine. Şi încet-încet s-a construit această carte. (Katona Lajos)

Katona Lajos a studiat arhivele consiliilor orăşeneşti de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Din procese verbale, corespondenţa oficială a autorităţilor şi ordine ministeriale a reconstituit condiţiile în care a fost înfiinţată şcoala specială pentru nevăzători.

Un aspect important l-au reprezentat actele de donaţie, care arată cu ce fonduri a pornit la drum noua instituţie şi ce viaţă a putut oferi elevilor care studiau între zidurile sale. Activitatea a pornit cu un depozit iniţial de 6000 de coroane, dar donatorii puteau ajuta prin orice obiect care le prisosea.

Documentele atestă de exemplu că două doamne au donat şcolii un pian valorând 500 de coroane; o donaţie importantă în contextul în care o pereche de boi, cu care o familie îşi putea lucra pământurile, nu valora mai mult de 100 de coroane.

Katona Lajosa: În procent de 90%, societatea civilă din Cluj-Napoca întreţinea şcoala.

Andrea Nagy: Apare cumva în documente câţi elevi erau?

Katona Lajos: Instituţia a pornit cu un număr de 9 elevi, în 15 octombrie 1900.

Biblioteca noii instituţii a fost pusă pe picioare printr-o muncă titanică, demnă de copiştii din mânăstirile Evului Mediu.

Katona Lajos: O bibliotecă a unei şcoli pentru nevăzători, care oglindeşte multe. Această bibliotecă a cuprins două sisteme de scriere, texte în alfabet braille şi în scriere normală. În acea vreme, cel puţin la Cluj nu puteau fi încă tipărite cărţile în alfabet braille. Acestea erau copiate de mână. Erau doamne extrem de dedicate care s-au înhămat să copieze aceste volume. Ani de zile, uneori chiar şi 10 ani dura copiatul acestor volume.

Tot din documente aflăm şi cum erau condiţiile de trai în clădirea şcolii: considerată modernă pentru standardele acelei vremi, era dotată cu toalete suficiente şi cu sistem de iluminare prin gaz lampant.

Clădirea însă era prea mică pentru numărul de elevi aflat în creştere. Un nou teren este cumpărat pentru suma de 90000 de coroane, unde este construit actualul sediu al Liceului Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca în 1913.

Istoria documentată de Katona Lajos se opreşte în 1920. După această dată, pentru mulţi ani nu mai ştim care a fost soarta instituţiei şi a elevilor săi. Căci documentele, chiar dacă au existat cândva, nu se mai regăsesc în arhive.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Incluziv: Viaţa e afară: Ionuţ Stancovici revine la Cluj cu caiace şi cu o carte
Incluziv marți, 13 mai 2025, 14:02

Incluziv: Viaţa e afară: Ionuţ Stancovici revine la Cluj cu caiace şi cu o carte

Ionuț Stancovici, fondatorul Caiac SMile, va fi din nou prezent la Zilele Clujului, unde va invita, ca în fiecare an, persoane cu și fără...

Incluziv: Viaţa e afară: Ionuţ Stancovici revine la Cluj cu caiace şi cu o carte
Incluziv: Primul pas spre votul cu adevărat secret pentru nevăzători
Incluziv marți, 6 mai 2025, 00:00

Incluziv: Primul pas spre votul cu adevărat secret pentru nevăzători

Pentru prima oară în România, persoanele cu deficiențe de vedere au avut ocazia să voteze în mod independent, fără însoțitor, în două...

Incluziv: Primul pas spre votul cu adevărat secret pentru nevăzători
Incluziv: Miraje 2025 – festivalul care deschide ochii inimii
Incluziv marți, 29 aprilie 2025, 20:01

Incluziv: Miraje 2025 – festivalul care deschide ochii inimii

Muzică, lut, povești de viață și o cafenea în care lumina dispare pentru a face loc introspecției – acestea sunt doar câteva dintre...

Incluziv: Miraje 2025 – festivalul care deschide ochii inimii
Incluziv: “Scuze, nu te-am văzut” – o privire din scaun rulant, la Urban Eye
Incluziv luni, 7 aprilie 2025, 14:39

Incluziv: “Scuze, nu te-am văzut” – o privire din scaun rulant, la Urban Eye

Instalarea unui cort de circ în fața apartamentului său din Oakland constituie pentru Reid Davenport, un regizor aflat în scaun cu rotile,...

Incluziv: “Scuze, nu te-am văzut” – o privire din scaun rulant, la Urban Eye
Incluziv marți, 1 aprilie 2025, 13:16

Incluziv: Clujul, gazda finalei naţionale de popice pentru nevăzători

Baza Sportivă din Gheorgheni a găzduit luni, 31 martie, finala campionatului naţional de popice pentru nevăzători. Clujul a avut un singur...

Incluziv: Clujul, gazda finalei naţionale de popice pentru nevăzători
Incluziv luni, 17 martie 2025, 12:33

Incluziv: 24 de medalii pentru România la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics

În 15 martie a avut loc ceremonia de închidere a Jocurilor Mondiale de Iarnă Special Olympics, cel mai mare eveniment sportiv pentru persoanele cu...

Incluziv: 24 de medalii pentru România la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics
Incluziv marți, 11 martie 2025, 11:19

Incluziv: 22 de sportivi reprezintă România la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics

În aceste zile se desfăşoară la Torino Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics, cel mai mare eveniment sportiv dedicat persoanelor cu...

Incluziv: 22 de sportivi reprezintă România la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics
Incluziv marți, 4 martie 2025, 12:51

Incluziv: Primul lungmetraj românesc cu actori surzi, în curând pe marile ecrane | VIDEO

Anul 2025 va aduce un moment istoric pentru cinematografia românească prin lansarea filmului Dragoste Fără Cuvinte, regizat de Octavian Iacob....

Incluziv: Primul lungmetraj românesc cu actori surzi, în curând pe marile ecrane | VIDEO