Ascultă Radio România Cluj Live

Noaptea Muzeelor în Transilvania

Noaptea Muzeelor în Transilvania

Articol editat de , 17 mai 2018, 14:41 / actualizat: 18 mai 2018, 14:10

Noaptea Muzeelor va reveni sâmbătă, 19 mai, cu a paisprezecea ediție a evenimentului organizat în toată Europa și va permite intrarea liberă în muzeele din Municipiul Cluj-Napoca, începând cu ora 18:00, până după miezul nopții.

Acest eveniment sărbătorește Ziua Internațională a Muzeelor, 18 mai.

În acest an tema ediției este Hyperconnected museums: New approaches, new publicsMuzee hiperconectate: Abordări noi, public nou.

Programul celor șapte muzee clujene care iau parte la Noaptea Muzeelor va fi total diferit față de cel obișnuit.

Muzeul de Paleontologie din cadrul Universității Babeș- Bolyai va oferi posibilitatea de a patrunde în trecutul îndepărtat al Clujului.

Prin intermediul vestigiilor paleontologice descoperite de-a lungul timpului, mai multe locuri din oraș cum ar fi Cetățuia, malurile Someșului, Piața Gării și Grădini-Mănăștur vor fi văzute în altă lumină.

Celelalte muzee care pot fi vizitate sâmbătă noaptea sunt: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (19:00-00:00), Muzeul de Mineralogie (19:00-00:00), Institutul Francez (20:00-23:00), Muzeul de Istorie al Universității Babeș- Bolyai (19:00-00:00), Muzeul Etnografic al Transilvaniei (18:00-01:00, ultima intrare) și Casino- Centrul de Cultură Urbană (22:00-00:00).

Carei

Noaptea Muzeelor va fi marcată sâmbătă, 19 mai, în municipiul Carei, printr-o suită de evenimente și acțiuni care se vor desfășura între orele 17:00-20:00.

Deschiderea va avea loc cu o paradă a costumelor istorice, în parcul dendrologic și în centrul municipiului.

De la ora 18:30 va avea loc vernisajul expoziției de fotografie:„Jertfa eroilor pentru făurirea României Mari”, organizată de colonelul în rezervă Voicu Șichet, urmată, la ora 19:30, de prezentări și demonstrații de luptă cu arcul susținute de Asociația Corvus Regia, și de prezentarea interactivă Cavalerii Teutoni – trecut și prezent.

Pe toată durata zilei de sâmbătă, vor fi deschise expozițiile de bază și cele temporare din incinta Castelului Károlyi.

Satu Mare

Sătmărenii sunt așteptați sâmbătă, 19 mai, la expozițiile, activitățile artistice și atelierele de creație organizate la Muzeul Județean de Istorie și Muzeul de Artă, în cadrul evenimentului anual Noaptea Muzeelor.

La Muzeul Județean de Istorie, începând cu ora 17:00, pot fi vizitate mai multe expoziții. Este vorba despre expoziţia permanentă de arheologie şi etno-istorie, expoziția de pictură GEORG HALLER – organizată de Forumul Democrat German din Satu Mare și Muzeul Șvabilor Dunăreni din Ulm – Germania, expoziţia de cactuşi şi plante suculente organizată de Asociaţia Aztekium și expoziția foto-documentară TIMPUL NOU – dedicată Centenarului Marii Uniri, organizată de Asociaţia SAVO Satu Mare.

De la ora 20:00 este prevăzut un program folcloric susţinut de Ansamblul Ceatăra din Carei, urmat, de la ora 21:30, de momentul artistic cu tema „ROMANA”- dans românesc de societate compus în anul 1849 de Iacob Mureşianu, susţinut de elevi ai Colegiilor Naţionale Mihai Eminescu şi Doamna Stanca, și un recital de muzică folk susținut de cantautorul George Negrea, de la ora 22:00.

La Muzeul de Artă, pot fi vizitate pe tot parcursul zilei expoziţiile permanente de artă plastică „Aurel Popp” și „ Micul Prinţ ”.
De la ora 17:00, elevi ai Liceului de Artă Aurel Popp organizează un atelier de creație, urmat de un program artistic pop rock, susţinut de cursanţii Şcolii de Artă Satu Mare, un program folcloric susţinut de Ansamblul „Florile Tărnii” din Tarna Mare şi „Doruri Sătmărene” al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.

Sibiu

Și în acest an, principalele muzee din Sibiu își deschid porțile în Ziua Internațională a Muzeelor din 18 mai, respectiv în Noaptea Muzeelor din 19 mai.

Este ocazia în care toate sediile Muzeului Național Brukenthal vor fi deschise cu program normal de vizitare în mod gratuit. Ca de fiecare dată, Palatul Brukenthal din Piața Mare va fi principalul punct de atracție. Aici vă puteți pierde printre mii de picturi, gravuri, desene, sculpturi sau piese de mobilier deosebite.

Sâmbătă, 19 mai, în intervalul orar 18.00–24.00 Muzeul Național Brukenthal deschide în regim gratuit de vizitare Muzeul de Istorie Casa Altemberger și Muzeul de Artă Contemporană.

Special pentru Noaptea Muzeelor 2018, la Muzeul de Istorie a fost actualizată expoziția „Bresle sibiene” cu peste 40 de piese noi.

Un alt punct de atracție în Noaptea Muzeelor va fi Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, unde intrarea va fi liberă între orele 18:00 și 24:00.

Vizitatorii se vor putea delecta și cu preparate culinare tradiționale și ateliere interactive.

Trupele Domino și Vama concertează pe scena de pe lac amenajată în cel mai mare muzeu etnografic în aer liber din Europa. Tot în programul Muzeului Astra este inclusă și Caravana Noaptea Muzeelor, o acțiune inedită devenită tradiție în Sibiu.

Bistrița Năsăud

La Bistrița se sărbătorește în acest sfârșit de săptămână Noaptea Muzeelor.

Porţile principalelor secţii muzeale existente în judeţul Bistriţa-Năsăud – Muzeul Bistriţa, Casa Argintarului, Muzeul Grăniceresc Năsăud şi Muzeul de Artă Comparată Sângeorz Băi – vor fi deschise gratuit sâmbătă, 19 mai, între orele 18 și 24.

La Muzeul Bistriţa, de la ora 20:30, se va desfăşura un concert de muzică jazz, avându-o ca protagonistă pe artista Oana Laura Mureşan.

O altă noutate o reprezintă traseul interactiv digital „Salvează-ţi camarazii!”, creat prin aplicația Questo, prin care publicul va descoperi singur spaţiul muzeal, expoziţiile şi poveştile din spatele exponatelor.

La Casa Argintarului va fi organizat un atelier de meşteşugărit şi confecţionare obiecte din fetru, pictarea şi ornarea unor cutiuţe decorative din lemn şi va fi proiectat filmul „Bistriţa în imagini vechi”.

Sebeș

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș s-a alăturat evenimentului cultural Noaptea Muzeelor, iar în acest an marcăm cea de-a doua ediție. Sâmbătă, 19 mai 2018, muzeul nostru va fi deschis publicului până la ora 23.00.

Pe lângă vizitarea gratuită a expoziţiilor muzeului, oaspeţii vor fi întâmpinaţi cu o serie de surprize pregătite de organizatori, în atmosfera feerică oferită de grădina muzeului.

Alba Iulia

”Noaptea în care istoria prinde viață” va fi marcată la Alba Iulia prin evenimente specifice, spune muzeograful Ana Dumitran, şef sectie MUSEIKON:

Atelierele de pictură şi de grafică, eventual pentru cei doritori vom putea să şi citim din vechile texte scrise cu caractere chirilice. Dar mai ales vă invităm la ceva inedit. Este vorba de un recital de jazz al Laurei Orian, Drumul prin oglinzi, o primă audiţie aş spune absolută, din câte am dedus din discuţiile cu artista (Laura Orian fiind una dintre cele mai talentate cântăreţe de jazz din România la ora actuală).

Jazz înseamnă mult mai mult decât însemna altădată. În cazul nostru este un proiect pe care acum îl iniţiem şi care va avea în fiecare lună o întâlnire cu publicul, în care încercăm să dăm acestei forme muzicale o sursă de inspiraţie nouă, muzica bisericească veche. (Ana Dumitran)

 

 

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

 

 

Acces restricționat la catacombele de la Mănăstirea Ursulinelor
Transilvania miercuri, 22 octombrie 2025, 11:24

Acces restricționat la catacombele de la Mănăstirea Ursulinelor

Începând de marți, 21 octombrie, vizitarea catacombelor de la Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu se va face doar pentru grupuri organizate de...

Acces restricționat la catacombele de la Mănăstirea Ursulinelor
Au fost descoperite două noi focare de pestă porcină africană
Transilvania marți, 21 octombrie 2025, 15:47

Au fost descoperite două noi focare de pestă porcină africană

În județul Bihor au fost confirmate două noi cazuri de pestă porcină africană, ambele în comuna Ciumeghiu. Astfel, numărul total al focarelor...

Au fost descoperite două noi focare de pestă porcină africană
Atenție la coșurile de fum!
Transilvania marți, 21 octombrie 2025, 10:28

Atenție la coșurile de fum!

Două incendii au izbucnit în județul Bihor, în decurs de doar câteva ore, din cauza unor coșuri de fum deteriorate. Din fericire, intervenția...

Atenție la coșurile de fum!
Restricții de trafic în Pasul Gutâi
Transilvania marți, 21 octombrie 2025, 10:00

Restricții de trafic în Pasul Gutâi

Traficul rutier este restricţionat marți, 21 octombrie, pe sectorul din Pasul Gutâi al Drumului Naţional 18, din Maramureş, ca urmare a unor...

Restricții de trafic în Pasul Gutâi
Transilvania luni, 20 octombrie 2025, 16:17

Vreme caldă de final de octombrie, cu maxime de până la 26°C

În următoarele două săptămâni vremea se va menține plăcută, în majoritatea regiunilor, cu temperaturi maxime ce vor ajunge până la 25...

Vreme caldă de final de octombrie, cu maxime de până la 26°C
Transilvania luni, 20 octombrie 2025, 15:44

Transfăgărășanul și Transalpina, închise

Circulația pe DN7C (Transfăgărăşan), sectorul cuprins între Piscu Negru (km 104+000) şi Bâlea Cascadă (km 130+800) şi pe DN 67C...

Transfăgărășanul și Transalpina, închise
Transilvania luni, 20 octombrie 2025, 13:08

Ruralul care se reinventează: proiecte reușite de GAL Poarta Transilvaniei

Comunităţile rurale din România au o oportunitate de dezvoltare despre care se vorbeşte destul de puţin: Grupurile de Acţiune Locală.  ...

Ruralul care se reinventează: proiecte reușite de GAL Poarta Transilvaniei
Transilvania luni, 20 octombrie 2025, 12:05

Record de frig la Miercurea-Ciuc!

Stația meteo Miercurea-Ciuc a înregistrat, luni dimineața, 20 octombrie, o valoare de minus 9,2 grade Celsius, fiind depășit recordul de...

Record de frig la Miercurea-Ciuc!