Ascultă Radio România Cluj Live

Premieră la Sebeș – ”Tulburarea apelor” de Lucian Blaga

Premieră la Sebeș – ”Tulburarea apelor” de Lucian Blaga

Articol editat de cristina.rusu, 15 mai 2018, 06:00 / actualizat: 17 mai 2018, 16:40

Cea de-a XXXVIII-a ediție a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, organizat la Sebeș, a adus pentru prima dată pe scena teatrului românesc postdecembrist piesa „Tulburarea apelor” de Lucian Blaga, un spectacol eveniment cu o distribuție impresionantă de actori premiați la festivaluri internaționale și soliști de muzică tradițională românească și de operă.

La conferința de presă ce a avut loc înainte de premieră, regizorul Cosmin Pleșa – actor, teolog și profesor de teatru, a declarat că: ”Tulburarea apelor” (1923) continuă proiectul lui Lucian Blaga de a configura o matrice a spiritualității românești. Eroul principal al piesei, Popa, năzuiește același mod de existență ca și Zamolxe: ființarea întru spiritul pământului, al naturii, într-un mod de viață stihial și vitalist. Lucian Blaga construiește mitul unui Isus-Pământ, care va avea aceeași soartă ca a lui Zamolxe. De aceea, istoria și conflictul aparent religios sunt doar pretexte pentru Blaga în intenția sa de fundamentare a mitului.
„Tulburarea apelor”, dincolo de metafora din titlu, unde gândul zboară sedus spre o apă tulbure, poartă o dimensiune mult mai adâncă și totuși înălțătoare a spiritualității unice mioritice într-un spațiu atemporal românesc și parcă universal. Este o invitație a simțului prin care gândul prinde contur în faptă și rugăciunea de taină devine miracol și părticică a luminii taborice, a declarat, Cosmin Pleșa.

Din distribuție a făcut parte și Grigore Leșe, adică ”TIMPUL”, care înainte de premieră mi-a spus: Când nu mai știu cine sunt, cânt. Asta știu să fac și atunci știu cine sunt când cânt: sunt eu care cânt! Acesta îi timpul meu. Timpul l’i Leșe.

În rolul ”MOȘNEAGUL”, actorul Constantin Dinulescu, societar al Teatrului Național București: „Personajul „Moșneagul” vine, asemeni unui dar, să așeze o cunună celestă peste nimbul personajelor jucate în propria-mi carieră.

Că au fost multe, că au fost puține, cine mai știe? În timp am umblat în lung și-n lat, din cultură-n cultură, din profesie-n profesie și din credință în necredință! Dar „Moșneagul” aduce un soi aparte de trăire scenică prin care puține personaje reușesc în cuvinte puține să aducă Înviere dar mai ales Înălțare. Chiar prin pământ: „Iisus e pământul și noi umblăm, noapte și zi, prin euharistie”, a spus, Constantin Dinulescu.

…Tulburarea apelor” nu e nici piesă istorică, deși beneficiază de substratul antropologic corespunzător – reforma luterană din Ardealul secolului al XVI-lea (Blaga, cel mai probabil, speculează informațiile istorice referitoare la Catehismul românesc cu învățături luterane tradus în 1544, la Sibiu, și dispărut apoi) – și nici religioasă, căci, de fapt, înfruntarea ideatică dintre ortodoxism și protestantism nu e decât un prilej pentru a construi și instala în matricea spirituală românească un nou mit, circumscris propriei sale viziuni filosofice, acela în al cărui centru se află Marele Anonim, a precizat, regizorul Cosmin Pleșa.

Distribuția: Adrian Titieni, Grigore Leșe, Ioana Abur, Iulia Lumânare, Constantin Dinulescu, Alexandru Beteringhe, Valeriu Andriuță, Mircea Gheorghiu, Mircea Constantinescu, George Remeș, Tiberiu Alexandru Hârșan, Marius Alexandru Iordache, Rusalina Bona, Mihai Hurduc, Irina Baianț, Alice Minoiu și Marina Minoiu.

 

Cezar Firu/Adrian B. Gog

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Micul prinț/ Aventură cu un hobbit
Cultural duminică, 14 decembrie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Micul prinț/ Aventură cu un hobbit

Duminică, 14 decembrie, de la ora 20.05, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Micul prinț de Antoine de Saint Exupery....

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Micul prinț/ Aventură cu un hobbit
Roller Coaster Kiss de Ilinca Stihi nominalizat în top 6 la BBC Best European Drama 2025
Cultural joi, 11 decembrie 2025, 14:13

Roller Coaster Kiss de Ilinca Stihi nominalizat în top 6 la BBC Best European Drama 2025

BBC a anunțat miercuri, 10 decembrie, finaliștii la BBC Audio Drama Awards 2025.   Producția Teatrului Național Radiofonic Roller Coaster...

Roller Coaster Kiss de Ilinca Stihi nominalizat în top 6 la BBC Best European Drama 2025
Gala Radio Cluj – o emisiune dedicată excelenței și valorilor moral-creștine care ne țin împreună!
Cultural miercuri, 10 decembrie 2025, 11:12

Gala Radio Cluj – o emisiune dedicată excelenței și valorilor moral-creștine care ne țin împreună!

Radio Cluj a organizat luni, 18 Decembrie 2025, o emisiune-eveniment prin care ne-am propus să celebrăm excelența (educațională, profesională,...

Gala Radio Cluj – o emisiune dedicată excelenței și valorilor moral-creștine care ne țin împreună!
Teatrul Național „Lucian Blaga” pune în scenă o nouă premieră
Cultural marți, 9 decembrie 2025, 12:40

Teatrul Național „Lucian Blaga” pune în scenă o nouă premieră

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca vă invită vineri, 12 decembrie, de la ora 19:00, în Studioul Euphorion, la premiera Umbră pe...

Teatrul Național „Lucian Blaga” pune în scenă o nouă premieră
Cultural duminică, 7 decembrie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Omul invizibil și Războiul lumilor

Duminică, 7 decembrie, de la ora 20.05, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă Omul invizibil de H. G. Wells. Adaptarea radiofonică şi regia...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Omul invizibil și Războiul lumilor