Ascultă Radio România Cluj Live

Povești de dragoste la prima vedere, premieră la Teatru Național din Cluj

Povești de dragoste la prima vedere, premieră la Teatru Național din Cluj

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 21 februarie 2018, 06:00

Teatrul Naţional Cluj-Napoca vă invită la premiera Povești de dragoste la prima vedere, după volumul de proză de Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu și Ana Blandiana, care va avea loc în Studioul „Euphorion“, vineri, 23 februarie, de la ora 19:00. Regia și scenografia: Tudor Lucanu. Proiecții video: Cristian Pascariu. Distribuția: Mihai-Florian Nițu, Diana Buluga, Petre Băcioiu, Radu Lărgeanu, Ioan Isaiu.

Dragostea, sentimentul cel mai frumos de pe pământ este acum dezbătut în cadrul restrâns al „Euphorion“-ului. Veți avea ocazia să vă regăsiți, poate, în aceste istorii, să vă re-memorați propriile îndrăgosteli la prima vedere. Un prilej de readucere în actualitate a unor vremuri peste care, poate, s-a așternut colbul uitării. Suntem aici ca să explorăm împreună paradoxurile inimii inundate de acel val de căldură, acea emoție cu gust de zmeură coaptă și roiuri de fluturi zburând haotic prin stomac.

Povești de dragoste la prima vedere are la bază, așa cum spune titlul, cinci povești de dragoste emoționante, delicate, trăite ori imaginate de Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu și Ana Blandiana. Întâmplările sunt, fiecare în felul ei, istoriile unor vârste, de la paisprezece la șaptezeci de ani, cu un popas în povestea fantastică a unui înger al morții de care se îndrăgostește o tânără infirmieră de la Oncologie.

Regizorul Tudor Lucanu, din dorința de a aduce destăinuirea mai aproape de sufletul spectatorilor, a creat un spațiu de o anume intimitate, fără nici un fel de adaosuri scenografice, doar cu câteva proiecții care potențează ceea ce povestașii mărturisesc într-un elan confesiv. Aceste exerciții de sinceritate țin, de fapt, de menirea actorului: să capteze, să farmece, dar, totodată, să te aducă într-o stare de re-memorare a unor trăiri uitate, poate refulate, dar, iată, acum readuse în fața noastră cu scopul (ne)mărturisit de a însenina, descreți și lumina chipuri și suflete.

Atmosfera spectacolului este impregnată de gustul plăcintei cu brânză al Tinei Szepi, de dezamăgirea celui care după o vară întreagă de toceală la economie politică, are surpriza reîntâlnirii cu Sironica, de hurducăturile unui autobuz în care călătorește un înger coborât din cer de care se îndrăgostește mortal o fată, de dragostea târzie de la șaptezeci de ani în „aerul de cenușă al Parisului“, peste toate plutind mirosul pregnant al florilor de crin.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

”Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în luna martie
Cultural vineri, 27 februarie 2026, 18:32

”Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în luna martie

Hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme: sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor se va auzi în...

”Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în luna martie
Film premiat la Sarajevo, în avanpremieră la Cinema ARTA, în prezența regizoarei
Cultural vineri, 27 februarie 2026, 18:25

Film premiat la Sarajevo, în avanpremieră la Cinema ARTA, în prezența regizoarei

,,Sorella di Clausura” are avanpremiera la Cinema ARTA din Cluj-Napoca pe 3 martie, la ora 20.00, urmată de o discuție cu regizoarea Ivana...

Film premiat la Sarajevo, în avanpremieră la Cinema ARTA, în prezența regizoarei
Tensiunile între conducere și sindicat continuă, la Filarmonica din Sibiu
Cultural vineri, 27 februarie 2026, 16:36

Tensiunile între conducere și sindicat continuă, la Filarmonica din Sibiu

Situația din ultimii ani a Filarmonicii de Stat Sibiu a fost una tensionată. În contextul unor concedieri, sindicatul angajaților a acuzat...

Tensiunile între conducere și sindicat continuă, la Filarmonica din Sibiu
Nominalizările la Premiile UNITER 2026
Cultural joi, 26 februarie 2026, 16:56

Nominalizările la Premiile UNITER 2026

Actorii Victor Rebengiuc, Catrinel Dumitrescu şi Marius Bodochi, regizorul Tompa Gabor şi criticul de teatru Marina Constantinescu se numără...

Nominalizările la Premiile UNITER 2026
Cultural joi, 26 februarie 2026, 12:41

Italia cinematografică, redescoperită prin muzică

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” vă invită la două seri dedicate muzicii de film, concerte-eveniment ce readuc în atenția...

Italia cinematografică, redescoperită prin muzică
Cultural joi, 26 februarie 2026, 12:34

Primăvara muzicii de cameră la ANMGD: ENSEMBLE 2026

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” invită melomanii clujeni la cea de-a cincea ediție a festivalului ENSEMBLE – Zilele muzicii...

Primăvara muzicii de cameră la ANMGD: ENSEMBLE 2026
Cultural miercuri, 25 februarie 2026, 16:38

Artista bulgară Anna Stoeva: În bucătărie, emoțiile sunt puternice pentru că familia se conectează simplu, în feluri nevăzute

Până pe 1 martie 2026, la Casa Tranzit din Cluj putem vedea o minunată expoziție în care artista bulgară Anna Stoeva aduce împreună mâncare,...

Artista bulgară Anna Stoeva: În bucătărie, emoțiile sunt puternice pentru că familia se conectează simplu, în feluri nevăzute
Cultural miercuri, 25 februarie 2026, 12:41

La teatru fiecare spectacol înseamnă PRIMĂVARĂ!

În spiritul primăverii, publicul de toate vârstele este invitat la Fabrica de Teatru Turda să se bucure de un program divers, care îmbină...

La teatru fiecare spectacol înseamnă PRIMĂVARĂ!