Constantin Brâncuşi – de la ţăranul român la zeu universal. Tulburătoarea iubire pentru Maria Tănase

Luni, 19 februarie, se împlinesc 142 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, românul care a avut o contribuţie esenţială la înnoirea viziunii plastice în sculptura contemporană universală. Considerat un monument al conştiinţei artei moderne, Brâncuşi a oglindit, pornind de la obârşia sa ţărănească, tradiţiile, miturile şi magia artei populare româneşti, împletite cu viziunea asupra vieţii care îi era influenţată atât de Platon cât şi de concepţia filosofilor orientali.

Articol editat de Carmen Sas, 19 februarie 2018, 10:16 / actualizat: 19 februarie 2018, 11:35

Constantin Brâncuşi este considerat un inovator fiindcă a eliberat sculptura de imitaţia mecanică a naturii, a împletit ca nimeni altul spiritul şi sensibilitatea, exprimând însăşi esenţa lucrurilor, dinamismul formelor, combinând în operele sale simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Toate acestea explică de ce Brâncuşi este considerat cel mai important sculptor al secolului al XX-lea. Însă interesantă este nu numai moştenirea lui Brâncuşi – artistul, ci şi întreaga sa existenţă, care ne arată simplitate, multă muncă dar şi nenumărate poveşti de dragoste pe cate titanul din Hobiţa le-a trăit.

Pentru a cinsti cum se cuvine memoria şi opera acestui om deplin al culturii române, anul 2016, în care am marcat 140 de ani de la naşterea sculptorului, a fost declarat, în ţara noastră, „Anul Brâncuşi”, gest care părea un semn că autorităţile române au înţeles, în fine, că o personalitate care a marcat într-o măsură importantă evoluţia culturii şi a civilizaţiei, merită să i se acorde atenţia cuvenită…

Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa, un mic sat din comuna Peştişani, judeţul Gorj, fiind al cincilea copil al Mariei şi al lui Radu Nicolae Brâncuşi, o familie de ţărani înstărită.

Parcurge prima clasă la şcoala din Peştişani, însă, la fel ca alţi copii de ţărani din acea perioadă, abandonează cartea, copilăria sa fiind caracterizată de foarte multă muncă şi dese plecări de-acasă, precum şi de ani lungi de ucenicie prin atelierele de boiangerie, prin birturi şi prăvălii.

Şi deşi familia sa era avută, Brâncuşi alege să ducă o viaţă modestă, care avea să îi influenţeze puternic viziunea artistică ulterioară.

Încă de la vârsta de 7 ani lucrează ca păstor, primind în grijă mai întâi turma familiei, apoi a lucrat pentru alţii, prin munţi. În această perioadă capătă primele deprinderi în sculptura în lemn, o îndeletnicire larg răspândită în România rurală a acelor vremuri.

În tot acest timp, îşi cultivă gustul pentru lucrul în lemn şi se implică în proiecte de sculptură elaborate, iar realizările sale artistice atrag atenţia unui industriaş care, în anul 1894, îl aduce la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova.

Trebuie menţionat faptul că pentru a urma cursurile instituţiei de învăţământ, Brâncuşi învaţă singur să scrie şi să citească.

În anul 1895, Brâncuşi pleacă la Târgu Jiu, unde se angajează la o vopsitorie, apoi, revine la Hobiţa, având mânile arse şi pline de vopsea.

În anul 1896, Brâncuşi iese prima dată din ţară şi merge la Viena, unde se angajează ca cioplitor în lemn, pentru a-şi putea susţine financiar şederea. Este un moment care avea să influenţeze puternic viaţa sa artistică ulterioară.

Revine în România, iar în anul 1897 merge la Slatina, unde se angajează ca argat la un băcan, schimbă apoi mai multe locuri de muncă, pentru a ajunge, în cele din urmă, la Craiova, unde se angajază la o cârciumă. Aici îşi face cunoscută îndemânarea prin construirea unei viori din materiale găsite într-o prăvălie. Munceşte enorm, obţine o bursă, şi încheie în patru ani studiile a căror durată era de cinci ani.

Citiţi articolul integral AICI.

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.