Ascultă Radio România Cluj Live

România se ridică în picioare pentru asistenţa socială

România se ridică în picioare pentru asistenţa socială

Articol editat de , 19 ianuarie 2018, 14:02

Campania România se ridică în picioare pentru asistenţa socială a ajuns vineri, 19 ianuarie, la Satu Mare. Organizată de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, campania are drept scop promovarea profesiei de asistent social, respectiv atragerea atenţiei asupra nevoii angajării de asistenţi sociali în mediul rural, acolo unde structura este subdezvoltată. La întâlnirea cu asistenţii sociali din Satu Mare a fost prezentă conducerea de la centru a CNASR.

Doru Buzducea, preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, a atras atenţia asupra lipsei asistenţilor sociali din mediul rural. Cel mult 20% dintre primăriile de la ţară au un asistent social, în timp de absolvenţii calificaţi în acest domeniu nu sunt angajaţi din cauza prevederilor legislative:

La nivel naţional, cel mult 20% dintre primăriile din mediul rural au angajaţi asistenţi sociali. Avem în România, în prezent, circa 40.000 de asistenţi sociali cu pregătire corespunzătoare. Însă, din aceştia, doar aproximativ 8.000 lucrează efectiv în sistemul asistenţei sociale. Ar trebui ca fiecare primărie să aibă un asistent social, dar posturile disponibile nu sunt scoase la concurs, astfel că tinerii cu studii corespunzătoare care ar dori să muncească, rămân neangajaţi. (Doru Buzducea)

Doru Buzducea

Situaţia semnalată de preşedintele CNASR, se regăseşte şi la nivelul judeţului Satu Mare. Unde, din cele 65 de primării, doar jumătate au angajaţi asistenţi sociali. Situaţia s-ar putea schimba dacă şefii unităţilor administrativ- teritoriale vor ţine cont de Hotărârea de Guvern emisă anul trecut în luna noiembrie, spune Mihaela Motoc, preşedinta filialei Satu Mare a CNASR:

Această Hotârîre de Guvern prevede ca fiecare primărie să aibă asistenţi sociali. Asistentul social este pârghia dintre primar şi nevoile comunităţii. Iar prezenţa asistentului social aduce beneficii atât primarului cât şi membrilor comunităţii. (Mihaela Motoc)

Mihaela Motoc

Csomai Ibolya este asistent social în comuna Culciu. Ea subliniază necesitatea şi importanţa prezenţei asistentului social în mediul rural, afirmând că mulţi cetăţeni se adresează mai degrabă asistentului social decât primarului:

Pe lângă problemele stricte legate de domeniul meu de activitate, foarte mulţi cetățeni mi se adresează pentru alte probleme, diferite. Oamenii au încredere în asistentul social. (Csomai Ibolya)

Csomai Ibolya

Campania România se ridică în picioare pentru asistenţa socială a ajuns până acum în 18 judeţe. După Satu Mare urmează celelalte judeţe din ţară unde va fi promovat rolul asistentului social.

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere
Social miercuri, 11 martie 2026, 13:21

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere

Tot mai puţini români sunt interesaţi de un loc de muncă în străinătate, în situaţia actuală internaţională incertă.   Aproape...

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere
„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile
Social miercuri, 11 martie 2026, 12:41

„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile

”Salvaţi Copiii” România le cere autorităţilor adoptarea de ”măsuri sistemice, susţinute şi predictibile”, pentru reducerea sărăciei...

„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile
Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei
Social miercuri, 11 martie 2026, 12:32

Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei

Jandarmeria Maramureș, în colaborare cu rangerii Administrația Parcului Național Munții Rodnei, a desfășurat la sfârșitul săptămânii...

Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei
Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:48

Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate

Două construcţii ilegale ridicate pe malul Barajului Firiza, situat în Munţii Gutâi, care alimentează cu apă municipiul Baia Mare, dar şi...

Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:23

Ministrul de Externe, audiat despre repatrierea românilor din Orientul Mijlociu | UPDATE

UPDATE: ora 16.00 România a acoperit integral fiecare loc care i-a fost alocat în zborurile de evacuare prin mecanismele legate de instituțiile...

Ministrul de Externe, audiat despre repatrierea românilor din Orientul Mijlociu | UPDATE
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:14

Peste 32 de milioane de lei virați pentru asistență socială în luna ianuarie

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bistrița-Năsăud a finalizat plata beneficiilor de asistență socială pentru...

Peste 32 de milioane de lei virați pentru asistență socială în luna ianuarie
Social marți, 10 martie 2026, 16:46

Vulturul sur revine în România după 70 de ani

Masivul Făgăraș devine locul unui moment important pentru conservarea naturii din România: vulturul sur revine în țară după aproximativ 70 de...

Vulturul sur revine în România după 70 de ani
Social marți, 10 martie 2026, 16:09

Copil pe bicicletă, lovit de o mașină

Un accident rutier soldat cu rănirea unui copil de 5 ani a avut loc marți, 10 martie, în localitatea Dumitra, informează Inspectoratul de...

Copil pe bicicletă, lovit de o mașină