Prima pagină » Cultural » Radu Jude: Nu mi-e indiferent cum vom intra în istorie
Radu Jude: Nu mi-e indiferent cum vom intra în istorie
Radu Jude este unul dintre cei mai importanți regizori români. Filmele lui au fost recompensate cu mai multe trofee Gopo și au cîștigat premii internaționale: Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj internațional, în 2007, la Festivalul de film Sundance (Lampa cu căciulă), Premiul Confédération Internationale des Cinémas D’Art et Essai (C.I.C.A.E.), la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2009 (Cea mai fericită fată din lume), Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Berlin în 2015 (Aferim).
Foto: Radu Jude
Articol editat de cristina.rusu,
9 noiembrie 2017, 06:00 / actualizat: 9 noiembrie 2017, 19:48
Radu Jude este unul dintre cei mai importanți regizori români. Filmele lui au fost recompensate cu mai multe trofee Gopo și au cîștigat premii internaționale: Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj internațional, în 2007, la Festivalul de film Sundance (Lampa cu căciulă), Premiul Confédération Internationale des Cinémas D’Art et Essai (C.I.C.A.E.), la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2009 (Cea mai fericită fată din lume), Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Berlin în 2015 (Aferim).
Domnule Radu Jude, sînteți invitat la Festivalul Temps d’Images de la Cluj a cărui temă este ”Discurs și realitate”. Și de aici vă propun să începem discuția: credeți că există un clivaj între discurs și realitate?
Invitația mea este legată de secțiunea Editing History din festival și le mulțumesc lui Miki Braniște și Iuliei Popovici pentru că m-au chemat; nu eu am ales tema, așa că nu pot comenta prea mult. Ca o părere strict personală, cred că există o realitate obiectivă la care nu avem acces decât mediat, prin organele de simț și prin creier, care reconstruiește realitatea pentru noi. Felul în care comunicăm se face prin discursuri de diferite feluri, realitatea este re-construită și de fapt noi avem acces doar la aceste construcții ale realității prin intermediul discursurilor și al diferitelor forme de limbaj.
Dicționarul britanic Collins a ales ca expresia anului ”fake news”, utilizarea acesteia a fost de trei ori mai frecventă în 2017 decât în anul precedent. Iată că și în această direcție poate merge ruptura, discursul poate fi și fake news.
Se leagă și de asta. Până nu de mult, pentru cei mai mulți știrile au fost similare cu adevărul, dar acum lucrurile astea sunt puse foarte mult în discuție. Știrile pot fi și false, sunt tot un construct, o formă de discurs și mai ales de când cu noile tehnologii a crescut posibilitatea de a răspândi neadevăruri.
Ajungând la filmele dumneavoastră, credeți că trebuie recuperată istoria? Mă gândesc, firește, la Aferimși laȚaramoartă.
Da, trebuie recuperată cu o anumită privire: una care vine dinspre prezent și care să lege lucrurile. Cred că, dacă e important să vorbim despre istorie, altfel decât prin intermediul istoricilor profesioniști, are sens să o facem doar în măsura în care găsim niște lucruri care să lege trecutul de prezent. Eu asta am încercat în aceste filme.
De exemplu, în Țaramoartă, acele discursuri rasiste și antisemite din anii 30 au lucruri în comun cu ceea ce vedem în prezent. Biserica ortodoxă română, de pildă, care a fost parte în procesul de distrugere a comunității evreiești și în Holocaust și care s-a aliat cu regimurile dictatoriale, are același tip de discurs, deviat pe alte subiecte, și în ziua de astăzi: tot naționalist, rasist, anti-homosexual, și tot ca atunci încearcă să impună aceste lucruri pe agenda publică. Mi se pare un lucru grav, eu cred că biserica ar trebui să se ocupe cu salvarea sufletelor credincioșilor, nu de politică.
De ce vă preocupă grupurile marginale?
Nu știu dacă mă preocupă. S-a nimerit ca în două din filmele mele (Aferim și ȚaraMoartă), și în treilea de fapt, la care lucrez acum, să fie vorba despre relația dintre majoritari, comunitate căreia îi aparțin și eu, și minoritari. E important de spus că aparțin comunității majoritare, pentru că din această perspectivă vorbesc în filmele mele. Atunci cînd am vorbit despre sclavia romilor sau despre holocaustul făcut de români împotriva evreilor și a romilor, privirea nu aparține comunității de victime, ci cuiva care a fost majoritar și a participat la aceste lucruri îngrozitoare. E un mod de a pune în discuție nu o vinovăție colectivă – nu cred în așa ceva, cred că vinovăția este individuală, – un mod de a ne asuma, fie și simbolic, aceste pete întunecate ale istoriei noastre. E important să le conștientizăm. Să nu le mai negăm, de fapt.
Ethan și Joel Coen se autoironizează în cel mai recent film al lor, Suburbicon. Personajului principal i se reproșează că, după nume, ar fi evreu. Deși numele lui era Lodge, nimic nu trimitea înspre o eventuală origine evreiască. Dumneavoastră ați fost întrebat vreodată direct dacă sunteți evreu?
Da, sigur. Mai mult de-atât, au fost o grămadă de atacuri antisemite la adresa mea legate de faptul că, într-adevăr, numele meu, în pronunție germană, înseamnă ”evreu”.
Am văzut sute de comentarii în ziare și pe internet și atunci mi-am dat seama cât de nasol trebuie să fie să fii evreu în România, să fii scuipat și înjurat de fel de fel de oameni care mimează patriotismul. Nu îți poți iubi propria țară încercînd să îi excluzi pe minoritari din ea.
V-au schimbat premiile, domnule Jude?
În ce sens?
Nu știu, în orice sens.
Sper că nu. Mi se pare că acordarea premiilor e o formă de a-i infantiliza pe cei care practică această artă. Sigur că, pe de o parte, pentru cariera filmului e bine să ia premii. Dar pe mine, ca spectator de film, aproape că nu mă interesează dacă un film a fost sau nu premiat.
Sunt enorm de multe filme extraordinare, geniale, incitante din punct de vedere emoțional și intelectual, dar nepremiate și care sunt mult mai interesante decât cele cu mari premii la activ. Așa sunt și filmele pe care le prezint aici la Cluj, la Tempsd’Images.
Despre ce va fi următorul dumneavoastră film?
Se află în faza de post-producție, se numește Mi-este indiferent dacă în istorievom intra ca barbari, e un titlu citat dintr-o frază rostită de Mihai Antonescu în 1941. E vorba despre masacrele făcute de armata română pe frontul de est și discută limitele posibilității de a reconstitui un episod din istoria României.
Și pun pariu că nu vă este indiferent cum vom intra în istorie…
… mie nu, tocmai de aceea filmul e într-un fel un comentariu la fraza lui Mihai Antonescu.
Mulțumesc mult!
Mulțumesc și eu!
EDITING HISTORY este o invitație de a redescoperi istoria prin filtrul artei.
Subiect sau sursă de inspirație pentru creație, istoria invită la o reflecție profundă asupra modului în care percepem prezentul ca o concluzie firească a lucrurilor întâmplate în trecut.
Evenimentul își propune să lege obiectivitatea statistică a istoriei cu abordarea emoțională a artei mediate discursiv, creând astfel un concept deopotrivă inedit și fascinant.
Editing History este un proiect Colectiv A recomandat de Festivalul Temps d’Images, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Selecția de filme din cadrul proiectului este propusă de Radu Jude.
Joi | 9 noiembrie
Recviem pentru supraviețuitori: Recuperarea memoriei prin cinema-ul de found footage / scurtmetraje de César Ustarroz
Casa Tranzit, Ora 17:30
Țara Moartă / film și dezbatere de Radu Jude
Cinema Dacia Cluj, Ora 20:00
Vineri | 10 Noiembrie
Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu / film și dezbatere de Andrei Ujică
Cinema Dacia Cluj, Ora 19:00
Sâmbătă | 11 Noiembrie
Oh! Uomo / film de Yervant Gianikian și Angela Ricci Lucchi
Casa Tranzit, Ora 16:00
Duminică | 12 noiembrie
REVUE / film de Serghei Loznitsa
Casa Tranzit, Ora 15:00
No place for fools / film de Oleg Mavromatti și Boryana Rossa
Casa Tranzit, Ora 17:00
Intrarea la toate proiecțiile este gratuită.
Anca Mureșan Bota
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICIsau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
