Ascultă Radio România Cluj Live

Excelența Sa, Ralf Krautkrämer, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara, vizită în Maramureș

Excelența Sa, Ralf Krautkrämer, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara a efectuat o vizită de lucru în Maramureș, stabilind o întâlnire cu oficialii județului în cabinetul președintelui Consiliului Județean, Gabriel Zetea. 

Excelența Sa, Ralf Krautkrämer, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara, vizită în Maramureș

Articol editat de , 16 octombrie 2017, 08:30

Excelența Sa a precizat că, deși activează în diplomație de 35 de ani, în România a ajuns doar în luna august a anului în curs, iar în Maramureș se află pentru prima dată, scopul vizitei fiind acela de a cunoaște reprezentanții administrației locale și a discuta despre posibilitățile încheierii unor parteneriate economice sau culturale.

De asemenea, diplomatul german le-a oferit câte o diplomă elevilor maramureşeni care s-au dovedit pasionaţi de limba germană şi au obţinut rezultate bune la concursurile naţionale de limba germană. După toate acestea, diplomatul german a fost invitat  la prezentarea unei piese de teatru în limba germană, pusă în scenă de elevii Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Baia Mare.

Radio Sighet

 

Incendiu pe 40 de hectare de pădure | UPDATE
Știri miercuri, 18 martie 2026, 17:55

Incendiu pe 40 de hectare de pădure | UPDATE

UPDATE, joi, 19 martie Incendiul de vegetaţie uscată şi pădure declanşat la marginea comunei Suciu de Sus – jud. Maramureș, a fost...

Incendiu pe 40 de hectare de pădure | UPDATE
Bărbat salvat de polițiști în Baia Mare, după o tentativă de suicid
Știri miercuri, 18 martie 2026, 11:07

Bărbat salvat de polițiști în Baia Mare, după o tentativă de suicid

Intervenție de urgență a polițiștilor din Baia Mare, în dimineața zilei de 17 martie, după ce un apel la 112 a semnalat o tentativă de...

Bărbat salvat de polițiști în Baia Mare, după o tentativă de suicid
Amenzi de peste 10.000 de lei după incendiile de vegetație din Maramureș
Știri miercuri, 18 martie 2026, 10:19

Amenzi de peste 10.000 de lei după incendiile de vegetație din Maramureș

Polițiștii și pompierii au intervenit pentru stingerea focarelor, însă verificările ulterioare au scos la iveală nereguli grave, soldate cu...

Amenzi de peste 10.000 de lei după incendiile de vegetație din Maramureș
Profesorii spun „nu” simulărilor
Știri marți, 17 martie 2026, 13:01

Profesorii spun „nu” simulărilor

Profesorii de la Liceul Pedagogic Ucrainean ”Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației boicotează, în această săptămână, simularea...

Profesorii spun „nu” simulărilor
Știri marți, 17 martie 2026, 11:44

Baia Mare introduce „parcările roșii” în zonele aglomerate ale orașului

În municipiul Baia Mare a fost implementat un nou sistem de parcare, denumit „parcări roșii”, destinat zonelor cu trafic intens și cerere...

Baia Mare introduce „parcările roșii” în zonele aglomerate ale orașului