Ascultă Radio România Cluj Live

Mare atenție, începe sezonul căpușelor!

Cum puteți să evitați sau să micșorați expunerea la mușcăturile de căpușe, dar și cum puteți să îndepărtați corect și timpuriu căpușele aflați din materialul de mai jos.

Mare atenție, începe sezonul căpușelor!

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 mai 2017, 18:00 / actualizat: 10 mai 2017, 13:34

Fiţi conştienţi de riscul muşcăturilor de căpuşă

Căpuşele pot fi găsite atât în zone rurale cât şi în cele urbane, inclusiv în multe destinaţii frecventate pentru activităţi în aer liber şi turism.

Persoanele care vizitează zonele rurale prezintă cele mai mari riscuri asociate cu muşcătura de căpuşă, dar ele pot să apară, de asemenea, în sporturile de aer liber, parcuri şi grădini. Există un risc mai mare atunci când desfăşuraţi activităţi în aer liber, cum ar fi camparea, drumeţiile, ciclismul, alpinismul, pescuitul sau vânătoarea.

Dacă vizitaţi o zonă în care căpuşele sunt prezente, asiguraţi-vă că ştiţi cum să preveniţi şi să verificaţi existenţa muşcăturilor de căpuşă.

Măsuri preventive

Encefalita de căpușă poate fi prevenită prin vaccinare. Vaccinarea se recomandă acelor călători care intenţionează să viziteze zone rurale din regiuni endemice sau care intenţionează să campeze în aceste zone.

Vă rugăm să vă consultaţi cu medicul dumneavoastră pentru a afla mai multe informaţii, cu cel puţin o lună înainte de călătorie şi fiţi conştienţi de faptul că sunt necesare mai multe doze pentru ca vaccinul să fie eficient. De asemenea, trebuie să ştiţi că acest vaccin nu vă va proteja şi împotriva altor boli transmise prin căpusă.

La celelalte boli transmise prin căpușă, care nu pot fi prevenite prin vaccinare, este important să vă protejaţi împotriva muşcăturilor de căpuşă.

Folosiţi repelenţi pe tegumente sau haine (repelenţii destinaţi pentru îmbrăcăminte nu trebuie folosiţi pe tegument)

Păstraţi-vă braţele şi picioarele acoperite cu mâneci lungi, pantaloni lungi, cizme şi, cu pantalonii introduşi în şosete

Utilizaţi îmbrăcăminte şi pături pentru picnic de culoare deschisă, care facilitează depistarea căpuşelor
Dacă aţi fost în aer liber, îndepărtaţi-vă apoi hainele şi expuneţi-le la lumina soarelui sau spălaţi-le
Utilizaţi foi de cort când dormiţi pe sol sau campaţi
Mergeţi pe mijlocul cărării şi evitaţi “periajul” vegetaţiei din jur.

ÎNDEPĂRTAREA TIMPURIE ŞI CORECTĂ A CĂPUŞELOR

Pentru unele boli, riscul de infecţie este mai mic, prin depistarea şi îndepărtarea rapidă a căpuşei.

Cum căpuşele sunt foarte mici şi muşcătura lor de obicei nu doare, pot fi cu uşurinţă nebăgate în seamă. Deci, este important să vă verificaţi cu atenţie propriul corp şi al copiilor dumneavoastră, precum şi hainele şi animalele de companie, după ce aţi vizitat locuri în care căpuşele pot fi prezente.

Verificaţi-vă întreg corpul, cu atenţie deosebită pentru axile, abdomen, picioare, ombilic, gât şi cap. La copii, căpuşele sunt adesea găsite pe linia părului, în spatele urechilor, în cutele tegumentare de pe gât sau pe scalp.

Muşcătura de căpuşă arată de obicei ca un mic pistrui închis la culoare, cu o crustă ce nu poate fi îndepărtată.

Utilizaţi o pensetă cu vârf fin sau instrumente de îndepărtare a căpuşei pentru a o apuca cât mai aproape posibil de suprafaţa tegumentului. Trageţi-o uşor în sus, constant, fără să o răsuciţi, să strângeţi corpul căpuşei sau să rămână rostrul în plagă. Nu strângeţi corpul căpuşei şi nu aplicaţi căldură sau orice substanţă pe ea, deoarece acest lucru poate cauza golirea conţinutului stomacal în plagă, ceea ce provocă infecţii.

Folosind încă penseta, înveliţi căpuşa în hârtie igienică şi aruncaţi-o în toaletă. În cele din urmă, spălaţi plaga cu apă caldă şi săpun şi aplicaţi un antiseptic, cum ar fi alcoolul sau tinctura de iod.

După ce căpuşa a fost îndepărtată, o mică parte din orificiul bucal poate rămâne în plagă. Acest lucru nu este periculos şi va dispărea după câteva zile. Totuşi, dacă leziunea nu începe să se vindece după câteva zile, acest lucru poate indica o infecţie (rar) şi ar trebui să fiţi consultat de un cadru medical.

Marcaţi data muşcăturii de căpuşă în calendar şi fiţi atenţi la simptomele bolilor transmise prin căpuse, în perioada următoare. Asiguraţi-vă că medicul dumneavoastră este informat cu privire la data şi localizarea muşcăturii, în cazul în care vă îmbolnăviţi în termen de o lună.

Căpuşele pot transmite boli

Căpuşele sunt foarte mici şi se hrănesc cu sângele mamiferelor, reptilelor sau păsărilor. Când se alimentează, pot prelua bacterii sau virusuri existente natural în aceste animale. De asemenea, căpuşele pot muşca oamenii care pătrund în mediul în care ele trăiesc.

Deşi muşcăturile de căpuşe nu sunt periculoase, există riscul de transmitere a unor infecţii sanguine, în momentul în care se hrănesc. Acest lucru poate genera boli umane în arealul nostru geografic cel mai frecvent întâlnită fiind boala Lyme.

Conducerea DSP Alba transmite, totodată, cetățenilor să semnaleze orice situație care pune în pericol sănătatea populației.

 

Redacția

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Focar de malarie provocat de ţânţari veniţi din Africa
Diverse luni, 9 noiembrie 2026, 00:00

Focar de malarie provocat de ţânţari veniţi din Africa

Oamenii de ştiinţă care au investigat un focar de malarie depistat în Germania în această vară au afirmat că acesta a fost cauzat de...

Focar de malarie provocat de ţânţari veniţi din Africa
Măceşele, aliatul natural împotriva durerilor articulare
Diverse duminică, 8 noiembrie 2026, 12:00

Măceşele, aliatul natural împotriva durerilor articulare

Măceşele se coc toamna şi sunt o sursă importantă de vitamina C, necesară pentru funcţionarea normală a sistemului imunitar, formarea...

Măceşele, aliatul natural împotriva durerilor articulare
O simplă analiză de sânge ar putea ajuta la depistarea cancerului
Diverse duminică, 8 noiembrie 2026, 00:00

O simplă analiză de sânge ar putea ajuta la depistarea cancerului

Un studiu clinic desfășurat în Anglia va evalua, pentru prima dată, dacă medicii de familie pot folosi analize simple de sânge pentru a...

O simplă analiză de sânge ar putea ajuta la depistarea cancerului
Cercetătorii canadieni au descoperit de ce statinele provoacă dureri musculare
Diverse sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 12:00

Cercetătorii canadieni au descoperit de ce statinele provoacă dureri musculare

Oamenii de știință de la Universitatea din Columbia Britanică din Canada au descoperit de ce statinele – unul dintre cele mai prescrise...

Cercetătorii canadieni au descoperit de ce statinele provoacă dureri musculare
Diverse sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 00:00

Misterul „Nopții înstelate” a lui Van Gogh, elucidat de cercetători

Cerul din tabloul „Noaptea înstelată” a lui Vincent Van Gogh seamănă cel mai mult cu cel pe care pictorul l-ar fi putut vedea...

Misterul „Nopții înstelate” a lui Van Gogh, elucidat de cercetători
Diverse vineri, 6 noiembrie 2026, 12:00

Aromă și gust bogat: care sunt principalele beneficii pentru sănătate ale hribilor?

Hribii sau ciupercile porcini oferă importante beneficii pentru sănătate, fiind bogate în nutrienți esențiali și compuși bioactivi. Hribii...

Aromă și gust bogat: care sunt principalele beneficii pentru sănătate ale hribilor?
Diverse vineri, 6 noiembrie 2026, 08:50

Fabrică de lactate închisă și amendată cu 55.000 de lei

Activitate sistată și amendă de 55.000 de lei pentru o fabrică de produse lactate din zona de câmpie a județului Bistrița-Năsăud.  ...

Fabrică de lactate închisă și amendată cu 55.000 de lei
Diverse vineri, 6 noiembrie 2026, 08:43

Trei urși au fost semnalați în zona cartierului RAAL

Populația a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT, iar autoritățile cer prudență maximă.   Trei exemplare de urs au fost observate în...

Trei urși au fost semnalați în zona cartierului RAAL