Știți că și covrigul are istoria lui?

– Bună ziua! Ce covrigi aveţi?
– De tot felul: cu sare, cu mac, cu susan, specialităţi…
– Şi de care să-mi cumpăr? Care se vând cel mai bine?
– Cu susan. Covrigii cu susan.
– Cam câţi vindeţi pe zi?
– 3 – 400 de bucăţi. Cam aşa.

Articol editat de cristina.rusu, 26 aprilie 2017, 15:02

Cine spune că n-ai ce face cu un leu, cu siguranţă că nu a încercat popularii covrigi pe care, în centrul Clujului, îi găseşti la orice colţ de stradă.
Sunt cea mai rapidă, cea mai sigură şi cea mai ieftină gustare, pe care oricine şi-o poate permite.

– Sunt covrigii o gustare bună?
– Da. La ora asta da. Şi preţul, eu zic că-i acceptabil. La un leu bucata…
– Îs buni. Îi bun şi preţul.
– Buni, foarte buni.
– Sunt buni. Şi preţul e bun. Nu sunt aşa de sănătoşi ca să-i mâncăm pe post de pâine, dar sunt buni.
– Sunt buni. Păcat că în multe locuri se aduc gata congelaţi şi doar îi coc acolo. Dar, în rest, sunt buni, n-am ce zice la preţul ăsta.

– În general, cumpăraţi?
– Da! În fiecare zi cumpăr.

Cât despre ingredientele care compun un covrig, cei care îi prepară şi apoi îi coc ne asigură că nu conţin nimic care să ne sperie.

„Aluat normal. Făină, sare, zahăr, drojdie… şi apă.” (covrigar)

Dacă în privinţa preţului, a gustului sau a modului de preparare nu există divergențe, părerile sunt împărţite când vine vorba de istoria covrigului.

Unii specialişti în covrigart spun că produsul a fost preparat pentru prima dată într-o mănăstire din Italia, unde preotul îl oferea ca recompensă copiilor săraci care ştiau să spună rugăciuni.

Alţi cercetători ai istoriei covrigului îi atribuie naşterea ceva mai târziu, pe la anul 1.200, în zona Bavaria, unde semnul distinctiv pentru brutării era chiar covrigul.

Aşa cum în privinţa locului şi anului naşterii covrigului istoricii nu s-au putut pune de acord, nici consumatorii lui din zilele noastre nu au o explicaţie unitară când vine vorba despre o caracteristică specifică covrigului.

– V-aţi gândit vreodată ce rol are gaura covrigului?
– Ha, ha, ha, ha… Nuuuu…. Nu. Nu ştiu. Chiar nu ştiu.
– Gaura de la covrig? Hmmm… să se poată prinde de alţi covrigi, poate.
– Nu. He, he… Nu ştiu, nu m-am gândit. La economie de material.
– Depinde cum vrei să o iei. Vrei să te uiţi prin ei la soare, vrei să-ţi bagi degetele prin el, vrei să-l agheți… Depinde la ce te-ai gândit.

Indiferent care este rolul real al acestei găuri, un lucru e sigur. Dacă ea n-ar exista, câinilor le-ar fi mult mai greu să umble cu covrigi în coadă.

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.