Prima pagină » Cultural » L’AVENIR: ce ne rezervă viitorul

L’AVENIR: ce ne rezervă viitorul

Filmul L’avenir (Things to come) a câștigat în luna februarie la Berlin Ursul de aur pentru regie.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 1 aprilie 2017, 05:00

Foarte tânăra regizoare Mia Hansen-Løve a convins criticii de la festival spunând cu mare sinceritate o poveste inspirată de viața mamei sale.
Rolul principal este deținut de Isabelle Huppert, probabil cea mai bună actriță a cinematografului francez contemporan.
Ea joacă rolul lui Nathalie Chazeaux, o profesoară de filosofie foarte preocupată de meseria sa. Deși totul pare perfect la prima vedere, familie, carieră și prieteni, încă de la apariția genericului pe un fundal marin cu o cruce, ne dăm seama că viitorul nu aduce nimic bun.
Nathalie are o mamă depresivă cu numeroase tentative de sinucidere, un soț care o înșeală, o carieră care se clatină și doi copii deja mari și independenți, care nu mai au nevoie de mama lor.
Și peste toate întrebarea obsesivă: cui îi mai trebuie o femeie trecută de 40 de ani?
Isabelle Huppert face un rol remarcabil, compus din gesturi mărunte și economie de mijloace care îi dau o și mai mare profunzime.
O viață interioară care ni se sugerează a fi tumultuoasă, care foarte rar răzbate la suprafața chipului calm care încearcă să pună în practică sutele de cărți de filosofie citite și discutate cu elevii și soțul.
Aceeași economie de mijloace și în modul în care celelalte personaje o caracterizează pe protagonistă: o femeie care nu reușește să se detașeze de rolul de profesoară nici în viața privată, care pare să aibă răspuns la toate și care afișează un aer de ușoară superioritate fața de toți și de toate.
Ce faci însă când totul din jur se prăbușește? Când îți rămâne doar o pisică neagră, bătrână și obeză la care ești alergică?
Te refugiezi în cărți. Și încercă să-ți găsești echilibrul fără să devii o povară pentru ceilalți. Pentru că, ni se sugerează, nu trebuie să te atașezi de lucruri și oameni, pentru că doar din lumea ideilor poate veni salvarea.
Un citat de la Rousseau, enunțat la finalul filmului, ne spune că plăcerea intelectuală o înlocuiește pe cea carnală. Iar fostul soț al lui Nathalie afirmă și el că până și Crăciunul petrecut în singurătate este mai suportabil dacă ai lângă tine o carte bună și un pahar de vin.
Filmul are și accente de stânga, atât de dragi francezilor, atunci când sugerează că marketingul orientat exclusiv pe profit omoară adevărata cultură, sau atunci când amintește în treacăt de un protest al elevilor unde Nathalie este profesoară.
Un film recomandat mai degrabă doamnelor, care se vor regăsi într-un fel sau altul într-o poveste simplă, poate ușor lungită, dar emoționantă.