Ascultă Radio România Cluj Live

Continuă negocierile pe proiectul legii salarizării unitare

Negocierile pe proiectul legii salarizării unitare continuă, săptămâna aceasta, cu discuţii tehnice şi întâlniri între ministrul Muncii şi sindicate mai mici din sectorul bugetar, astfel încât, până la sfârşitul lunii, documentul să fie finalizat.
Alice Georgescu a sintetizat negocierile de săptămâna trecută cu federaţiile sindicale mari din sănătate, ordine publică, învăţământ şi cultură:

lia olguta vasilescu

Articol editat de Andrei Cretoiu, 13 martie 2017, 09:17

Ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, a început luni, 6 martie, discuțiile cu sindicaliștii pe proiectul legii salarizării unitare, primii care care venit la negocieri fiind liderii sindicatelor din domeniul ordinii și siguranței publice. După mai multe ore de discuții și propuneri făcute la legea salarizării unitare, sindicaliștii au plecat de la Ministerul Muncii amenințând că vor ieși în stradă.
Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual:

Nemulţumirea noastră este nerespectarea acelui salariu de bază minim brut, respectiv aplicarea sporurilor pe bază de pontaj şi în Ministerul de Interne, aşa cum se face în Ministerul Sănătăţii, sau în Ministerul Învăţământului.

Sindicaliştii din Sănătate şi Asistenţă Socială au intrat marţi dimineaţă, 7 martie, la discuţii cu reprezentanţii Ministerului Muncii, care, după mai bine de două ore, au ieşit mulţumiţi de creşterile salariale din sistem. Medicii şi asistentele medicale vor beneficia de creşteri în medie de 56%, cele mai mari salarii urmând să ajungă la 15 mii de lei, în următorii patru ani.

În ceea ce priveşte profesorii, majoritatea vor avea salarii mai mari cu peste 50%. Salariile debutanţilor din sistemul preuniversitar vor fi dublul salariului minim pe economie, ajungând la aproximativ 3.500 de lei brut pe lună.
Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicale Spiru Haret:

Vor fi colegi, vor fi funcţii didactice, didactice auxiliar şi nedidactice, care vor beneficia de creşteri mai mari, alţii de creşteri mai mici, dar media va fi pe undeva pe la 56%.

Printre noutăţile pe care le va aduce proiectul de lege se numără: acordarea a două norme de hrană pentru toţi bugetarii, care vor fi echivalentul a câte un salariu minim pe economie şi a unui aşa-intitulat voucher de vacanţă.
Lia Olguţa Vasilescu, ministrul muncii:

Fiind obligatoriu ca fiecare bugetar să aibă normă de hrană şi să aibă acest voucher de vacanţă, atunci, în nivelul sporurilor, trebuie să fie prinse pentru toată lumea.

Întâlnirile pentru elaboarea proiectului de lege privind salarizarea unitară vor continua şi în săptămâna următoare.

 

Radio România Actualități

 

 

 

Cine beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinţei și când se depun cererile
Social marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Cine beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinţei și când se depun cererile

Persoanele vulnerabile pot depune, începând din luna octombrie cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei în sezonul...

Cine beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinţei și când se depun cererile
Senatul vrea cursuri obligatorii pentru utilizatorii de trotinete
Social marți, 13 octombrie 2026, 13:34

Senatul vrea cursuri obligatorii pentru utilizatorii de trotinete

În județul Cluj, 23 de accidente rutiere au fost înregistrate în primele opt luni ale acestui an, în care au fost implicați minori ce se...

Senatul vrea cursuri obligatorii pentru utilizatorii de trotinete
Castelul Goga de la Ciucea iese din circuitul turistic în perioada următoare
Social marți, 13 octombrie 2026, 12:46

Castelul Goga de la Ciucea iese din circuitul turistic în perioada următoare

Domeniul muzeal al Castelului Goga de la Ciucea s-a inchis pentru lucrari de reabilitare si modernizare. Aici urmeaza sa fie investiti peste 80 de...

Castelul Goga de la Ciucea iese din circuitul turistic în perioada următoare
ISU Bistrița-Năsăud transformă prevenția în reflex național!
Social marți, 13 octombrie 2026, 11:50

ISU Bistrița-Năsăud transformă prevenția în reflex național!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud își deschide marți, 13 octombrie, larg porțile și aduce siguranța în...

ISU Bistrița-Năsăud transformă prevenția în reflex național!
Social marți, 13 octombrie 2026, 11:40

INS: Prețurile de consum au crescut de 1,8 ori în ultimii nouă ani

Prețurile de consum din România au fost în august 2026 de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, potrivit unei analize prezentate de...

INS: Prețurile de consum au crescut de 1,8 ori în ultimii nouă ani
Social luni, 12 octombrie 2026, 17:13

Oricine poate reclama în timp real tăierile ilegale de arbori din România

Cetăţenii care depun reclamaţii cu privire la tăierile ilegale de arbori pot urmări în timp real efectele demersului lor, de la controale...

Oricine poate reclama în timp real tăierile ilegale de arbori din România
Social luni, 12 octombrie 2026, 15:46

Ce se întâmplă cu prețurile la imobiliare în contextul noului TVA și unde se situează România în topul european

Ajustările fiscale majore intrate în vigoare pe piața imobiliară din România schimbă radical calculele cumpărătorilor și ale dezvoltatorilor...

Ce se întâmplă cu prețurile la imobiliare în contextul noului TVA și unde se situează România în topul european
Social luni, 12 octombrie 2026, 14:56

Populaţia României continuă să scadă într-un ritm îngrijorător

Populaţia României continuă să scadă într-un ritm îngrijorător. Datele publicate luni, 12 octombrie, de Institutul Naţional de Statistică...

Populaţia României continuă să scadă într-un ritm îngrijorător