Ascultă Radio România Cluj Live

Tenorul Bogdan Mihai, în premieră pe scena Operei din Cluj

UPDATE: Din motive obiective, tenorul Bogdan Mihai nu va putea fi prezent la Cluj pentru a susține rolul contelui Almaviva, acest rol urmând să fie interpretat de Ioan Hotea, marele câștigător al concursului Operalia / Placido Domingo / Londra 2015.

Tenorul Bogdan Mihai, în premieră pe scena Operei din Cluj
Foto: Tenorul Bogdan Mihai, în premieră pe scena Operei din Cluj

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 9 ianuarie 2017, 06:00 / actualizat: 9 ianuarie 2017, 10:15

Farmecul serii va fi dublat de baritonul Marian Pop, ce se întoarce în orașul natal în rolul lui Figaro, pentru a se reîntâlni cu publicul care îl admiră și așteaptă mereu să-l revadă pe scenă.
Alături de cei doi invitați, valoroșii soliști ai Operei clujene care vor interpreta celelalte roluri principale sunt: Oana Trâmbițaș (Rosina), Cristian Hodrea (Don Bartolo) și Petru Burcă (Don Basilio). Participă Orchestra și Corul de bărbați al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorului József Horváth, recentul câștigător al Premiului pentru “Cel mai bun dirijor“, la Gala Premiilor Operelor Naționale.
Spectacolul “Bărbierul din Sevilla“ este dedicat maestrului Petre Sbârcea, fost prim-dirijor al Operei Naţionale Române din Cluj timp de aproape 20 de ani (1957-1976) şi fost director al instituţiei. Petre Sbârcea este considerat unul dintre cei mai importanţi dirijori români începând cu a doua jumătate a secolului XX, fiind unul din cei mai apreciaţi elevi ai lui Sergiu Celibidache. Cariera lui Petre Sbârcea a cuprins numeroase spectacole de operă, dar şi concerte simfonice, în ţară şi în străinătate. Pe 14 ianuarie maestrul Petre Sbârcea sărbătorește 85 de ani de viață, așadar prin acest spectacol ne vom bucura să-i spunem împreună “La mulți ani!“.

 

……………………………………………………………………………………………………………………………………

 

Tenorul Bogdan Mihai va fi prezent în premieră pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, cu ocazia primei reprezentații a operei Il Barbiere di Siviglia din noul an, pe data de 11 ianuarie 2017!

Bogdan Mihai va interpreta și aria Cessa di piu resistere, extrem de rar cântată în România datorită dificultății pe care o impune, inclusă în mod excepțional în cadrul acestei reprezentații.

Bogdan Mihai reprezintă un talent rar și una dintre vocile de înaltă ținută recunoscute internațional, care au adus recunoaștere și prestigiu țării noastre, bucurând scenele lirice din întreaga lume. Har, pasiune și dăruire – acestea sunt primele note ale sufletului unui artist a cărui pregătire asiduă și-a găsit desăvârșirea în Italia, sub îndrumarea legendarei soprane Mirella Freni, cea care i-a conferit totodată bursa Nicolai Ghiaurov. Diploma masterală în belcanto a fost obținută la Universitatea Transilvania din Brașov, unde Bogdan Mihai a fost absolvent al clasei distinsei soprane Mariana Nicolesco.

Cele mai recente și memorabile apariții ale tenorului Bogdan Mihai includ debutul său pe scenele Semperoper Dresden, Deutsche Oper Berlin și Théâtre du Châtelet, Paris cu acest rol, abordat în mod unic: Contele Almaviva. Prezența la Festivalul Rossini din Pesaro, interpretarea rolului titular în Aureliano in Palmira de G. Rossini, la Festivalul Martina Franca, debuturile ca Ernesto în Don Pasquale de G. Donizetti, la Opera din Zürich și Nemorino în L’Elisir d’amore la Teatrul Mikhailvsky din St. Petersburg – sunt toate în egală măsură remarcabile.
Bogdan Mihai se distinge cu aceeași eleganță și în concerte, fiind invitat pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Națională Radio București, precum și pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu. La onoranta invitație a sopranei Angela Gheorghiu, Bogdan Mihai a participat și la o serie de concerte la Suntory Hall, în Tokyo.

În stagiunea 2014/2015 a debutat în rolul Cavalerului Belfiore din opera Il Viaggio a Reims de Rossini la Wildbad Rossini Festival și în rolul Almaviva la Teatro del Liceu din Barcelona, Opéra de Montreal și Oviedo. A urmat debutul la Royal Opera House din Muskat (Oman) în rolul Ernesto din Don Pasquale și Elisero din Mosè in Egitto de Rossini în superbul Dom din Milano, împreună cu legendarul Ruggero Raimondi, într-o producție lansată și pe DVD.
Cu un repertoriu impresionant, tenorul Bogdan Mihai strălucește pe orice scenă a lumii, lăsând amintirea unei interpretări impecabile, plină de esență și trăire. Aceleași calități excepționale i-au adus și invitația de a inaugura primul teatru liric înființat în Dubai, în aclamatul său rol Almaviva, cu ocazia premierei operei Il Barbiere di Siviglia. Interpretarea sa a fost, desigur, extraordinară, îmbogățind repertoriul care numără deja, în zece ani de carieră internațională, peste 190 de apariții în acest rol. De asemenea, a cântat rolul Ernesto din Don Pasquale la National Center for the Performing Arts din Beijing.

În stagiunea 2017/2018 Bogdan Mihai va cânta în La Sonnambula de Vincenzo Bellini la Teatro Verdi din Trieste, în Don Giovanni de Mozart la Dubai Opera House, în Otello de Rossini, într-un turneu cu Teatro San Carlo din Napoli în Seul, Hong Kong și Coreea și va debuta la Teatro Massimo din Palermo, Teatro Reggio din Torino și pe multe alte scene.

 

Redacția

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

”Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în luna martie
Cultural vineri, 27 februarie 2026, 18:32

”Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în luna martie

Hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme: sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor se va auzi în...

”Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în luna martie
Film premiat la Sarajevo, în avanpremieră la Cinema ARTA, în prezența regizoarei
Cultural vineri, 27 februarie 2026, 18:25

Film premiat la Sarajevo, în avanpremieră la Cinema ARTA, în prezența regizoarei

,,Sorella di Clausura” are avanpremiera la Cinema ARTA din Cluj-Napoca pe 3 martie, la ora 20.00, urmată de o discuție cu regizoarea Ivana...

Film premiat la Sarajevo, în avanpremieră la Cinema ARTA, în prezența regizoarei
Tensiunile între conducere și sindicat continuă, la Filarmonica din Sibiu
Cultural vineri, 27 februarie 2026, 16:36

Tensiunile între conducere și sindicat continuă, la Filarmonica din Sibiu

Situația din ultimii ani a Filarmonicii de Stat Sibiu a fost una tensionată. În contextul unor concedieri, sindicatul angajaților a acuzat...

Tensiunile între conducere și sindicat continuă, la Filarmonica din Sibiu
Nominalizările la Premiile UNITER 2026
Cultural joi, 26 februarie 2026, 16:56

Nominalizările la Premiile UNITER 2026

Actorii Victor Rebengiuc, Catrinel Dumitrescu şi Marius Bodochi, regizorul Tompa Gabor şi criticul de teatru Marina Constantinescu se numără...

Nominalizările la Premiile UNITER 2026
Cultural joi, 26 februarie 2026, 12:41

Italia cinematografică, redescoperită prin muzică

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” vă invită la două seri dedicate muzicii de film, concerte-eveniment ce readuc în atenția...

Italia cinematografică, redescoperită prin muzică
Cultural joi, 26 februarie 2026, 12:34

Primăvara muzicii de cameră la ANMGD: ENSEMBLE 2026

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” invită melomanii clujeni la cea de-a cincea ediție a festivalului ENSEMBLE – Zilele muzicii...

Primăvara muzicii de cameră la ANMGD: ENSEMBLE 2026
Cultural miercuri, 25 februarie 2026, 16:38

Artista bulgară Anna Stoeva: În bucătărie, emoțiile sunt puternice pentru că familia se conectează simplu, în feluri nevăzute

Până pe 1 martie 2026, la Casa Tranzit din Cluj putem vedea o minunată expoziție în care artista bulgară Anna Stoeva aduce împreună mâncare,...

Artista bulgară Anna Stoeva: În bucătărie, emoțiile sunt puternice pentru că familia se conectează simplu, în feluri nevăzute
Cultural miercuri, 25 februarie 2026, 12:41

La teatru fiecare spectacol înseamnă PRIMĂVARĂ!

În spiritul primăverii, publicul de toate vârstele este invitat la Fabrica de Teatru Turda să se bucure de un program divers, care îmbină...

La teatru fiecare spectacol înseamnă PRIMĂVARĂ!