Ascultă Radio România Cluj Live

Tur de forţă umanitar la Radio Reşiţa: 24 de ore din 24, Muzică pentru viaţă!

Cu cât este mai frig afară, cu atât mai cald încerci să faci înăuntru. Transformi an de an sezonul rece în perioada Sărbătorilor de iarnă, când împărtăşeşti căldura din casă şi din inimă cu cei dragi. Să fii om înseamnă de cele mai multe ori să dai dovadă de compasiune, să îţi aduci aminte şi de cei pe care, de cele mai multe ori, nici nu-i cunoşti. Să fii om de radio adaugă şi sarcina deloc uşoară să le reaminteşti ascultătorilor să îşi asculte inima, să nu uite că au această dimensiune interioară. Avem şi ne asumăm această datorie, la Radio România, pentru că indiferent cât este de greu să fii om, este mult mai greu să fii un om singur, uitat şi lipsit de solidaritatea celorlalţi. Cu prilejul sfintelor sărbători te rugăm să fii solidar cu Radio România, alături de colegii noştri inimoşi de la Radio Reşiţa şi de toţi cei pe care încercăm să-i ajutăm.

Tur de forţă umanitar la Radio Reşiţa: 24 de ore din 24, Muzică pentru viaţă!

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 16 decembrie 2016, 14:00 / actualizat: 21 decembrie 2016, 15:09

Cu Crucea Roşie, împreună, putem contribui la finalizarea primei clinici de recuperare oncologică din România, aflată la Slatina Nera, locul care va deveni o a doua „casă” pentru bolnavii de cancer, care vor avea astfel o şansă de recuperare! Împreună putem scrie un rând în plus pe o scrisoare de adio adresată cancerului – boala secolului XXI.
Colegii noştri de la Radio Reşiţa, Laura Sgaverdea, Ovidiu Babolea şi Valentina Adam vor face un tur de forţă în centrul civic al Reşiţei, unde între 19 şi 24 decembrie, vor difuza dintr-un studio de sticlă, 24 de ore din 24, Muzică pentru viaţă! Numărătoarea inversă a început! Toţi reşiţenii se vor bucura de muzică, iar donatorii vor putea face dedicaţii şi, cel mai important, vor oferi speranţă bolnavilor de cancer. În fiecare seară de la ora 18:00, redactorilor Radio Reşiţa li se vor alătura renumiţi artişti şi trupe locale, naţionale, dar şi internaţionale. Şi surprizele nu se opresc aici.

Cei care iubesc legendele sportului românesc sau arta şi totodată doresc să ajute bolnavii de cancer pot participa în 20 decembrie, la balul caritabil organizat de Radio Reşiţa. Pot licita pentru obiecte precum tricoul regelui fotbalului românesc – Gheorghe Hagi, sau al căpitanului echipei naţionale din ultimii 10 ani – Cristian Chivu. Participanţii vor putea duce acasă pagaia canoistului Ivan Patzaichin, sau tabloul cu semnătura gimnastei Cătălina Ponor şi nu numai. Vor mai fi licitate tablouri pictate de Marian Truţulescu, Kurta Cazimir, Petru Galiş sau Nicolae Ungar… şi lista continuă.

Ni s-au alăturat chiar şi persoanele puse la încercare de această boală cruntă, dar care totuşi au puterea să zâmbească şi să ajute pe cei care se află într-o situaţie similară. Corina Marta şi încă „trei magi” vor organiza o tombolă cu premii, iar banii vor fi direcţionaţi către clinica Nera.
Un moment cu totul special şi plin de însemnătate, ce va avea loc în 21 decembrie, va fi aducerea Luminii Sfinte de la Betleem, ce va fi împărţită celor prezenţi în centrul civic al Reşiţei.

Toţi cei care nu ne pot fi alături fizic, pot contribui la finalizarea singurei clinici de recuperare oncologică din România printr-un simplu gest: donând în conturile:

RO45BTRLEURCRT0376715101 în EURO
RO95BTRLRONCRT0376715101 în RON

Radio Reşiţa este primul post din România care derulează campania Muzică pentru viaţă!, un proiect Serious Request iniţiat în 2004 de radioul public din Olanda şi care între timp a depăşit graniţele şi a fost preluat de Belgia, Elveţia, Suedia, Spania, Austria, Letonia şi Portugalia.

 

Redacția

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Ucraineni recuperați din munți după mai multe zile
Știri miercuri, 24 aprilie 2024, 11:49

Ucraineni recuperați din munți după mai multe zile

Cei doi bărbați se aflau în zona Vârfului Corbu, la o altitudine de 1696 m când au solicitat ajutor, fiind extenuați și în hipotermie, având...

Ucraineni recuperați din munți după mai multe zile
O nouă ediție a evenimentului “De Florii în satul maramureșean”
Știri marți, 23 aprilie 2024, 12:02

O nouă ediție a evenimentului “De Florii în satul maramureșean”

Manifestarea va cuprinde un concert de pricesne și cântece religioase susținut de coruri bisericești, grupuri vocale și interpreți de cântece...

O nouă ediție a evenimentului “De Florii în satul maramureșean”
Un urs a fost filmat pe DN 18 în Moisei
Știri marți, 23 aprilie 2024, 10:50

Un urs a fost filmat pe DN 18 în Moisei

În acest context, cetățenii sunt informați să anunțe imediat autoritățile prin 112 pentru a avertiza cetățenii de prezența ursului în...

Un urs a fost filmat pe DN 18 în Moisei
Un nou proiect finalizat la Spitalul Sighet
Știri marți, 23 aprilie 2024, 10:36

Un nou proiect finalizat la Spitalul Sighet

Acest obiectiv a fost realizat printr-un proiect european depus de primăria Sighet în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 –...

Un nou proiect finalizat la Spitalul Sighet
Știri luni, 22 aprilie 2024, 13:08

SIGHET – 30 de familii s-au mutat în noile locuințe sociale

Cheile noilor locuințe sociale din zona Făget au fost predate noilor locatari.    Aceștia se vor putea bucura de o locuință nouă și vor...

SIGHET – 30 de familii s-au mutat în noile locuințe sociale
Știri joi, 18 aprilie 2024, 10:39

Ucraineni căutaţi în Munții Maramureșului [UPDATE]

UPDATE: ora 18.00 Doi dintre cei trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului nu au fost...

Ucraineni căutaţi în Munții Maramureșului [UPDATE]
Știri vineri, 12 aprilie 2024, 13:43

Sportivi sigheteni participă la un concurs de kickboxing în Italia

Clubul sighetean Academia Robert Turda și ACS Kickboxing Baia Mare sunt cele două cluburi partenere din județul nostru care participă la cea de-a...

Sportivi sigheteni participă la un concurs de kickboxing în Italia
Știri vineri, 12 aprilie 2024, 12:03

La Sighet s-a desfășurat Cupa Primăverii la tenis de câmp

Având o prodigioasă carieră sportivă în care a reuşit să formeze sportivi care au obţinut rezultate foarte bune, atât pe plan naţional cât...

La Sighet s-a desfășurat Cupa Primăverii la tenis de câmp