Ascultă Radio România Cluj Live

Familia tradițională românească de la Ileanda

Pe cei șapte copii de școală ai familiei Țandără din Ileanda i-am remarcat în ceata de colindători a Liceului Tehnologic „Ioachim Pop” din localitate, prezentă la spectacolul organizat de Primăria comunei Ileanda în cinstea Sărbătorii Naționale a României. Plini de viață și ingenuitate, ei nu puteau trece neobservați la un astfel de eveniment.

Cei 7 copii Țandără în primele două rânduri ale cetei de colindători a Liceului din Ileanda

Cei 7 copii Țandără în primele două rânduri ale cetei de colindători a Liceului din Ileanda

Familia tradițională românească de la Ileanda

Articol editat de cristina.rusu, 1 decembrie 2016, 09:54

Cei 7 copii Țandără în primele două rânduri ale cetei de colindători a Liceului din Ileanda

Cei 7 copii Țandără în primele două rânduri ale cetei de colindători a Liceului din Ileanda

A doua zi i-am vizitat acasă la ei, unde am fost întâmpinat de Ionel Țandără, tatăl copiilor.

Ionel Țandără, mândru de câinii săi ciobănești

Ionel Țandără, mândru de câinii săi ciobănești

Are 42 de ani și este proprietarul a peste 700 de oi și 150 de capre, de care se ocupă nemijlocit:

Avem familia mare și este mult de muncă. Ne ajută și copiii, la muls, la datul în strungă, la fân, la orice! Fetele care-s mai mari fac de mâncare. Vara predăm lapte, mai facem și caș, pe care îl vindem iarna, ne spune omul nostru.

În casa familiei Țandără, situată la marginea satului, cresc șapte copii, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, iar o altă fiică este plecată din sat, fiind căsătorită.

Mama lor, Ioana, are 40 de ani și spune că familia sa este puternică tocmai fiindcă se ajută cu toții, unii pe alții:

Tot ce facem, facem împreună. Copiii sunt toată vara cu noi alăturea la muncă, dar urmează și școala, care este importantă pentru ei. Au timp de studii și or continua școala cât or putea, ne spune femeia.

Copiii, sunt șase fete și un băiat. Surorile mai mari sunt pe clasa a zecea. Le întreb de școală și aflu că le place să cânte și să facă sport. Dar și să-și ajute părinții:

Studiile pot să ne ajute să ne alegem un drum în viață. Mie mi-ar plăcea să devin cântăreață ne spune Adriana, una dintre ele. Fetele spun că vara muncesc mai mult și că sunt dimineți în care trebuie să se trezească la șase dimineața, dacă au de mers la stâna. Ne place munca aceasta!, mă încredințează ele.

Ionel este singurul băiat între surorile sale. Îmi spune că îi place să cânte muzică populară și îi remarc vocea frumoasă. Oare cum s-ar integra la oraș copiii aceștia, îmi trece prin cap un gând. Și îi întreb: Nu mi-ar plăcea să locuiesc la oraș, că nu aș avea ce face, răspunde Ionel. Îi întreb dacă au calculator Am avut, îmi răspunde Ionel și nu sunt sigur că nu îi pare rău că nu au un calculator în casă. Dar, la școală au, la cabinetul de informatică.

O întreb pe mama lor ce crede despre țara în care trăim, România. Nu se teme că copiii îi vor pleca la muncă în străinătate?

Uneori ne este mai ușor, altădată este mai greu. De ce să meargă în străinătate să muncească, pentru că și acolo nu este traiul mai ușor… Plus că ești mai departe de casă, ești despărțit de familie… Ce să zicem despre țara noastră? E bună, e rea, că așa-i lumea în care trăim!, răspunde Ioana Țandără cu zâmbetul pe buze.

Îmi spune că de Crăciun împodobesc în casă un brad natural și că copiii merg la colindat prin sat.

Mă despart de această familie uimitoare promițănd că în vara următoare îi voi vizita iar, să urcăm și la stână.

Copiii familiei Țandără ne petrec cu drag la plecare

Copiii familiei Țandără ne petrec cu drag la plecare

Din cer coboară sfânt colind/ La geamuri de răsună/ Luminile se-aprind pe rând/ Sub brad copii se-adună, îmi rămâne în inimă colinda copiilor, care așteaptă Crăciunul.

 

Florin Săsărman

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

”Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în luna martie
Cultural vineri, 27 februarie 2026, 18:32

”Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în luna martie

Hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme: sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor se va auzi în...

”Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în luna martie
Film premiat la Sarajevo, în avanpremieră la Cinema ARTA, în prezența regizoarei
Cultural vineri, 27 februarie 2026, 18:25

Film premiat la Sarajevo, în avanpremieră la Cinema ARTA, în prezența regizoarei

,,Sorella di Clausura” are avanpremiera la Cinema ARTA din Cluj-Napoca pe 3 martie, la ora 20.00, urmată de o discuție cu regizoarea Ivana...

Film premiat la Sarajevo, în avanpremieră la Cinema ARTA, în prezența regizoarei
Tensiunile între conducere și sindicat continuă, la Filarmonica din Sibiu
Cultural vineri, 27 februarie 2026, 16:36

Tensiunile între conducere și sindicat continuă, la Filarmonica din Sibiu

Situația din ultimii ani a Filarmonicii de Stat Sibiu a fost una tensionată. În contextul unor concedieri, sindicatul angajaților a acuzat...

Tensiunile între conducere și sindicat continuă, la Filarmonica din Sibiu
Nominalizările la Premiile UNITER 2026
Cultural joi, 26 februarie 2026, 16:56

Nominalizările la Premiile UNITER 2026

Actorii Victor Rebengiuc, Catrinel Dumitrescu şi Marius Bodochi, regizorul Tompa Gabor şi criticul de teatru Marina Constantinescu se numără...

Nominalizările la Premiile UNITER 2026
Cultural joi, 26 februarie 2026, 12:41

Italia cinematografică, redescoperită prin muzică

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” vă invită la două seri dedicate muzicii de film, concerte-eveniment ce readuc în atenția...

Italia cinematografică, redescoperită prin muzică
Cultural joi, 26 februarie 2026, 12:34

Primăvara muzicii de cameră la ANMGD: ENSEMBLE 2026

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” invită melomanii clujeni la cea de-a cincea ediție a festivalului ENSEMBLE – Zilele muzicii...

Primăvara muzicii de cameră la ANMGD: ENSEMBLE 2026
Cultural miercuri, 25 februarie 2026, 16:38

Artista bulgară Anna Stoeva: În bucătărie, emoțiile sunt puternice pentru că familia se conectează simplu, în feluri nevăzute

Până pe 1 martie 2026, la Casa Tranzit din Cluj putem vedea o minunată expoziție în care artista bulgară Anna Stoeva aduce împreună mâncare,...

Artista bulgară Anna Stoeva: În bucătărie, emoțiile sunt puternice pentru că familia se conectează simplu, în feluri nevăzute
Cultural miercuri, 25 februarie 2026, 12:41

La teatru fiecare spectacol înseamnă PRIMĂVARĂ!

În spiritul primăverii, publicul de toate vârstele este invitat la Fabrica de Teatru Turda să se bucure de un program divers, care îmbină...

La teatru fiecare spectacol înseamnă PRIMĂVARĂ!