Ascultă Radio România Cluj Live

Radioul și televiziunea publică nu vor mai putea funcționa de la 1 ianuarie 2017

De la 1 ianuarie 2017 cele două instituții publice, radioul și televiziunea, vor opri activitatea, în condițiile în care actualele taxe nu se vor mai încasa, a atras atenția președintele director general al Radio România, Ovidiu Miculescu prezent la dezbaterea organizată de Radio România şi Televiziunea Română, luni seara, pe tema eliminării taxelor.

Radioul și televiziunea publică nu vor mai putea funcționa de la 1 ianuarie 2017

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 9 noiembrie 2016, 13:15 / actualizat: 18 noiembrie 2016, 12:55

De la 1 ianuarie, tehnic, pe situaţia actuală, cele două servicii publice se opresc. După estimările noastre, nu va exista bugetul naţional. Toate cheltuielile interne sunt provenite din veniturile proprii, deci din taxă, pentru că aici mai există o .. nu aş spune păcăleală, o uşoară deformare, aşa – bugetul de stat în momentul acesta vă dă, nu ştiu, 30-40%. Da, dar unde se duc aceşti bani? Se duc să alimenteze o companie de stat greoaie, pe care bugetul o ţine în viaţă. Încă noi emitem cu poştalionul, din post în post. Comunicaţiile la nivelul anului 2016-2017, au trecut de mult de la faza de stâlp de pe vârf de deal pe vârf de deal, or scuzaţi-mă, cel puţin în cazul Radioului, banii care se alocă parţial pentru Radio România Internaţional şi parţial pentru Formaţii, şi aici vorbim doar de salarii, însumează undeva spre 8% din total. Aşa că ‘statul deja vă dă’ este o altă păcăleală. Statul îşi dă lui. Acei bani doar trec prin Trezorerie şi se duc cu destinaţie clară, precisă, ţintită spre o altă companie de stat, soluţii, alternative moderne şi eficiente şi mult mai ieftine existând, dar în funcţionarea de zi cu zi de la curent, gaz, apă până la salariile jurnaliştilor, statul şi bugetul nu sunt prezente. Neavând buget, practic, la 1 ianuarie, activitatea se va opri.

Cu toate că în prezent Radio România, spre deosebire de Televiziunea Română are o rezervă financiară semnificativă, conform noii legi cheltuirea acestor bani va fi imposibilă pentru că vom risca să intrăm în ilegalitate, a mai precizat Ovidiu Miculescu.

La radio este o situaţie paradoxală, extremă. De ce? Practic, în momentul acesta, Radioul stă pe o rezervă financiară serioasă, foarte importantă. Legea trece şi intră de la 1 ianuarie. Bugetul de stat nu vine. Practic, prima tentaţie este să cheltui. Se pune problema, pe care am analizat-o, legalitatea acestor cheltuieli, pentru că legea tocmai votată ne spune cu totul altceva. Deci, chiar cu bani, nu se poate. Este extrem de important. Lor nu le pasă de lucrurile acestea şi, mai mult, spunea colegul meu puţin înainte, parlamentul s-a grăbit extraordinar şi a luat-o cu o viteză uriaşă, patru ani de zile nu şi-a găsit 15 minute pe an ca să discute sau să voteze sau să respingă Raportul Radiodifuziunii Române.

Practic, proiectul de lege care prevede eliminarea taxelor pentru radioul și televiziunea servicii publice, nu face referire la niciuna dintre viitoarele surse de finanțare pentru cele două instituții, fapt care poate constitui o amenințare reală asupra funcţionării celor două, din punctul de vedere al independenței editoriale, a adăugat Radu Alexandru, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, prezent la dezbatere.

Acest proiect de lege, care are în vedere 102 taxe, nu face niciun fel de trimitere la sursa de finanţare pentru cele două instituţii. De aici, în continuare, cu cifre pe care le aveţi toţi la dispoziţie, vedeţi că nu este decât un act cu totul şi cu totul descalificant, de prostire a oamenilor şi de planare a unei grave ameninţări asupra funcţionării independente şi când spun ‘independente’, repet, editoriale, a celor două instituţii. Motiv pentru care trebuie respinse cu toată fermitatea. (Radu Alexandru)

 

 

Alina Nechita

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Incendiu pe 40 de hectare de pădure | UPDATE
Știri miercuri, 18 martie 2026, 17:55

Incendiu pe 40 de hectare de pădure | UPDATE

UPDATE, joi, 19 martie Incendiul de vegetaţie uscată şi pădure declanşat la marginea comunei Suciu de Sus – jud. Maramureș, a fost...

Incendiu pe 40 de hectare de pădure | UPDATE
Bărbat salvat de polițiști în Baia Mare, după o tentativă de suicid
Știri miercuri, 18 martie 2026, 11:07

Bărbat salvat de polițiști în Baia Mare, după o tentativă de suicid

Intervenție de urgență a polițiștilor din Baia Mare, în dimineața zilei de 17 martie, după ce un apel la 112 a semnalat o tentativă de...

Bărbat salvat de polițiști în Baia Mare, după o tentativă de suicid
Amenzi de peste 10.000 de lei după incendiile de vegetație din Maramureș
Știri miercuri, 18 martie 2026, 10:19

Amenzi de peste 10.000 de lei după incendiile de vegetație din Maramureș

Polițiștii și pompierii au intervenit pentru stingerea focarelor, însă verificările ulterioare au scos la iveală nereguli grave, soldate cu...

Amenzi de peste 10.000 de lei după incendiile de vegetație din Maramureș
Profesorii spun „nu” simulărilor
Știri marți, 17 martie 2026, 13:01

Profesorii spun „nu” simulărilor

Profesorii de la Liceul Pedagogic Ucrainean ”Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației boicotează, în această săptămână, simularea...

Profesorii spun „nu” simulărilor
Știri marți, 17 martie 2026, 11:44

Baia Mare introduce „parcările roșii” în zonele aglomerate ale orașului

În municipiul Baia Mare a fost implementat un nou sistem de parcare, denumit „parcări roșii”, destinat zonelor cu trafic intens și cerere...

Baia Mare introduce „parcările roșii” în zonele aglomerate ale orașului