Ascultă Radio România Cluj Live

Legea antifumat are efecte pozitive

Legislaţia antifumat are efecte pozitive. Studiile sociologice realizate în ultimele şase luni arată că 72 la sută dintre adulţi cred că legea în forma sa actuală este bună. Vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, liberalul Horia Cristian, a precizat că ţara noastră s-a poziţionat în fruntea ţărilor civilizate prin adoptarea legii antifumat şi că NU este de acord cu modificarea acestui act normativ:
O să încercăm să respingem amendamentele introduse în Senat, pentru că ele înseamnă întoarcere în timp. Există tot felul de manevre legislative care se pot face, manevre procedurale, dar ce vreau să-i asigur pe toţi cei care vor vota această lege, inclusiv amendamentele, este că alături de societatea civilă vom monitoriza cu mare atenţie toate persoanele care dau votul şi vom face tot ceea ce trebuie ca votul lor să fie accesibil alegătorilor.
Nici social-democratul Călin Potor, membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor, NU doreşte ca legea să fie schimbată:
Votul meu în Comisie va fi clar pentru a aduce îmbunătăţirile date de transpunerea Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, dar nu doresc modificările pe care noi prin Legea 15/2016 le-am adus.

fumatul interzis

Articol editat de Camelia Velțan, 17 septembrie 2016, 10:15 / actualizat: 17 septembrie 2016, 16:52

 

Radio România Actualităţi

49 de ani de la cutremurul din 1977. Reguli care pot salva vieți
Social miercuri, 4 martie 2026, 11:28

49 de ani de la cutremurul din 1977. Reguli care pot salva vieți

Se împlinesc miercuri, 4 martie, 49 de ani de la cutremurul din 1977, unul dintre cele mai puternice cutremure din istoria modernă a României,...

49 de ani de la cutremurul din 1977. Reguli care pot salva vieți
România are rezerve suficiente de combustibil
Social miercuri, 4 martie 2026, 11:19

România are rezerve suficiente de combustibil

România are suficiente rezerve de carburanţi pentru a face faţă oricărei crize majore de aprovizionare. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a...

România are rezerve suficiente de combustibil
Rablele abandonate pe domeniul public, ridicate de primărie
Social miercuri, 4 martie 2026, 10:34

Rablele abandonate pe domeniul public, ridicate de primărie

Primăria Bistrița efectuează în această perioadă acțiuni de ridicare a autovehiculelor abandonate pe domeniul public al municipiului, anunță...

Rablele abandonate pe domeniul public, ridicate de primărie
Șofer cu permis suspendat, prins cu 204 km/h
Social marți, 3 martie 2026, 19:16

Șofer cu permis suspendat, prins cu 204 km/h

Un conducător auto din Sibiu, care avea permisul suspendat, a fost surprins de polițiștii clujeni cu 204 km/h, pe un sector de autostradă unde...

Șofer cu permis suspendat, prins cu 204 km/h
Social marți, 3 martie 2026, 18:59

Digitalizarea administrației, contra cronometru

România a îndeplinit trei dintre cele patru jaloane ale cloudului guvernamental, finanţat prin PNRR, anunţă preşedintele Autorităţii pentru...

Digitalizarea administrației, contra cronometru
Social marți, 3 martie 2026, 18:38

Tragedie pe DN 1! O femeie a murit în urma unui grav accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs marți după-amiază, 3 martie, pe DN 1, la ieșirea din localitatea Aușeu, județul Bihor. În eveniment au fost...

Tragedie pe DN 1! O femeie a murit în urma unui grav accident rutier
Social marți, 3 martie 2026, 17:23

MAE: Aproape 16.000 de români în regiunea de conflict

România are în regiunea de conflict din Orientul Mijlociu aproape 16.000 de cetăţeni, iar peste 3.000 au cerut asistenţă de repatriere, a...

MAE: Aproape 16.000 de români în regiunea de conflict
Social marți, 3 martie 2026, 17:04

România reciclează prea puțin

În România, majoritatea deşeurilor ajung la groapa de gunoi, ceea ce duce la o rată foarte scăzută de utilizare a materialelor reciclate, de...

România reciclează prea puțin