Ascultă Radio România Cluj Live

Ținută, culoare, stil – Cămașa țărănească de altădată

Muzeul Judeţean din Satu Mare găzduieşte, începând de miercuri, 15 iunie, expoziţia Ținută, culoare, stil – Cămașa țărănească de altădată.

Camasa taraneasca
Foto: Cămașa țărănească de altădată

Articol editat de , 16 iunie 2016, 06:00

Obiectele expuse provin din colecțiile familiilor Cantacuzino și Brătianu, iar evenimentul este organizat în colaborare cu Muzeul de Etnografie al Transilvaniei din Cluj Napoca. Organizată pentru a marca în avans Ziua Universală a Iei, expoziţia poate fi vizitată până pe 14 iulie.

Din cele 191 de piese care alcătuiesc una dintre cele mai spectaculoase colecţii de cămăşi tradiţionale din România, la Satu Mare sunt expuse 61. Realizate în exclusivitate manual, toate exponatele poartă amprenta sfârşitului de secol 19 şi emană – pe lângă tradiţie românească în esenţă pură – eleganţa şi rafinamentul celor două doamne cărora le-a aparţinut colecţia- Sabina Cantacuzino – fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu, şi Elisa Brătianu – soţia lui Ionel C. Brătianu, prim ministrul României în timpul căruia a luat fiinţă România Mare.

Despre zonele de provenienţă a exponatelor şi despre însemnătatea acestora în contextul vremurilor în care au fost purtate, ne vorbeşte muzeograful Daniela Bălu:

În mare majoritate, exponatele sunt din sudul ţării: Muntenia, Oltenia, Argeş, Dâmboviţa, fapt oarecum normal, deoarece cele două doamne cărora le-a aparţnut colecţia locuiau în Bucureşti, deci erau mai aproape de sudul ţării. Însă, foarte important este faptul că la Casa Regală a României, cele două regine – Elisabeta şi Maria – la sfârşitul secolului al 19-a şi începutul secolului 20 au impus în protocolul Casei Regale purtarea costumului tradiţional românesc. Astfel că, doamnele din înalta societate care doreau să participe la recepţiile de la Casa Regală a României. trebuiau să fie îmbrăcate în costume tradiţionale româneşti. (Daniela Bălu, muzeograf)

Completată de o paradă a modei etno, realizată cu multă inspiraţie de organizatori în colaborare cu Biblioteca Judeţeană şi Colegiul Tehnic Elisa Zamfirescu, expoziţia a avut încă de la deschidere un număr foarte mare de vizitatori. Cele mai impresionate au fost doamnele şi domnişoarele, care în mod surprinzător, au venit îmbrăcate în ii:

Este o expoziţie deosebită. Mă întreb, oare cine nu şi-ar dori să poată purta aşa ceva? (vizitatoare)
Mă bucur foarte mult că putem vizita o astfel de expoziţie. Însă, m-aş bucura şi mai mult dacă româncele ar purta mai des cămăşile tradiţionale. (vizitatoare)

Pe lângă valoarea de document istoric, expoziţia de la Satu Mare are şi valoare de document etnografic, fiind vorba despre costume tradiţionale româneşti purtate într-o epocă recunoscută drept secolul naţiunilor. Sau, acea perioadă în care s-au afirmat identităţile naţionale, iar popoarele – asemeni celui român la sfârşitul primului război mondial – au luptat pentru obţinerea statelor naţionale.

Stela Tudor

Radio Cluj se poate asculta online AICI:

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Reportaje marți, 3 februarie 2026, 13:05

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO

Competiția Para Badminton International desfășurată în luna ianuarie la Cairo, a reunit sportivi de top din întreaga lume.   În proba de...

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Designerul care traduce obiectele în sunet
Reportaje luni, 2 februarie 2026, 13:47

Designerul care traduce obiectele în sunet

Până pe 15 februarie poate fi vizitată, la Muzeul de Artă din Cluj, expoziția de artă digitală 𝗗𝗶𝗴𝗶𝘁𝗮𝗹 𝘃𝘀....

Designerul care traduce obiectele în sunet
Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 13:45

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO

Podul, aflat pe DJ 188, între localitățile Bogdan Vodă și Vișeu de Jos, cu trecere prin localitatea Bocicoel s-a surpat luni, 26 ianuarie, iar...

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 12:38

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor

Într-o lume dominată de tehnologie și consum rapid, cursurile de design vestimentar oferă elevilor o platformă rară de a îmbina creativitatea...

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor