Genocidul uitat – FITS2016

Um milion și jumtate de victime ucise în genocidul armenilor din 1915 din Anatolia de către Guvernul Junilor turci.

Articol editat de , 12 iunie 2016, 15:45 / actualizat: 15 iunie 2016, 9:54

I se mai spune si genociddul uitat.

Tăvălugul Marelui Război amenstecă victimele frontului cu cele civile și de abia acum, la un secol distanță, genocidul armean e recunoscut în istoria tragediilor colective.

Pentru regizorul polonez Jaroslaw Fret  cele 1 500 000 de victime  închid tot atâtea povești de viață pe care nu le poți spune, nu le poți înțelege, nu le poți evoca decât prin forma muzicală a liturghiei orientale a bisericii armene. Genocidul armenilor e subectul spectacolului Armina, frumoasa mea soră realizat la teatrul pe care Jaroslaw Fret l-a fondat și îl conduce la Wrocław, Teatrul ZAR.

Nu aș putea construi un spectacol narativ dintr-un subiect atât de imposibil de ințeles rațional cum e genocidul. Despre genocid nu vorbim prin muzică; vorbim prin tăcerea care îi urmează. (regizorul polonez Jaroslaw Fret )

Spectacolul e un ritual sacru, cu ecouri din liturghia creștină orientală, un recviem sonor ce delimitează spațiul fizic al templului distrus și transformat într-o oră și jumătate de spectacol în praf, în cenușă victimelor ucise. Muzica autentică a slujbei creștine armenești, interpretată live de muzicieni kurzi, armeni și persani circumscriu gesturile fizice ale actorilor, ritmate de lovituri metalice.

Expereința noastră din călătoriile prin Turca și Turcia de Est ne-a arătat că avem nevoie în spectacolul nostru de un contrapunct. Am apelat la cântul modal kurd și persan. Așadar teatru și muzica se circumscriu reciproc. (regizorul polonez Jaroslaw Fret )

Ultima scenă, desfășurată în cea mai deplină tăcere, cea a priveghiului morților și a despărțirii (sărutul de pe urmă) transformă publicul în martori. Procesul fizic parcurs de actori e o experință spirituală pe care o traverează atât ei, cât și spectatorii, căraora li se induce emoția empatiei cu vctimele. La final, fără aplauze, părăsim tăcuți sala.

Oana Cristea Grigorescu