Nicolae Linca – singurul campion olimpic al boxului românesc

1 decembrie 1956, Melbourne. Nicolae Linca se pregăteşte de meciul carierei. Urmează să-l întâlnească pe irlandezul Frederick Tiedt în finala categoriei semimijlocie din cadrul Jocurilor Olimpice. Dar până la rivalul din ring, românul are de înfruntat un alt adversar, poate mai puternic: durerea.

Articol editat de Alina Vingan, 28 aprilie 2016, 08:28

Încă de la primul meci își fracturase mâna dreaptă, din cauza unui croşeu care nu şi-a nimerit bine ţinta. Cât era ziua de lungă, stătea ascuns în cameră, cu mâna în apă cu sare, să nu afle cineva ce păţise.

Cu o singură mână sănătoasă, pugilistul născut în prima zi a anului 1929, la Cergăul Mare, lângă Blaj, în judeţul Alba, şi-a învins lejer toţi adversarii. „I-am bătut pe toţi de se duceau năuci la colţ”, povestea cu un zâmbet satisfăcut Linca.

Dar efortul enorm i-a înrăutăţit situaţia. Înaintea finalei, durerile au devenit insuportabile. Nici măcar injecţiile cu novocaină nu-şi mai făceau efectul. La controlul medical dinaintea meciului, a strâns din dinţi, a transpirat din abundenţă, dar nici un muşchi de pe faţă n-a lăsat să i se vadă suferinţa.

Întregul articol îl găsiți AICI