Ascultă Radio România Cluj Live

100 de eco-filme prin proiectul – Focalizare prin Obiectiv: Dezvoltare Durabilă

Biodiversitatea, protecția naturii, utilizarea durabilă a resurselor, comunitățile sustenabile sunt câteva dintre subiectele celor 100 de filme care se vor realiza printr-un proiect lansat recent în Maramureș!

100 de eco-filme prin proiectul – Focalizare prin Obiectiv: Dezvoltare Durabilă

Articol editat de , 10 aprilie 2016, 13:41 / actualizat: 1 martie 2017, 14:40

Focalizare prin Obiectiv: Dezvoltare Durabilă este titlul proiectului implementat de Asociația Valea Verde din Sighetu-Marmației și finanțat prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano – Român pentru Uniunea Europeană extinsă.
Trebuie conștientizat că scopul acestui proiect nicidecum nu este să epuizeze subiectele eco potențiale, nici să prezinte toate ariile protejate (multe sute) și toate speciile (zeci de mii) din peisajul Carpato-Danubian. Este mai mult o încercare de a face Eco-Filme interesante și inovatoare la nivel de secol 21, cu bugetul și expertiza disponibile la nivelul societății civile. Se poate spera eventual ca acestea să fie atât de bune, măcar o parte dintre ele, încât să aibă oarecum rol de model pentru alte acțiuni în viitor. Este necesară sublinierea beneficiilor rezultate din conservarea biodiversității și a nevoii schimbării către o societate aflată în echilibru cu resursele naturale realmente existente. Dezvoltare durabilă presupune creșterea interesului public pentru înțelegerea acestui subiect, regândirea valorilor noastre fundamentale, astfel încât să se ajungă la schimbări de mentalitate și de comportament. Explicarea și explicitarea interesului nostru fundamental în privința sustenabilității, a dezvoltării durabile, adică păstrarea șanselor de existență a oamenilor actuali și a celor din viitor, menținerea bazei de resurse, evitarea crizelor necontrolabile… este cumva… esențială. Există pe de o parte nevoia de informare, educare, dar mai mult decât atât, este importantă cooptarea oamenilor în dezbaterea și soluționarea problematicilor din sfera conservării biodiversității și a dezvoltării durabile. Avem aici un larg câmp de acțiune pentru a susține protejarea naturalului și dezvoltarea durabilă reală. De reușita acestui tip de activitate depinde sustenabilitatea ecologică a societății umane… sau lipsa ei. (dr. Peter Lengyel, manager de proiect)

Dintre activităţile proiectului ce urmează să se desfășoare timp de doi ani (până în ianuarie 2018), menţionăm: workshop-uri tematice, realizarea unui Plan de Acţiune Strategic pentru Conştientizarea Publicului privind Conservarea Biodiversităţii şi Dezvoltarea Durabilă, organizarea unei Tabere de Creaţie în domeniul Filmului Eco pentru ONG–uri, organizarea Festivalului Internaţional de Eco-Filme de Scurt-metraj (FIEFS) şi realizarea unui Pachet Media Pilot ce va conţine 100 de filme (de la 2 la 52 minute fiecare film) prezentând subiecte eco din Carpați, Transilvania, Moldova, Câmpia Dunării de Jos, Dobrogea, Delta Dunării etc.

Un prim atelier de lucru din cadrul proiectului  Focalizare prin Obiectiv: Dezvoltare Durabilă, a avut loc sâmbătă, 9 martie 2016, la o pensiune din Ocna Șugatag, atelier la care au participat oameni de știință din întrega țară și din străinătate, experți în anumite domenii de biodiversitate (păianjeni, fluturi, păsări răpitoare, pești, floră și faună etc) , și care au propus subiecte pentru aceste 100 de filme.

Vin în cadrul acestui proiect cu experiența pe linie de ihtiologie și ihtiofaună. Voi contribui la realizarea unor imagini, la filmări speciale, acvatice, la recunoașterea speciilor, la comentariile care se inseră în acest film, după momentul filmării și, ceea ce înseamnă aducerea la faza finală a lor pentru a-și atinge scopul educativ.  Prezentarea unor situații comune, a unor specii pe care le găsim peste tot și aproape că nu le mai luăm în seamă, ar putea să fie un mod în care populația va ajunge să prețuiască mai mult valorile naturale și lucrurile care într-adevăr contează și care, încă, sunt la îndemâna tuturor, noi le mai avem, față de alte state care și-au pierdut biodiversitatea. (Ilie Telcean, ihtiolog, conferențiar universitar la Universitatea din Oradea)

Eu trebuie să găsesc și să propun echipei proiectului și managerului de proiect Peter Lengyel, cât mai multe arii cu vegetație, cu habitate Natura 2000, cu specii deosebite și care merită un demers conservativ, special pentru a fi expuse publicului în aceste filme documentare care vor fi făcute la un nivel tehnic mai deosebit. Deci, locații de specii, locații de habitate deosebite, acesta este aportul meu în cadrul proiectului. Vom filma în toată țara: din Satu Mare la Mangalia, de la Botoșani la Drobeta Turnu Severin. ( Sabin Bădărău, lector la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai)

Voi prezenta în cadrul acestui proiect biodiversitatea insectelor, și mai ales a fluturilor, deoarece sunt cele mai interesante insecte. Încercăm de fapt, să transformăm informația științifică și inaccesibilă publicului neavizat, astfel încât, orice persoană iubitoare de natură, să poată să înțeleagă chiar și datele științifice, statistice, s-aducem câteva noutăți în prim plan, să aducem în atenția publicului speciile mai interesante. ( Cristian Sitaru, muzeograf, directorul Muzeului Zoologic din Cluj-Napoca)

În ultimii 20 de ani, noi am studiat tinoavele și credem că ar fi foarte important să apară în aceste filme. Tinoavele sunt zone foarte interesante, și poate cele mai vulnerabile habitate din Europa. În afară de tinoave, am crezut că este foarte important să mai apară în filme și câteva scene despre mofete, care sunt specifice zonelor vulcanice din Transilvania. Am mai propus ca subiecte salinele și lacurile cu apă sărată, de asemenea specifice Transilvaniei (în Europa există astfel de saline doar în câteva locuri), câteva rezervații despre care avem date interesante despre faună și floră. ( Urák István, conferențiar universitar, Universitatea Sapientia, Cluj)

Contribui în cadrul acestui proiect, în primul rând cu experiența mea: de 50 de ani fotografiez și filmez animale, mai ales păsări. Voi comunica prin internet cu Peter Lengyel și dacă vor exista întrebări sau nelămuriri, îl voi ajuta. Sunt autorul a trei cărți, și am contribuit cu ilustrații în peste 15 volume. Am, de asemenea, peste 7.000 de ilustrații apărute în diferite cărți din țară și din străinătate. Prima mea carte a apărut în peste 100 de mii de exemplare și s-a vândut rapid. ( Bécsy László, cel mai în vîrstă fotograf din Ungaria)

Principalele grupuri ţintă ale proiectului sunt: cetăţeni interesaţi de ecologie, ecologism și ecoturism, ONG-uri de mediu, instituţii publice şi private implicate în protecţia mediului şi conservarea biodiversităţii, organizaţii naţionale şi internaţionale cu expertiză în producţia şi promovarea filmelor eco.

 

Autor, Brîndușa Oanță, Radio Sighet

Puteți asculta Radio Sighet și on line AICI

 

Trafic restricționat între Borșa și Cârlibaba
Știri marți, 9 iulie 2024, 10:33

Trafic restricționat între Borșa și Cârlibaba

O atenționare Cod galben de ploi torențiale a antrenat transportul, de către pârâul Brătila, a unei cantități uriașe de apă, pietriș și...

Trafic restricționat între Borșa și Cârlibaba
rezultate bacalaureat
Știri luni, 8 iulie 2024, 13:49

Maramureș – 130 de note de 10 la examenul de Bacalaureat

Cinci note de 10 s-au obținut la proba la Limba și literatura română, 39 la Matematică, 12 la Istorie. La proba la alegere a profilului și a...

Maramureș – 130 de note de 10 la examenul de Bacalaureat
Ateliere educaționale pentru copii pe perioada vacanței de vară
Știri luni, 8 iulie 2024, 10:43

Ateliere educaționale pentru copii pe perioada vacanței de vară

Muzeul Maramureșean organizează pe perioada vacanței de vară, mai multe ateliere educaționale destinate celor mici.  În data de 15 iulie va...

Ateliere educaționale pentru copii pe perioada vacanței de vară
Colet suspect în apropierea unui supermarket din Sighet
Știri vineri, 5 iulie 2024, 12:05

Colet suspect în apropierea unui supermarket din Sighet

UPDATE: După inspectarea pachetului, s-a descoperit că era doar o valiză goală lăsată la întâmplare. O vânzătoare de la un magazin de...

Colet suspect în apropierea unui supermarket din Sighet
Știri vineri, 5 iulie 2024, 10:20

Căutat de familie și poliție, ascuns în cimitir

  Familia acestuia a spus că tânărul a mai avut recent o tentativă de suicid. După câteva ore de căutări în zona de pădure a orașului...

Căutat de familie și poliție, ascuns în cimitir
Știri joi, 4 iulie 2024, 12:39

Maramureșul, prezent la Târgul Internațional de Turism din China

Maramureșul a fost prezent prin Asociația de Management al Destinației Maramureș.   Târgul este unul dintre cele mai mari din lume și este...

Maramureșul, prezent la Târgul Internațional de Turism din China
Știri joi, 4 iulie 2024, 10:27

15 note de 10 la Evaluarea Națională în Maramureș

La examen au fost prezenți 3461 absolvenți ai clasei a VIII-a, dintr-un total de 3642 de înscriși.   Dintre cei prezenți, 2503 au obținut...

15 note de 10 la Evaluarea Națională în Maramureș
Știri joi, 4 iulie 2024, 06:00

Ce sărbătoresc americanii în 4 iulie?

  Pentru locuitorii Statelor Unite ale Americii, Ziua Independenţei nu e doar titlul unei producţii cinematografice cu buget mare.   ...

Ce sărbătoresc americanii în 4 iulie?