Încă!

În anii ’90, trupa Vacanţa Mare descria, cu negru umor, ascensiunea incredibilă a fraţilor Păunescu:

Articol editat de cristina.rusu, 12 martie 2016, 06:00

Am vândut în piaţă mere,
ş-am luat cinci elicoptere,
iar pe chila de spanac,
avioanele Rombac.
Am vândut iapa şi calul,
Şi am Intercontinentalul.

Umor-neumor, dacă-i întrebi pe magnaţii noştri cum le-au crescut în ogradă milioanele (presupunând că te bagă în seamă pe tine, un pârlit de tax payer), asemenea răspunsuri vei căpăta.

Pentru memoriile obosite reamintesc că, în 2001, ministrul Internelor, Ioan Rus – care credea încă în minuni – ordona o anchetă asupra averilor uluitoare strânse de unii şefi din Poliţie.

După câteva luni, ilaritate. Cică domnii în cauză aveau cele mai bine „înzestrate” neveste, părinţii le lăsau cele mai mari moşteniri, başca erau atât de simpatici încât amicii din Occident le trimiteau maşini cadou şi le donau zeci de mii de dolari!

Un deputat ardelean mărturisea că n-ar vota căderea Guvernului – şi, implicit, alegeri anticipate – nici să-l pici cu ceară, fiindcă de-abia se dedulcise la avere şi putere.

Pentru aceleaşi memorii obosite reamintesc că personajul Dinu Păturică, prototipul ciocoiului de tip nou, nu este o invenţie scriitoricească ci un personaj omniprezent în istoria ultimelor două secole româneşti.

Că i s-a zis boiernaş (medieval), „apropitar” (burghez), activist (PCR) sau demnitar/om de afaceri (în prezent), trăsăturile ipochimenului sunt aceleaşi: mediocritate intelectuală, culturală şi civică, tupeu gros, orgoliu cât încape, lipsă totală de scrupule, poftă irepresibilă de bani şi de putere discreţionară.

Este uluitor cu câtă neruşinare invocă aceşti Păturici principiile lumii civilizate în apărarea prosperităţii lor sfidătoare şi nemeritate, cât de astronomică e distanţa dintre teoriile pe care ni le servesc şi practica vieţii lor cotidiene.

Sacrificiile şi solidaritatea invocate de ei se traduc prin „Ori să scăpăm cu toţii, ori să pieriţi cu toţi”.

În timp ce majoritatea e supusă unor restricţii tot mai dure, Păturicii eructează de Bine şi Mult.

Salariile babane se menţin, veniturile negre de asemenea, „afacerile” cu statul merg înainte.

Incapacitatea de a propune soluţii viabile se îmbină cu peroraţiile despre greaua moştenire, insinuînd ideea că, oricum, nimeni nu s-ar descurca mai bine.

Poporul, la rându-i, practică un mioritism rău mirositor. Lenea de a gândi, incapacitatea de a se aduna în organizaţii civice militante, admiraţia pentru „descurcăreţi”, antipatia faţă de valorile reale, toate sunt trăsături clasice ale ratatului, fie el individ sau grup, pe care le regăsim în piesele lui Caragiale, în lucrările interbelice ale lui Constantin Rădulescu-Motru, în scrierea amară a lui Cioran şi, evident, în studiile oneste din zilele noastre.

Trag nădejde să nu mi se replice cu rarisime exemple contrare, fiindcă li se aplică perfect zicala cu floricica şi primăvara.

Şi încă un lucru: mă cruceşte răspunsul primit atunci când reamintesc că nu putem trata râia românească folosind Chanel occidental.

Cică „numai comuniştii se leagă de averi, şi nu pentru comunism s-a murit la revoluţie”! Pentru memoriile voit „scurtate”, un necesar remember: tinerii morţi în neuitatul decembrie nu voiau în nici un caz să-şi vadă ţara distrusă şi societatea dominată de interlopi obraznici.

Am trăit acele zile, deci pot depune mărturie. Şi ca mine sunt mulţi. Încă sunt.

Dan Horea

Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.