Rătăcirile trupului
Ultimul secol de istorie a artei a expus corpul uman în toate ipostazele demitizării lui. Corpului civil, supus degradărilor biologice, sociale, politice chiar, i-au fost retrase valenţele sacre. Aşa încât, genericul expoziţiei de pictură semnată de artistul Radu Pulbere poate crea o falsă aşteptare dacă interpretăm ad literam titlul său: Rătăcirile trupului.
Articol editat de , 26 februarie 2016, 16:54
Mărturisesc că întâlnirea cu titlul unui capitol din Piatra filozofală de Marguerite Yourcenar mi-a dat o idee salvatoare şi totodată un fel de sintagmă care consider că acoperă foarte bine ceea ce ar putea să reunească aceste lucrări, şi anume trupul considerat ca reprezentare realistă, extinsă asupra tuturor lucrurilor care pot fi recunoscute ca figurative. În al doilea rând vine întâlnirea cu lucrurile mai specific picturale, care pentru artist constituie plăcerea de a lucra, urmele considerate abstracte pe care le lăsăm noi. De aceea, în lucrările acestea, trupul şi figuratvul se rătăcesc la întâlnirea cu nonfigurativul. (pictorul Radu Pulbere)
Trupul uman, corpul feminin în pictura lui Radu Pulbere e ascuns, acoperit, reinvestit simbolic cu misterul inexprimabilului lumii. Atributul acvatic, oniric al picturilor își găsește expresia în reprezentările corpului feminin ca spațiu al explorării zonelor de fragilitate umană.
Tot cea ce face pictorul sunt lucruri foarte fragile, e o zonă foarte delicată în care te materializezi , dar eşti mai degrabă vulnerabil. Din punctul meu de vedere, pictura e un lucru dificil şi inconfortabil, dar perspectiva artistului nu trebuie să fie însuşită de privitor. Rămâne ceea ce rămâne, iar dacă în zona asta ne regăsim şi în imaginea fragilităţii noastre,înseamnă că reușim să recuperăm ceva din dimensiunea umană. (pictorul Radu Pulbere)
Peste optzeci de picturi în ulei de dimensiuni mari, expuse în sălile festive ale Muzeului de Artă Cluj în perioada 25 februarie- 13 martie, sunt rezultatul muncii asidue a artistului din ultimii doi ani. Picturalitatea e spațiul căutărilor atistului care își deschide paleta cromatică, părăsește culorile reci, dar rămâne lizibil în ele amprenta cromatică a școlii de pictură de la Cluj.
E aici o căutare de identitate. În contextul postmodernităţii, al acestei zarve etraordinare care este post-postmodernitatea, ceea ce poţi face este să-ţi cauţi identitatea, şi Radu Publere o face într-adevăr. În calitatea lor de corpuri de semnificaţie, aş spune că lucrările nu aparţin strict la ceea ce noi percepem ca şi tablou, aşa cum nici tabloul nu aparţine strict pictorului, pentru că ceea ce este tematizat aici, ceea ce este pus în discuţie aici e medialitatea însăşi a reprezentării – explica la vernisajul din 25 februarie filosoful Aurel Codoban, invitat să deschidă expoziţia.
Oana Cristea Grigorescu
