Ascultă Radio România Cluj Live

Ratează promovarea, intră în faliment!

Echipa de fotbal Universitatea Cluj reia campionatul la sfârşitul acestei săptămâni, într-o stare de incertitudine financiară.

fanii U Cluj
Foto: fanii U Cluj

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 24 februarie 2016, 11:37 / actualizat: 24 februarie 2016, 15:43

Clubul are datorii de aproximativ 2,5 milioane de euro iar Tribunalul Botoşani ar putea declara falimentul dacă până în 10 martie nu vor fi achitate o parte din aceste creanţe.

Administratorul judiciar al clubului, Marieta Anastasescu, a declarat, la o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei locale, că există un investitor din afara Europei care e interesat de preluarea echipei.

Ea a promis că până la începutul lunii martie, în conturile Universităţii vor intra peste o sută de mii de euro, bani care pot îndepărta pe moment pericolul falimentului.

La sfârşitul săptămânii trecute, în conturile clubului a mai intrat o tranşă de bani, din care au fost achitate o parte din restanţele salariale ale jucătorilor.

Potrivit unor surse apropiate echipei, dacă tribunalul va mai păsui înca o dată echipa, nedeclarând falimentul, U Cluj va încerca în această primăvară promovarea în Liga 1, caz în care va primi aproximativ 1,3 milioane de euro din drepturi de televizare şi drepturi conexe.

Odată cu promovarea se va încerca şi revigorarea financiară a echipei, deoarece conducătorii clubului consideră că, în Liga 1, sponsorii vor fi mai uşor de atras.

O eventuală ratare a promovării va fi urmată, foarte probabil şi de falimentul echipei.

Sub protecţia anonimatului, mai multe persoane apropiate de fenomenul fotbalistic au explicat că omul de afaceri Florian Walter nu ar dori, în realitate, să vândă clubul. Sau, dacă ar face-o, ar renunţa la echipă doar în favoarea unui investitor in care să aiba încredere. El ar prefera, mai degrabă, declararea falimentului, deoarece un nou patron ar putea face un audit serios la U Cluj, caz în care pot fi identificate posibile nereguli financiare.

De asemenea, un alt proprietar s-ar putea constitui şi parte vătămată într-un dosar mai vechi, instrumentat de DIICOT. Cercetările vizează transferul gratuit la Petrolul Ploieşti al celor mai buni jucători, unii dintre aceştia, printre care Sukala şi Adrian Cristea,  fiind apoi vânduţi, pe sume importante de bani, la alte echipe.

În aceste condiţii, dacă U Cluj nu va promova în această primăvară, falimentul rămâne cea mai posibilă variantă.
Situaţia nu ar fi însă la fel de gravă ca şi în cazul altor echipe de tradiţie din România, deoarece sigla, palmaresul şi culorile echipei se află în proprietatea primăriei Cluj- Napoca.

Falimentul, promit reprezentanţii administraţiei locale, ar fi urmat de înfiinţarea unei alte echipe, care va fi înscrisă cel mai probabil în Liga a treia, dar care nu va avea nici un un fel de datorii, toate creanţele rămânând în sarcina societăţii falimentare.

Pentru a-şi arăta ataşamentul faţă de U Cluj, suporterii organizează, în 10 martie, un marş la care sunt aşteptate câteva mii de persoane. Data coincide cu termenul stabilit de Tribunalul Botoşani în care se ia în discuţie cererea de faliment a clubului, din cauza datoriilor acumulate după intrarea în insolvenţă.

 

Mihai Miclăuş
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

Festivalul toamnei în Parcul Etnografic
De prin Cluj miercuri, 23 septembrie 2026, 16:29

Festivalul toamnei în Parcul Etnografic

Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca va găzdui, în weekendul 3-4 octombrie, o nouă ediție a Festivalului Toamnei....

Festivalul toamnei în Parcul Etnografic
USAMV Cluj oferă 1.450 de locuri în cămine. Tot mai mulţi studenţi cer cameră cu 2 paturi
De prin Cluj marți, 22 septembrie 2026, 14:08

USAMV Cluj oferă 1.450 de locuri în cămine. Tot mai mulţi studenţi cer cameră cu 2 paturi

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca pune la dispoziția studenților 1.450 de locuri de cazare în anul...

USAMV Cluj oferă 1.450 de locuri în cămine. Tot mai mulţi studenţi cer cameră cu 2 paturi
Pod nou peste Someș
De prin Cluj marți, 22 septembrie 2026, 11:27

Pod nou peste Someș

Este vorba despre un pod construit de la zero între Mărăști, cartierul Bulgaria și zona Bulevardului Muncii a spus, marți, 22 septembrie, la...

Pod nou peste Someș
Înscrierile la FIX4, prelungite
De prin Cluj marți, 22 septembrie 2026, 11:00

Înscrierile la FIX4, prelungite

Vești bune pentru tinerii clujeni care încă își pregătesc ideea pentru FIX4!   Muncipalitatea a anunțat că perioada de înscriere a fost...

Înscrierile la FIX4, prelungite
De prin Cluj luni, 21 septembrie 2026, 15:06

2.700 de saci de deșeuri, strânși în județul Cluj

4.000 de voluntari au participat, sâmbătă, 19 septembrie, la Ziua de Curățenie Națională, în județul Cluj.   Ei au colectat aproximativ...

2.700 de saci de deșeuri, strânși în județul Cluj
De prin Cluj luni, 21 septembrie 2026, 13:15

Performanță istorică pentru România! Formula Student în Top 50 mondial cu un monopost electric dezvoltat de la zero

Echipa de Formula Student a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, ART TU Cluj-Napoca, a încheiat cel mai de succes sezon competițional din...

Performanță istorică pentru România! Formula Student în Top 50 mondial cu un monopost electric dezvoltat de la zero
De prin Cluj luni, 21 septembrie 2026, 12:50

Marele Premiu Jazz in the Park Competition merge în Marea Britanie

Marele premiu al Jazz in the Park Competition din acest an a fost câştigat de formaţia ‘Creature’, o trupă din Marea Britanie.  ...

Marele Premiu Jazz in the Park Competition merge în Marea Britanie
De prin Cluj sâmbătă, 19 septembrie 2026, 00:00

Cabinetul curiozităților clujene: Leul de la Biserica Sfântul Mihail

Peste vară ne-am propus să fim turiști în Cluj și să scormonim printr-un cabinet de curiozități, pentru că Ana Maria Gruia, muzeografă și...

Cabinetul curiozităților clujene: Leul de la Biserica Sfântul Mihail