Ascultă Radio România Cluj Live

La radio, ca pe front

Radioul, de la…vorbă la faptă!

Campania din Vrancea (7)

Articol editat de , 13 februarie 2016, 06:00

Unul dintre visurile fiecărui reporter de radio este să ajungă în persoană acolo unde ajunge şi mesajul său, cât mai departe de sursă. Uneori lucrul acesta chiar se întamplă, de multe ori chiar neaşteptat, când omul de radio află că unii dintre semenii săi trec prin momente dificile.

Pe 20 iunie 2006 mi-a fost dat să văd urmările celei mai mari viituri ce s-a abătut vreodată peste satele de pe malurile râului Ţibles. A fost doar o viitură de scurtă durată după o ruptură de nor pe creasta sudica a Munţilor Ţibleş, dar care a afectat extrem de tare satul Târlişua. La câteva ore după dezastru am relatat de acolo, la radio, dar am şi făcut un apel la colegii mei, să-i ajutăm cu alimente şi apă pe localnicii cărora viitura le inundase casele până sub acoperişuri şi le înecase animalele. Am apelat şi la sponsori şi astfel am descins o zi mai târziu la Târlişua cu ajutoare.

Actualul prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean îşi aminteşte:

A fost un fenomen meteo aparte, cunoscut sub numele de dezastrul de la Târlişua. Îmi amintesc că participam şi eu cu o echipă, fiindcă eram pe vremea aceea la instituţia finanţelor judeţene şi i-am văzut şi pe cei de la Radio Cluj împărţind apă, alimente şi cele necesare pentru trebuinţa imediată a cetăţenilor. Voiam prin aceasta să remarc că nu numai importanţa ştirilor, a informaţiilor îi preocupă pe aceşti jurnalişti din radio, ci şi grija faţă de cetăţean pentru că, în paralel, degeaba îl informezi, dacă nu îl şi ajuţi. (Ioan Ţintean, prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud)

Câţiva ani mai târziu Radio Cluj a trecut şi Carpaţii Orientali pentru a-şi informa de acolo ascultătorii şi pentru a-i ajuta pe localnicii afectaţi de dezastre. S-a întamplat astfel în februarie 2012, când ninsorile şi viscolul abătute asupra zonei Vrancei au acoperit casele satelor şi au făcut imposibilă intervenţia imediată a autorităţilor, pentru că drumurile au fost cu adevărat troienite.
Aflând că Asociaţia Tăşuleasa Social organizează o expediţie de ajutorare a oamenilor din zona afectată de căderile mari de zăpadă, ne-am alăturat şi noi, tot cu ajutorul sponsorilor, de la care am primit alimente.

Satul Răchitosul are 137 de gospodării. O săptămână nu s-a putut intra la aceşti oameni, care au supravieţuit doar cu ce aveau în cămară. Ceea ce aţi făcut dumneavoastră este un lucru nemaipomenit şi un ajutor extraordinar pentru aceşti oameni foarte săraci!  ne spunea primarul de atunci al comunei Garoafa din judeţul Vrancea, Gheorghe Maghiaru.

Iniţiatorul campaniei a fost Alin Uhlmann Usheriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, organizaţie pregătită oricând să intervină cu ajutoare în astfel de situaţii.

Am arătat solidaritate şi am adus un pic de căldură acolo unde acum chiar este frig. Multumesc mediei şi în special Radio Cluj pentru susţinerea pe care nu am avut-o acuma prima dată, pentru că cei de acolo au fost alături de noi de mai multe ori şi aşa, prin puterea exemplului putem să facem mai multe împreună! (Alin Uhlmann Usheriu,  preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social)

Înseamnă că atunci când a fost nevoie, am reuşit cu adevărat să trecem de la…vorbă la faptă!

 

Florin Săsărman

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

miere şi muscă
Special RCJ marți, 24 octombrie 2017, 10:06

Vorba, mierea şi musca

Cu o lingură de miere prinzi mai multe muşte decât cu un butoi de oţet, zice o vorbă. Limba dulce mult aduce, ne informează alta. Limba taie...

Vorba, mierea şi musca
party
Special RCJ joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Special RCJ luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Special RCJ miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
Special RCJ vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Special RCJ vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Special RCJ duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Special RCJ marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir