Ascultă Radio România Cluj Live

Legea insolvenţei persoanelor fizice, amânată de Guvern

UPDATE ora 14.00:
Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, 23 decembrie, să amâne aplicarea prevederilor Legii privind insolvenţa persoanelor fizice.
Actul normativ – aprobat de Parlament, în luna mai, şi care trebuia să intre în vigoare în 26 decembrie – a fost creat cu scopul de a-i sprijini pe românii cu datorii să se redreseze financiar.
Decizia a fost luată întrucât etapele necesare implementării nu au fost respectate, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului, Dan Suciu.
El a mai precizat că că guvernul este nevoit să amâne această lege până în 31 decembrie 2016.
Dan Suciu a adăugat că s-a stabilit un nou calendar, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului are ca principală sarcină să prezinte trimestrial paşii parcurşi.

Insolvenţa
Foto: Mai puţine firme în insolvenţă

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 23 decembrie 2015, 08:46 / actualizat: 23 decembrie 2015, 15:12

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Guvernul discută, miercuri, 23 decembrie, despre eventuala amânare a aplicării prevederilor Legii privind insolvenţa persoanelor fizice. Actul normativ – aprobat de Parlament, în luna mai, şi care ar trebui să intre în vigoare în 26 decembrie – a fost creat cu scopul de a-i sprijini pe românii aflaţi cu datorii să se redreseze financiar.
La întâlnirea de marţi, 22 decembrie, dintre premierul Dacian Cioloş şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cei doi nu au abordat, însă, acest subiect şi nici pe cel privind Legea dării în plată – destinată românilor care nu-şi mai pot plăti creditele ipotecare.
Premierul a discutat cu guvernatorul Băncii Naţionale despre dezvoltarea economică a României pe termen lung.

 

RADOR

Două stațiuni montane vor să se transforme în destinații turistice all-season
Social marți, 3 martie 2026, 14:42

Două stațiuni montane vor să se transforme în destinații turistice all-season

Consiliul Județean Bihor vrea să transforme stațiunile montane Vârtop și Stâna de Vale în destinații turistice all-season. Președintele CJ...

Două stațiuni montane vor să se transforme în destinații turistice all-season
Minoră de 14 ani din Sibiu, dată dispărută. Polițiștii cer sprijinul populației
Social marți, 3 martie 2026, 14:30

Minoră de 14 ani din Sibiu, dată dispărută. Polițiștii cer sprijinul populației

Polițiștii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.   Dispariția a fost...

Minoră de 14 ani din Sibiu, dată dispărută. Polițiștii cer sprijinul populației
Plimbarea câinilor sau a altor animale de companie nu este permisă pe spațiile verzi
Social marți, 3 martie 2026, 14:18

Plimbarea câinilor sau a altor animale de companie nu este permisă pe spațiile verzi

Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud al Gărzii Naționale de Mediu avertizează cetățenii din municipiul Bistrița cu privire la interdicția...

Plimbarea câinilor sau a altor animale de companie nu este permisă pe spațiile verzi
Ambulanța pentru Monumente lansează calendarul intervențiilor 2026
Social marți, 3 martie 2026, 14:17

Ambulanța pentru Monumente lansează calendarul intervențiilor 2026

Primăvara aduce startul unui nou sezon de restaurare: Ambulanța pentru Monumente a lansat oficial calendarul intervențiilor pentru 2026.  ...

Ambulanța pentru Monumente lansează calendarul intervențiilor 2026
Social marți, 3 martie 2026, 14:14

Bărbați cercetați pentru furt de lemne

Șase bărbați cu vârste între 21 și 51 de ani, din Cașolț, sunt cercetați penal după ce au fost prinși cu lemne sustrase dintr-o pădure...

Bărbați cercetați pentru furt de lemne
Social marți, 3 martie 2026, 13:07

Ministerul Afacerilor Externe, informare cu privire la situația de securitate din Orientul Mijlociu

În contextul evoluțiilor recente de securitate și al perturbărilor majore ale traficului aerian din Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor...

Ministerul Afacerilor Externe, informare cu privire la situația de securitate din Orientul Mijlociu
Social marți, 3 martie 2026, 12:37

Universul fascinant al florilor

Primăvara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și mai mult soare, ci și dorința de culoare, prospețime și bucurie.   Este perioada din an...

Universul fascinant al florilor
Social marți, 3 martie 2026, 12:29

Gata cu „șmecheria” radierilor: proprietarii auto nu mai pot evita plata impozitului

Prin modificarea legislaţiei fiscale, proprietarii de autoturisme nu mai pot evita plata impozitului prin radierea mașinii în decembrie și...

Gata cu „șmecheria” radierilor: proprietarii auto nu mai pot evita plata impozitului