Ascultă Radio România Cluj Live

Traian Băsescu la Instanța Supremă

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a fost joi, 8 octombrie, la Instanţa Supremă.

traian basescu
Foto: Traian Băsescu dă explicaţii la acuzaţiile aduse de Sebastian Ghiţă

Articol editat de , 8 octombrie 2015, 13:59

El a declarat că a fost chemat într-un nou dosar deschis de Parchetul General pentru fals în declaraţii.

Potrivit acestuia, în 2007 a spus că demisionează în cinci minute şi nu a demisionat, iar acum Parchetul General a cerut redeschiderea acestui dosar.

Pentru fals în declarații pentru că în 2007 am spus că demisionez în cinci minute și n-am demisionat. Și acum Parchetul General a cerut redeschiderea acestui dosar. A fost o declarație verbală asupra căreia am revenit imediat după votul dat în Parlament. Citația pentru astăzi mi-a venit ieri la 16.30, adică e și un lucru în forță , aleargă agenții procedural pe oriunde să mă caute să-mi dea citația pentru a doua zi. ( Traian Băsescu) 

Miercuri, 7 octombrie, Traian Băsescu s-a prezentat la Judecătoria Sectorului 5, unde a fost retrimis dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus plângere pe numele său în cazul jurnaliştilor răpiţi în Irak. Magistraţii vor lua o decizie în această cauză pe 21 octombrie.

 

Radio România Actualități

Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.

ANAF face apel în dosarul caselor familiei Iohannis
Justiţie marți, 16 decembrie 2025, 19:26

ANAF face apel în dosarul caselor familiei Iohannis

ANAF încearcă din nou să pună sechestru pe bunurile familiei Iohannis și a atacat decizia Tribunalului Sibiu de respingere a instituirii...

ANAF face apel în dosarul caselor familiei Iohannis
Inspecția Judiciară, undă verde pentru verificarea șefului DNA, Marius Voineag
Justiţie marți, 16 decembrie 2025, 18:49

Inspecția Judiciară, undă verde pentru verificarea șefului DNA, Marius Voineag

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a votat marți, 16 decembrie, în unanimitate sesizarea Inspecției Judiciare pentru...

Inspecția Judiciară, undă verde pentru verificarea șefului DNA, Marius Voineag
Răzvan Cuc, fost ministru al transporturilor, a fost reținut pentru 24 de ore
Justiţie marți, 16 decembrie 2025, 18:33

Răzvan Cuc, fost ministru al transporturilor, a fost reținut pentru 24 de ore

Fostul ministru al transporturilor Răzvan Cuc a fost reținut pentru 24 de ore, potrivit unor surse judiciare citate de reporterul Radio România,...

Răzvan Cuc, fost ministru al transporturilor, a fost reținut pentru 24 de ore
Fost ministru, vizat de procurorii anticorupție
Justiţie marți, 16 decembrie 2025, 10:01

Fost ministru, vizat de procurorii anticorupție

Procurorii Anticorupție au descins, în această dimineață, marți, 16 decembrie, la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, dar și la...

Fost ministru, vizat de procurorii anticorupție
Justiţie luni, 15 decembrie 2025, 17:29

CSM deschide dialogul cu judecătorii

Consiliul Superior al Magistraturii anunță că a demarat consultarea corpului profesional al judecătorilor, având în vedere contextul actual din...

CSM deschide dialogul cu judecătorii
Justiţie luni, 15 decembrie 2025, 13:51

Rodica Stănoiu, deshumată într-un dosar de moarte suspectă

Rodica Stănoiu a fost deshumată luni, 15 decembrie, după ce procurorii au deschis dosar de moarte suspectă în cazul fostului ministru al...

Rodica Stănoiu, deshumată într-un dosar de moarte suspectă
Justiţie luni, 15 decembrie 2025, 13:17

Cristi Danileț câștigă la CEDO împotriva României!

Marea Cameră a CEDO – cel mai înalt for de justiție din cadrul Consiliului Europei ce reunește 46 state membre – tocmai a pronunțat soluția...

Cristi Danileț câștigă la CEDO împotriva României!
Justiţie luni, 15 decembrie 2025, 10:33

Magistrații bistrițeni se alătură protestului național

6 magistrați bistrițeni s-au alăturat prin semnătură protestului celor 518 magistrați din întreaga țară care denunță problemele din...

Magistrații bistrițeni se alătură protestului național