Prima pagină » Cultural » Werther- iubirea e destin

Werther- iubirea e destin

Werther e modelul personajului romantic. La peste un secol după scrierea romanului Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774), Jules Massenet reia tema şi compune în 1887 Werther, capodopera creaţiei sale, alături de Manon.
Pentru Goethe iubirea e dincolo de voinţă, la fel ca în tragedia greacă, e destinul. Destinul plasează sentimentele deasupra voinţei umane, abstractizează iubirea lui Werther constrâns să îşi urmeze destinul dincolo de libertate.

Articol editat de , 1 octombrie 2015, 12:59 / actualizat: 1 octombrie 2015, 14:09

La peste 50 de ani de la ultima montare pe scena Operei Naţionale Române din Cluj, Werther revine pe afiş cu premiera începutului de stagiune de duminică, 4 octombrie, ora 18.30. Muzica franceză, puţin cântată pe scenele româneşti, excepţie făcând, desigur, Bizet, cere voci şi creează atmosferă.

Pentru această premieră Opera Naţională Română Cluj l-a invitat pe tenorul Călin Brătescu dar şi un regizor şi un scenograf francezi. Cu regizoarea Nadine Duffaut am stat de vorbă despre această montare dar şi despre percepţia în România a muzicii franceze.

Am venit să montez în România pentru a contribui la cunoaşterea muzicii franceze. Am înţeles că Werther nu a mai fost pus în scenă la Cluj din 1960, şi cred că e important ca publicul să asculte din nou muzica franceză. E o partitură specială, compusă în scopul de a spune o poveste şi nu de a înşirui o serie de arii, ca numere închise, cum se întâmplă cel mai adesea în opera italiană. E o muzică romantică, în spiritual poveştii lui Werther, iar împreună cu scenograful Luis Desiré am dorit să creăm un univers poetic fără să îl descriem în mod realist. Nu veţi vedea o biserică, o casă în scenă, ci totul e sugerat pentru a păstra lejeritatea şi poezia spaţiilor.

Tragedia lui Werther nu pune accent pe poveste, ci sondează psihologia personajului, traseul lui emoţional.

Am vrut să rămânem cât mai aproape de muzică şi de partitură, pentru că nu trbuie uitat că în operă cuvintele spun o poveste, dar muzica spune şi ea ceva în plus, ce trebuie ascultat şi susţinut de regie. De aceea propun un spectacol în care las loc şi imaginaţiei spectatorului. Cred că dacă regia îşi exprimă în montare imaginaţia, trebuie să îl ajute şi pe spectator să contribuie cu propria imaginaţie la ceea ce vede.
Cum se armonizează povestea romantic germană a romanului lui Goethe cu muzica franceză mai lejeră ca formă, dar care caută să restituie sufeltul personajului?
Exact despre o întâlnire de suflert e vorba în opera aceasta. Sufeltul german şi muzica francează nu sunt atât de diferite. Muzica lui Massenet în mod special nu e lejeră, ci de o mare profunzime. Şi toate personajele legate de povestea lui Werther, fie că e Le Balli, Johann, Schmidt, Sophie, toate personaje secundare, prin lejeritatea lor permit un uşor respiro care ne adâncesc mai tare în drama lui Werther şi a Charlottei. Echilibrul dintre uşurinţa aparentă, plăcerea vieţii şi drama poetică, vie a celor două personaje principale ajută prin contrast spectatorul să simtă mai bine tragedia crescută între momentele luminoase ale vieţii.

E tragedia lui Werther atemporală, în viziunea dumneavoastră regizorală?

Când vorbim despre actualizarea montărilor în operă sunt anumite lucrări care nu se pretează la aşa ceva. De exemplu în Tosca se face referitre la războaiele napoleoniene, la Italia, deci e complicat de adus în prezent o poveste conotată istoric. Povestea lui Werther e atemporală aşa că se pretează la aducerea în prezent. Dar la nivelul costumelor nu am dorit o actualizare pentru că linia lor din epocă se pretează romantismului. În schimb, la nivelul decorurilor am relizat un spaţiu atemporal, cu tranparenţe prin care prezenţa naturii e foarte importnată. În romantism natura e un personaj în sine şi avem curgerea anotimpurilor, primăvara, toamnă, Crăciuunl, ca un cadru pentru o viaţă care se derulează în ritmul schimbării sezoanelor. E o viaţă care curge cu natura, şi de aceea am simbolizat-o printr-un arbore, care e în egală măsură un element al naturii dar şi simbolul unei vieţi. Aşa că decorul urmează evoluţia naturii, fără să se intersecteze cu spaţiul real, de exemplu al bisericii. Biserica e sugerată doar prin rugăciunile adresate lui Dumnezeu, casa lui Le Baille prin printr-o mica masa cu un fotoliu, dar nu propunem un interior demonstrativrealist al bisericii, al casei.
Spaţiul de joc e astfel spaţiul interior al suflletului.
Exact, e foarte frumos spus spaţiul sufletului.

Premiera Operei NAţionale Române Cluj cu Werther de Jules Massenet poate fi urmărită duminica 4 octombrie, de la ora 18.30 şi din Piata Unirii, în transmisie directă pe un ecran uriaş. Vă recomand, însă, sala de teatru unde refinamentul muzicii franceze poate fi cel mai bine apreciat.