Ascultă Radio România Cluj Live

Noi măsuri luate de Ungaria în cazul imigranților

Autorităţile ungare au decis, în contextul crizei imigranţilor, să suspende restricţiile obişnuite privind circulaţia TIR-urilor care se aplică de regulă de sâmbătă seara, de la ora 23:00 a României până duminică la aceeaşi oră. Fluxul migraţionist continuă, aproape 9.000 de oameni au traversat sâmbătă, 26 septembrie, Ungaria de la graniţa cu Croaţia până la cea cu Austria.
Măsura a fost luată în contextul recentei declarări în şase judeţe ale ţării a stării de criză generată de imigraţia în masă şi s-a considerat că astfel vor fi evitate ambuteiajele pe drumuri, care pot să apară atunci când pornesc în acelaşi timp numeroase autovehicule grele şi care ar cauza dificultăţi suplimentare autorităţilor în momentul introducerii unor eventuale limitări pe plan local, necesare pentru asigurarea tranzitului imigranţilor. Câteva mii de imigranţi au intrat şi sâmbătă, 26 septembrie, în Ungaria, sosind dinspre Croaţia, oamenii fiind preluaţi de poliţişti de la graniţa comună şi transportaţi în mod organizat spre vestul ţării, de unde au trecut apoi frontiera în Austria. Premierul ungar, Viktor Orban anunţase că vor fi luate aceleaşi măsuri la graniţa cu Croaţia, ca şi în cazul Serbiei, unde frontiera verde a fost închisă cu o barieră de sârmă ghimpată şi cu un gard, dar înainte vor avea loc consultări cu liderii mai multor state şi discuţii în 30 septembrie şi cu participanţii la Adunarea Generală ONU de la New York pentru obţinerea de susţinere pe plan extern, ceea ce înseamnă că situaţia va rămâne neschimbată cel puţin în următoarele câteva zile.

Noi măsuri luate de Ungaria în cazul imigranților

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 27 septembrie 2015, 09:22 / actualizat: 27 septembrie 2015, 20:15

 

RADOR

Sebastian Stan intră în elita Oscarurilor
Internaţional luni, 30 iunie 2025, 12:00

Sebastian Stan intră în elita Oscarurilor

Actorul american de origine română Sebastian Stan a fost invitat să facă parte din Academia de Film, asociația care oferă premiile Oscar....

Sebastian Stan intră în elita Oscarurilor
Caniculă fără precedent în Europa
Internaţional luni, 30 iunie 2025, 11:50

Caniculă fără precedent în Europa

Un val de căldură extremă continuă să afecteze mari părți ale Europei, autoritățile din multe țări emițând avertismente de sănătate...

Caniculă fără precedent în Europa
Zeci de mii de persoane au sfidat interdicția impusă marșului Pride în Ungaria!
Internaţional luni, 30 iunie 2025, 11:41

Zeci de mii de persoane au sfidat interdicția impusă marșului Pride în Ungaria!

  Zeci de mii de persoane au sfidat interdicția impusă marșului Pride în Ungaria de Viktor Orbán și au ieșit pe străzi! Zeci de mii de...

Zeci de mii de persoane au sfidat interdicția impusă marșului Pride în Ungaria!
Adio delfinarii: mamiferele marine nu vor mai fi folosite în spectacole
Internaţional vineri, 27 iunie 2025, 16:16

Adio delfinarii: mamiferele marine nu vor mai fi folosite în spectacole

Spectacolele cu delfini și balene au fost interzise definitiv în Mexic, o țară a cărei capitală, Ciudad de Mexico, a interzis deja coridele ce...

Adio delfinarii: mamiferele marine nu vor mai fi folosite în spectacole
Internaţional vineri, 27 iunie 2025, 14:29

Casa lui Brad Pitt a fost jefuită

3 indivizi au pătruns în locuința din cartierul Los Feliz miercuri seară, 25 iunie, printr-o fereastră din față, și „au devastat locul”,...

Casa lui Brad Pitt a fost jefuită
Internaţional vineri, 27 iunie 2025, 14:08

UE prelungește cu 6 luni sancțiunile împotriva Rusiei

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au decis să prelungească cu încă 6 luni sancţiunile impuse Rusiei după ce aceasta a invadat...

UE prelungește cu 6 luni sancțiunile împotriva Rusiei
Internaţional joi, 26 iunie 2025, 13:20

Coreea de Nord inaugurează o mega-stațiune turistică

Coreea de Nord a finalizat construcția unei zone turistice de mari dimensiuni pe coasta de est, a relatat joi, 26 iunie, presa de stat, un proiect...

Coreea de Nord inaugurează o mega-stațiune turistică
Internaţional joi, 26 iunie 2025, 10:14

Summitul NATO: 5% din PIB pentru apărare până în 2035

Summitul NATO de la Haga s-a încheiat cu reconfirmarea angajamentului aliaţilor faţă de apărarea colectivă şi cu un acord al ţărilor membre...

Summitul NATO: 5% din PIB pentru apărare până în 2035