Bulimia, o boală tragică
Am cele trei cărucioare pline ochi!
Articol editat de , 17 septembrie 2015, 15:27 / actualizat: 21 septembrie 2015, 13:01
Am cele trei cărucioare pline ochi!
Am cele trei cărucioare pline ochi! – scandează la capătul shoppingului, extaziată şi sfârşită de oboseală, familia consumeristă perfectă. Întâmplător sau nu, numele tatălui e Agamemnon, fără o legătură directă cu piesa lui Eschil.
Mi-am dorit familia asta ţaca, puţin alienată. Spectacolul începe în grotesc, e un joc gros cel puţin în prima parte, apoi se diluează, devine altfel. (regizorul Andrei Măjeri)
Monologul Agamemnon, scris la persoana a treia de Rodrigo Garcia, e un text politic, care dinamitează bulimia societăţii de consum, denunţă formele abuzului politic al noii ordini mondiale. Pe scena Teatrului Naţional Cluj, tânărul regizor Andrei Măjeri propune în premieră un text de Rodrigo Garcia, într-un spectacol care păstrează cadrele convenţiei scenice. Actorii nu interpretează personaje, însă împărţirea monologului originar între cele trei voci (tatăl, mama şi fiul) dă spectacolului un grad de accesibilitate necesar publicului nefamiliarizat cu genul preformance-ului. Deşi schimbă paradigma montărilor lui Garcia, celebre pentru doza de violenţă şi de apel la scabros, spectacolul de la Studio Euphorion atinge pe alte căi forţa cuvântului aruncat în faţă spectatorului (proprie montărilor lui Rodrigo Garcia). Umorul şi autoironia fac suportabilă, dar nu mai puţin gravă, tema spectacolului.
Eu îi cunosc foarte te bine spectacolele (lui Garcia), le-am arătat şi actorilor ca să-l vadă. El are altă zonă, mai mizerabilistă decât ce am făcut noi aici. Am dorit să construiesc spectacolul fără a arăta scenele; sigur gestual există lucruri tautologice, dar situaţiile şi construcţia scenelor sunt cumva altfel decât povesteşte textul. Actorii nu sunt personaje, sunt nişte voci purtătoare de sens.
Rodrigo Garcia îşi montează spectacolele şi îşi scrie textele pe măsura lucrului la scenă, ceea ce face dificilă apropierea altui regizor de aceste piese. Andrei Măjeri glisează dinspre grotesc spre poezia tragică a personajelor aflate într-o situaţie fără ieşire. Violenţa domestică compensată de inutile recompense materiale, lipsa sentimentelor autentice mascată de mimarea fericirii se năruie Undeva, între Tragedie şi Speranţă. Metaforic şi concret, copilul se umflă sub presiunea consumului bulimic, o boală de esenţă tragică a cărei vindecare o poate oferi doar speranţa.
Piesa are un subiect foarte actual, chiar dacă textul are deja mai mult de un deceniu. Pe mine nu mă interesează spectacolele militante, deşi există politic şi în Shakespeare. Eu caut poezia în orice spectacol; mă interesează teatrul şi meşteşugul. Eu cred că lucrurile pe care le facem în teatru trebuie să fie de înţeles, sau să fie de simţit. Dacă măcar unul din aceste două lucruri se întâmplă, sunt mulţumit. (regizorul Andrei Măjeri)
Sorin Leoveanu, Miriam Cuibus şi Sânziana Tarţa sunt cei trei versatili protagonişti ai acestui dificil spectacol, în care glisează de la mască grotescă la sinceritate maliţioasă. O distribuţie omogenă, credibilă, relaxată şi serioasă în acelaşi timp, pe măsura temei spectacolului.
Dacă tragedia se planifică în lumea industrializată, unde trebuie să mergem să căutăm speranţa? – e întrebarea deschisă a textului lui Garcia. În căutarea răspunsului familia trimite imaginare cărţi poştale politicienilor vremii, semnate cu numele eroilor greci Agamemnon, Ifigenia, Clitemnestra, … Războiul troian continuă.
Oana Cristea Grigorescu
