Ascultă Radio România Cluj Live

Situaţie tensionată în sănătate

Medicii sunt nemulţumiţi de salarii, dar şi de faptul că cei care lucrează în sistemul public de sănătate vor fi asimilaţi funcţionarilor publici.

negocieri medici
Foto: negocieri medici

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 17 august 2015, 17:04

Primele discuţii între reprezentanţii medicilor şi cei ai Ministerului Sănătăţii au avut loc, luni, 17 august.

Potrivit preşedintelui sindicatului „Doctor Ioan Cantacuzino „, Florin Chirculescu, o creştere substanţială a salariilor poate rezolva o parte din probleme:

Am stabilit nişte principii pe baza cărora să discutăm. Am senzaţia că au înţeles că este vorba să îşi asume nişte creşteri salariale, dar nu 5%, nu 10%, ci ceva substanţial. Nu am reuşit să ajungem încă la un consens, din acest punct de vedere, dar este vorba de o discuţie referitoare la o creştere substanţială. Adică mă interesează nişte valori care au antecedente în practica europeană. Să vedem ce va fi. (Florin Chirculescu)

Medicul Florin Chirculescu a ţinut să precizeze că un punct sensibil al negocierilor este calendarul creşterilor salariale.

Ministerul Sănătăţii este, în continuare, deschis dialogului şi, în următoarele zile, are programate noi consultări cu reprezentanţii angajaţilor din sistem.

 

RADOR

Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online, AICI

Cât costă asigurarea de sănătate la stat și cine are acces la programele naționale?
Sănătate marți, 24 februarie 2026, 13:02

Cât costă asigurarea de sănătate la stat și cine are acces la programele naționale?

De la data de 1 august 2025, în sistemul de asigurări de sănătate din România s-au produs unele modificări esențiale. Printre acestea se...

Cât costă asigurarea de sănătate la stat și cine are acces la programele naționale?
Stop agresiunilor în sănătate!
Sănătate luni, 23 februarie 2026, 10:43

Stop agresiunilor în sănătate!

Federația „Solidaritatea Sanitarã” a publicat o posibilã Strategie naționalã de acțiune împotriva agresiunilor la adresa profesioniștilor...

Stop agresiunilor în sănătate!
România, în criza cea mai gravă de vaccinare din ultimele decenii | VIDEO
Sănătate luni, 23 februarie 2026, 10:19

România, în criza cea mai gravă de vaccinare din ultimele decenii | VIDEO

Specialiștii spun că România traversează cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii, pe fondul dezinformării de pe rețelele...

România, în criza cea mai gravă de vaccinare din ultimele decenii | VIDEO
„Balneo Go”, aplicația care modernizează stațiunile balneare
Sănătate luni, 23 februarie 2026, 09:14

„Balneo Go”, aplicația care modernizează stațiunile balneare

Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie lansează aplicația „Balneo Go”, un instrument digital dezvoltat menit să...

„Balneo Go”, aplicația care modernizează stațiunile balneare
Sănătate vineri, 20 februarie 2026, 16:46

Alexandru Rogobete: Bugetul pentru sănătate va fi ceva mai mare în acest an

Bugetul pentru sănătate va fi ceva mai mare în acest an faţă de precedentul, dar sumele disponibile vor fi semnificativ mai consistente în...

Alexandru Rogobete: Bugetul pentru sănătate va fi ceva mai mare în acest an
Sănătate vineri, 20 februarie 2026, 16:24

Program național amplu pentru depistarea cancerului de sân

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca va lansa cel mai amplu program de screening pentru cancerul de sân din...

Program național amplu pentru depistarea cancerului de sân
Sănătate joi, 19 februarie 2026, 12:52

Ce se întâmplă cu plămânii și corpul după ce te lași de fumat?

Renunțarea la fumat este una dintre cele mai importante decizii pentru sănătatea plămânilor și a întregului organism.   Chiar dacă...

Ce se întâmplă cu plămânii și corpul după ce te lași de fumat?
Sănătate joi, 19 februarie 2026, 10:56

Nu ne mai aburiți!

65.000 de semnături pentru interzicerea țigărilor electronice în spațiile închise a strâns comunitatea Declic și coinițiatorul petiției,...

Nu ne mai aburiți!