Ascultă Radio România Cluj Live

Idee de vacanță pentru copii

Părinţii care au locuri de muncă solicitante şi nu reuşesc să petreacă timp cu copiii în vacanţă, pot să apeleze la centrele de vacanţă organizate de Asociaţia de Prietenie Ille et Vilaine din Sibiu.

Asociaţia de Prietenie Ille et Vilaine din Sibiu
Foto: Asociaţia de Prietenie Ille et Vilaine din Sibiu

Articol editat de , 4 iulie 2015, 06:00

Primul centru de vacanţă a fost organizat în Franţa în anul 1937, având ca scop formarea personalităţii copilului, în timpul vacanţelor de vară. Sibiul beneficiază de două astfel de centre, la Şcoala nr. 6 şi la Şcoala nr. 1, care vor activa anul acesta în perioadele 6-24 iulie, respectiv 21-31 iulie.

În cadrul centrelor, copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani participă la ateliere de creaţie şi excursii în aer liber.

Tema de anul acesta este Ocolul pământului cu Asterix şi Obelix.

Copiii vor fi cei care vor fi implicaţi. Împreună cu animatori profesionişti, ei vor descoperi diferite tehnici în cadrul atelierelor manuale, precum aluat cu sare sau hârtie cu ziar pe manuale. Sunt tehnici pe care copiii le vor descoperi şi le vor realiza singuri. (Florentina Chidu, organizator)

Cele două centre însumează 12 animatori pregătiţi în cadrul asociaţiei. Fiecare animator are în grijă maxim 12 copii, repartizaţi pe categorii de vârste.

Anul acesta avem 12 animatori, deci 6 animatori pe fiecare centru. Putem să ajungem până la 70-80 de copii pe centru. Avem copii care au fost în fiecare an la centrele de vacanţă şi cei care au fost la centrele noastre, au devenit mai apoi animatori. Anul acesta avem în formare 3 copii care au venit la centrele noastre în anii precedenţi. Vara aceasta avem şi voluntari, copii care au depăşit vârsta acceptată pentru participarea la ateliere şi care au dorit să participe de această dată ca animatori. (Florentina Chidu, organizator)

Pentru ca cel mic să poată să participe la un centru de vacanţă, părintele trebuie să completeze o cerere de înscriere.

Taxa de participare este de 10 lei pe zi, iar programul este deschis între orele 9 şi 17, de luni până vineri.

 

Cristian Florea

Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI

Pe scenă cu Yungblud
Reportaje sâmbătă, 26 iulie 2025, 00:00

Pe scenă cu Yungblud

I can play Fleabag. Cu patru cuvinte, scrise pe o bucată de carton pe care a ținut-o sus, în fața scenei principale la Electric Castle, Andrei...

Pe scenă cu Yungblud
Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
Reportaje vineri, 25 iulie 2025, 09:10

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO

Piața Unirii s-a transformat, din no, într-o arenă sportivă, odată cu debutul celei de-a treia ediții a turneului internațional de volei pe...

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
Reportaje joi, 24 iulie 2025, 13:10

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet

A muncit mulți ani în Spania, dar s-a întors acasă la fel ca alți români pe care-i aduce înapoi dorul de țară.   Când s-a întors...

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje miercuri, 23 iulie 2025, 13:44

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor

Unde-s mulți, puterea crește, iar ONG-urile au nevoie de toată puterea pentru a-și îndeplini obiectivul major, acela de a face lumea măcar un...

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje vineri, 18 iulie 2025, 08:28

Părinți plecați, copii singuri!

Aproape un sfert dintre copiii din România au trăit experienţa separării îndelungate de părinţii care au plecat la muncă în străinătate....

Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje joi, 17 iulie 2025, 12:22

Pe drum de poveste la Muntele Găina

Tradiția reînvie pe Muntele Găina!   Târgul de Fete din acest an se va desfășura în 19 și 20 iulie. Sărbătoarea populară va aduna din...

Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 15:50

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție

Prinți și prințese din spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck”, precum și decoruri și elemente de scenografie pot fi admirate în această...

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 00:00

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate

S-a aflat la Cluj în luna mai Kathrine Nedrejord, scriitoare și dramaturgă norvegiană de origine sami, autoare de literatură pentru adulți,...

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate