Ascultă Radio România Cluj Live

Bogdan Zvorişteanu cântă pe vioara Gagliano la Sala Radio

Vineri, 24 aprilie (ora 19:00), Bogdan Zvorişteanu revine pe scena Sălii Radio împreună cu vioara sa de patrimoniu universal Gagliano (realizată în 1761) pentru a interpreta, alături de Orchestra Naţională Radio,Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră semnat de compozitorul francez romantic Camille Saint-Saëns. Cel de-al treilea şi ultimul concert de vioară al lui Saint-Saëns a fost dedicat marelui violonist (şi compozitor) spaniol Pablo de Sarasate, care a şi interpretat de altfel lucrarea la premiera din octombrie 1880.

Bogdan Zvorişteanu cântă pe vioara Gagliano la Sala Radio
Foto: Orchestra Nationala Radio foto Virgil Oprina

Articol editat de , 24 aprilie 2015, 12:09

Concertmaestru al prestigioasei orchestre Suisse Romande (Elveţia) – din anul 2002, violonistul Bogdan Zvorişteanu a ocupat anterior aceeaşi poziţie la Orchestra Filarmonică din Santiago de Compostela (Spania) şi la cea de cameră din Pforzheim (Germania), susţinând recitaluri şi concerte în Europa, Argentina, Canada, China, Coreea de Sud, Japonia. Bogdan Zvorişteanu şi-a continuat formarea muzicală începută la Bucureşti la Academia Internaţională de Muzică Menuhin din Gstaad/Blonay – Elveţia, unde a beneficiat de îndrumarea maestrului Alberto Lysy. Participările în numeroase concursuri internaţionale, precum George Enescu (Bucureşti), Tibor Varga (Sion), Leopold Mozart (Augsburg) şi la Concursul Internaţional din Geneva i-au adus, de-a lungul anilor, prestigioase premii şi distincţii.

Concertul se derulează sub bagheta dirijorului german Gerd Schaller, care se bucură de o activitate foarte bogată la pupitrul celor mai cunoscute orchestre germane şi are un repertoriu impresionant (peste 100 de simfonii, peste 50 de titluri de operă şi balet, numeroase lucrări concertante). Gerd Schaller a colaborat cu Orchestra de Stat şi Orchestra Filarmonică Radio din Hanovra, Orchestra Filarmonică de Cameră din Leipzig, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Simfonică a Teatrului Naţional din Praga, Orchestrele Radio din München şi Budapesta, Orchestra Operei Naţionale din Varşovia etc. A fost dirijor principal al Teatrului de Stat din Braunschweig, iar între anii 2003-2006 a fost director artistic al Teatrului din Magdeburg.

Programul serii de la Sala Radio va mai include încă două partituri: celebra uvertură a operei lui Verdi – Nabucco şi Simfonia Dante de Franz Liszt, cea de-a doua lucrare fiind interpretată cu participarea Corului Academic Radio, dirijor: Dan Mihai Goia. Inspirată de Divina Comedie, Simfonia Dante descrie călătoria lui Dante Alighieri prin iad şi Purgatoriu. Partitura a avut premiera absolută la Dresda, în noiembrie 1857, cu Liszt însuşi la pupitrul dirijoral, şi a fost neoficial dedicată prietenului său (şi viitorului său ginere), compozitorul Richard Wagner.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

 

Redacţia

Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI

Concert Regal, la Sala Radio
Știri Radio România joi, 9 mai 2024, 10:18

Concert Regal, la Sala Radio

În continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani, în luna mai, Orchestra Națională Radio propune la Sala Radio un eveniment de înaltă...

Concert Regal, la Sala Radio
Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 – nominalizări
Știri Radio România marți, 26 martie 2024, 11:16

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 – nominalizări

Vor fi recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2023. De asemenea, vor fi acordate două premii speciale și un...

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 – nominalizări
Final de Gaudeamus Radio România – ediția de la Craiova
Știri Radio România luni, 18 martie 2024, 10:50

Final de Gaudeamus Radio România – ediția de la Craiova

Vreme de cinci zile, 34 de participanți au expus peste 10.000 mii de titluri, multe dintre acestea publicate în ultimele luni și prezentate în...

Final de Gaudeamus Radio România – ediția de la Craiova
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova, 13 – 17 martie
Știri Radio România miercuri, 13 martie 2024, 08:35

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova, 13 – 17 martie

Programul evenimentelor: Miercuri, 13 martie 12.00 RADIO ROMÂNIA Deschiderea oficială a Celei de a XXII-a ediții a Târgului de Carte Gaudeamus...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova, 13 – 17 martie
Știri Radio România marți, 12 martie 2024, 14:38

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală

Fundația Regală Margareta a României lansează seniorilor invitația de a se înscrie în proiectul pilot Conectăm Generații în lumea...

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală
Știri Radio România marți, 13 februarie 2024, 06:00

Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România

Marți, 13 februarie, va fi Ziua mondială a Radioului, mijloc de informare pe care UNESCO îl apreciază ca pe o parte esențială a vieții...

Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România
Știri Radio România miercuri, 10 ianuarie 2024, 14:08

Premiul Revistei de Artele Spectacolului Scena.ro pentru 2023

Începând din acest an, revista de artele spectacolului Scena.ro va acorda anual un premiu având ca referință anul anterior. Într-un moment...

Premiul Revistei de Artele Spectacolului Scena.ro pentru 2023
Știri Radio România luni, 13 noiembrie 2023, 15:51

Profesioniști media din Europa și Asia participă la conferința Media & Culture Days

Radio România organizează, în zilele de 16 şi 17 noiembrie a.c., în parteneriat cu ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), conferința Media...

Profesioniști media din Europa și Asia participă la conferința Media & Culture Days