Ascultă Radio România Cluj Live

Victor Ponta la Beclean

Prezent vineri, 17 aprilie, la Beclean, unde a participat la darea în folosinţă a unui bloc ANL cu 64 de unităţi locative şi la inaugurarea noului sediu al Primăriei Oraşului Beclean, premierul Victor Ponta s-a arătat dezamăgit că în foarte multe cazuri administraţiile locale din ţară nu pot cheltui banii alocaţi de guvern pentru investiţii. Premierul a indicat şi motivul acestor întârzieri, nominalizând Curtea de Conturi:

Victor Ponta la Beclean
Foto: Victor Ponta în vizită la Beclean

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 17 aprilie 2015, 20:31

A venit primăvara, bani de investiţii avem, nu prea ne lasă, din păcate o instituţie, despre care am şi zis eu, ceva aţa, de miliţie şi acuma, ca să fie foarte clar la cine mă refeream, vă spun: mă refeream la unii dintre inspectorii de la Curtea de Conturi, care gândesc ca înainte de ’89 şi care, când noi dăm bani pentru investiţii, ei zic că să nu se facă investiţii. Dar, sperăm că reuşim să lămurim şi lucrul acesta şi toate proiectele începute pentru comunităţi să fie continuate şi finalizate”, a spus premierul.

Victor Ponta s-a referit şi la proiectul viitoarei legi electorale despre care a spus că nu va mai fi amendat în Parlament, întrucât la votarea sa va funcţiona înţelegerea prealabilă dintre partide. El a lăsat să se înteleagă că opţiunea pentru alegerea într-un singur tur a primarilor aparţine PSD, iar cea pentru alegerea preşedintilor de consilii judetene de către consilieri aparţine PNL:
A fost o negociere politică şi noi ne respectăm angajamentele. Colegii de la PNL au fost de acord să lase în pace primarii, de parcă ar fost doar primarii noştrii şi au fost sacrificaţi preşedinţii de consilii judeţene. Pentru că sunt la Primăria Beclean, cred că este un lucru foarte bun ca primarii să fie în continuare aleşi direct din primul tur, pentru că sunt oamenii care au cel mai mult de lucru”.

Premierul României, Victor Ponta a mai declarat la conferinţa de presă pe care a susţinut-o la noul sediu al Primăriei Beclean că România nu este intimidată de nicio ameninţare venită din exterior, întrucăt “este o ţară sigură fiindcă nu este singură!”.

 

Florin Săsărman

Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI

Nouă bază Salvamont pentru intervenții rapide la frontieră
Transilvania joi, 26 februarie 2026, 11:15

Nouă bază Salvamont pentru intervenții rapide la frontieră

O nouă bază Salvamont ar putea fi construită în Valea Ruscovei, în inima Munților Maramureșului, pentru a răspunde mai eficient numărului...

Nouă bază Salvamont pentru intervenții rapide la frontieră
Pisica Transilvană, prima rasă de pisică românească. Și o aniversare cu mieunături
Transilvania miercuri, 25 februarie 2026, 13:39

Pisica Transilvană, prima rasă de pisică românească. Și o aniversare cu mieunături

E blândă, jucăușă, afectuoasă și foarte curioasă. Mai e și frumoasă. Atât de frumoasă că defilează pe podiumuri și participă la...

Pisica Transilvană, prima rasă de pisică românească. Și o aniversare cu mieunături
Iarna nu vrea să plece: meteorologii au prelungit informarea de vreme rea
Transilvania marți, 24 februarie 2026, 12:45

Iarna nu vrea să plece: meteorologii au prelungit informarea de vreme rea

Meteorologii au prelungit până joi dimineaţa, 26 februarie, informarea de precipitaţii, polei, gheţuş şi vânt puternic, valabilă în cea mai...

Iarna nu vrea să plece: meteorologii au prelungit informarea de vreme rea
Iubirea și ciocolata, la cel mai înalt nivel
Transilvania marți, 24 februarie 2026, 11:14

Iubirea și ciocolata, la cel mai înalt nivel

Premiul „Best Chocolatier 2026”, la ediția a IV-a a Galei Premiilor „Chefi de România”, a revenit Alinei Lungu, de la Luadó Chocolate....

Iubirea și ciocolata, la cel mai înalt nivel
Transilvania marți, 24 februarie 2026, 09:47

Cod galben de vânt

Un cod galben de intensificări ale vântului intră în vigoare la ora 10.00 și va fi valabil pe tot parcursul zilei, în Banat, Oltenia și local...

Cod galben de vânt
Transilvania marți, 24 februarie 2026, 09:40

Bărbat preluat de medici după ce a căzut într-o fostă carieră de piatră

Intervenție de urgență în această dimineață, marți, 24 februarie, în localitatea Măgura Ilvei.   Un apel la 112 a semnalat faptul că...

Bărbat preluat de medici după ce a căzut într-o fostă carieră de piatră
Transilvania marți, 24 februarie 2026, 08:21

Cisternă cu gaz butan răsturnată pe DN1 | UPDATE

UPDATE: ora 8.00   Traficul rutier a fost reluat pe DN 1, la Scoreiu, și cisterna cu gaz repusă pe roți și tractată într-o zonă sigură,...

Cisternă cu gaz butan răsturnată pe DN1 | UPDATE
Transilvania marți, 24 februarie 2026, 00:00

Azi e Dragobetele, se sărută fetele!

Românii de pretutindeni sărbătoresc Dragobetele, azi, 24 februarie. Este o celebrare a iubirii şi a tinereţii, cu rădăcini adânci în...

Azi e Dragobetele, se sărută fetele!