Jocuri ale românilor…aproape uitate

Aţi auzit de “hapuc”? Dicţionarul explicativ al limbii române arată că hapucul este un regionalism, care înseamnă minge făcută din păr de bou, iar într-o formă figurativă a acestui substantiv, expresia “a bate hapucul” înseamnă … a pierde vremea nefăcând nimic!

Articol editat de cristina.rusu, 13 aprilie 2015, 06:00

Speculând puţin, am putea crede că în trecut, pe Valea Bârgăului, unde am aflat despre “hapuc”, practicarea acestuia era văzută ca o pierdere de vreme, adică petrecerea unei zile în care nu se putea lucra.

Vom merge în minutele următoare până la Prundul Bârgăului, unde vom asculta povestea unui joc spectaculos, practicat mai demult de locuitorii acestui sat îndeosebi în a doua şi a treia zi de Paşti, când toată suflarea satului ieşea să îi vadă la treabă atât pe tineri, cât şi pe cei în vârstă, bătând “hapuciul”.

Hapucul, sau hapuciul, în pronunţia locului, era un joc asemanator cu oina, sportul tradiţional al românilor.

Am aflat de obiceiul de a se juca hapucul la Prundul Bargaului de la câteva dintre bătrânele satului, pentru că, nu-i aşa, în vremurile de demult o astfel de întrecere era un prilej foarte bun pentru feciorii din sat să se facă remarcaţi de fete. Numai că nu mică ne-a fost surpriza aflând că şi bărbaţii în vârstă practicau jocul şi … chiar îl mai practică, atunci când sunt aţâţaţi de spectatoarele lor de demult.

Iată ce îşi aminteşte Nastasia Bureu despre cum se practica acest joc:

Hapuciul era o minge făcută din păr de animale, rotundă şi o bate cu botele. Jucau câte şase, doi de-o parte şi doi de alta, şi alți doi da cu mingea. Unul pălea hapuciul şi dacă apuca să-l bage într-o gaură, câştiga. (Nastasia Bureu).

Am înţeles: o echipă trebuie să facă totul pentru a introduce hapucul, sau mingea din păr de bou în acele găuri, iar cealaltă echipă să acopere găurile, să nu mai poată fi introdus hapucul în ele. Da, seamănă foarte mult cu oina!

Hapucul pare să fie un joc foarte spectaculos şi este păcat să fie uitat cu totul. Dar, la fel s-a întamplat şi cu oina, care se practica în urmă cu o jumătate de veac în mai toate satele românesti de pe valea Someşului Mare, iar acum este pe cale de dispariţie.

Oare ce fac primăriile din comunele care au astfel de tradiţii? Asteaptă ca ele să dispară cu totul? Ar fi un mare păcat să pierdem asemenea comori culturale.

Florin Săsărman

Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online, AICI