Ascultă Radio România Cluj Live

Zilele fanilor LEGO

Peste o mie de elevi au vizitat luni, 6 aprilie, Expo “Zilele fanilor LEGO” de la Bistriţa.

LEGO
Foto: LEGO

Articol editat de Carmen Sas, 6 aprilie 2015, 14:20

Una dintre principalele atracţii pentru elevii bistriţeni în prima zi din săptămâna “Şcoala altfel” a reprezentat-o expoziţia “Zilele fanilor LEGO”, deschisă la Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Până puţin după orele amiezii, ea a fost vizitată deja de peste 1.000 de elevi, care s-au arătat fascinaţi de lucrările expuse. Acestea ocupă patru încăperi şi sunt ordonate tematic.

“Avem peste 2 milioane de piese. În prima parte a expoziţiei pot fi văzute clădiri celebre, atât din România cât şi din străinătate, dintre care remarcăm Ateneul Român, creaţie a colegului nostru din Bucureşti, Horaţiu Coifan, şi Opera din Sidney, alături de binecunoscutele trenuri, gări, blocuri, staţii de poliţie, staţii de pompieri  şi altele. În partea a doua este reprezentat oraşul vechi, cu edificii vechi, un muzeu, un centru istoric, o piaţă, dar şi cu o zonă verde. Aceasta conţine castele, o moară eoliană şi o mică pădure. În partea a doua a expoziţiei trecem din lumea reală în cea science fiction, unde  este reprezentată o bază spaţială şi celebrele piese din Star Wars: machete, nave, roboţi samd, după celebra serie de filme, cu seturi originale făcute de cei de la LEGO.” (Toni Tocaci, coordonator activităţi Brickenburg pentru Bistriţa)

Expoziţia “Zilele fanilor LEGO” este la a treia ediţie la Bistriţa şi aparţine Asociatiei Brickenburg din Cluj-Napoca.

 

Florin Săsărman

 

Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.

Întârzie programul „Cornul și laptele”
Educaţie luni, 9 noiembrie 2026, 17:08

Întârzie programul „Cornul și laptele”

Elevii şi preşcolarii din Bistriţa-Năsăud nu primesc, de la începutul acestui an școlar, produsele de panificaţie, lactatele şi fructele...

Întârzie programul „Cornul și laptele”
300 de elevi au aflat de la polițiști că ”Libertatea nu are preț”
Educaţie vineri, 6 noiembrie 2026, 15:00

300 de elevi au aflat de la polițiști că ”Libertatea nu are preț”

Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului...

300 de elevi au aflat de la polițiști că ”Libertatea nu are preț”
Tăieri de milioane din bugetul Educației. Studenții cer explicații Guvernului
Educaţie vineri, 6 noiembrie 2026, 14:37

Tăieri de milioane din bugetul Educației. Studenții cer explicații Guvernului

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România critică decizia rectificării bugetului Ministerului Educației și acțiunile...

Tăieri de milioane din bugetul Educației. Studenții cer explicații Guvernului
Unifest, cel mai mare festival studențesc din România, un multivers pentru tineri
Educaţie joi, 5 noiembrie 2026, 18:08

Unifest, cel mai mare festival studențesc din România, un multivers pentru tineri

Cel mai mare festival studențesc din România invită și la Cluj tinerii la evenimente educative, sportive și de divertisment. În perioada 6...

Unifest, cel mai mare festival studențesc din România, un multivers pentru tineri
Educaţie joi, 5 noiembrie 2026, 14:33

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale. Proiectul a fost finanțat din...

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale
Educaţie joi, 5 noiembrie 2026, 13:22

Ghid cu activităţi pentru prevenirea bullyingului

Fundația World Vision România a lansat joi, 5 noiembrie, ghidul „Școala în care ne simțim bine”, destinat profesorilor, părinților și...

Ghid cu activităţi pentru prevenirea bullyingului
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 11:45

Când intră primele burse școlare și câți bani primesc elevii

Elevii îşi vor primi primele burse din acest an şcolar – pentru lunile septembrie şi octombrie – pe 20 noiembrie.   Bursele de...

Când intră primele burse școlare și câți bani primesc elevii
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 09:45

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027

Elevii și studenții din România și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază muzica clasică sau artele...

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027