Din nou despre evrei?
La 27 ianuarie 1945, după cinci ani şi cinci luni de război, Armata Roşie elibera lagărul de concentrare de la Auschwitz. De fapt, complexul de trei lagăre, Auschwitz, Birkenau şi Monowitz-Buna. Cu zece ani în urmă, la 1 noiembrie 2005, Adunarea Generală a Organizatiei Naţiunilor Unite decidea în unanimitate, ca data de 27 ianuarie să fie desemnată ca Ziua Internaţionala a Comemorării Victimelor Holocaustului.
Articol editat de , 26 ianuarie 2015, 12:13 / actualizat: 27 ianuarie 2015, 12:22
De ce iar despre Holocaust şi evrei, se vor fi întrebând unii, începând a lectura acest articol. Ce mai este de scris, de spus, acum, la 70 de ani de la eliberarea lagărului? În fond, nu este de datoria istoricilor să stabilească ce şi cum s-a întâmplat, câţi au pierit şi circumstanţele care au făcut posibilă o astfel de realitate halucinantă, în care reprezentanţii politici ai uneia din cele mai civilizate naţiuni ale planetei au planificat şi încercat să ducă la “bun sfârşit” eliminarea fizică a unui întreg popor? Nu s-a vorbit şi scris deja mult prea prea mult pe tema asta?
Răspunsul este, sec, nu! Holocaustul şi asasinarea a 6 milioane de evrei poate fi desigur considerat un accident istoric imens, o abdicare sinistră de la civilizaţie şi normalitate. Însă acest derapaj are totuşi uncicitatea sa. Scriam altcândva despre primul război mondial, caracterizat de generalul Lyautey, rezident general al Franței în Maroc: „Sunt complet nebuni! Un război între europeni înseamnă un război civil, cea mai monumentală tâmpenie pe care lumea a făcut-o vreodată”. Spre norocul său, generalul a murit în 1934, la doar un an de la preluarea puterii de către nazişti, şi nu a apucat să vadă o nebunie şi mai înfricoşătoare. Fireşte, holocaustul nu este primul genocid din istoria omenirii. Între 1900-1987, nu mai puţin de 169 de milioane de oameni au fost ucişi la ordinul diverselor guverne sau al unor grupări politice. În aceeaşi perioadă, aproximativ 34 de milioane de soldaţi şi-au pierdut viaţa în luptă, cifra incluzând cele două războaie mondiale. Deci, de aproape cinci ori mai multe victime din rândul civililor. Dintre aceste victime, 38 de milioane au fost asasinate în genocide. Spre diferenţă de toate celelalte, Shoah-ul, holocaustul everilor, a fost gândit şi executat fără inflamări medievale, calculat birocratic, cu o meticuluzitate şi o precizie ce făceau dintr-o tragedie de proporţii apocaliptice un lucru banal, apropape obişnuit. O sarcină administrativă, pe care executanţii au primit-o şi care trebuie pusă în practică la modul reglementat şi organizat, după regulile bunei administrări şi ale economiei eficiente. Industrializarea şi implicit banalizarea până la bagatelizare a asasinatului în masă au făcut din crimă ceva ţinând de normalitatea acelor zile şi a acelor ani.
Cred că merită amintite în acest context vorbele lui Yehuda Bauer, un mare isoric israelian al holocaustului, care a fugit spre Palestina în 1939, împreună cu familia, prin Polonia şi România. Bauer scria că, paradoxal, naziştii nu s-au comportat inuman. Asta fiindcă, de fapt, stă în caracterul omului, a speciei homo sapiens sapiens, ca, odată ce se îndeplinesc anumite condiţii istorice nefaste, să poată deveni un Hitler sau un Mengele. De aici importanţa fundamentală a educaţiei copiilor şi celor tineri în genreral, pentru ca această înclinaţie naturală a omului să fie îmblânzită sau măcar ţinută sub control. Iată de ce, oricât de mult s-ar scrie sau s-ar vorbi “iar” despre evrei şi holocaust, nu este niciodată în exces.
Cristian Ivaneş
