Charlie continuă să râdă cu lacrimi
Articol editat de , 14 ianuarie 2015, 13:36
La o săptămână după atacurile criminale de miercurea trecută, Charlie Hebdo a fost publicat azi dimineaţă(14 Ianuarie) într-un tiraj record: de trei milioane de exemplare şi tradus în nu mai puţin de 16 limbi, printre care şi turca. Într-devăr, o parte a exemplarelor Charlie Hebdo urmează să fie distribuită în Turcia împreună cu cotidianul Cumhuriyet. În trecut, miniştri din guvernul islamo-conservator aflat la putere din 2002 au denunţat ceea ce ei numeau „provocările” săptămânalului francez.
Coperta numărului de azi, realizat în sediul ziarului de stânga Liberation cu cei care au mai rămas vii în redacţia decimată de atentatul de miercurea trecută, conţine portretul Profetului Mahomed – care ţine o pancartă pe care scrie „Je suis Charlie” (Eu sunt Charlie), agitată de aproape patru milioane de manifestanţi duminica trecută pe străzile Franţei – provoacă nemulţumire şi revoltă în lumea musulmană. Controversa este atât de mare încât una dintre cele mai prestigioase insituţii ale islamului sunnit cu sediul în Egipt, Universitatea Al-Azhar din Cairo, aprecia că publicarea acestor desene „insultătoare la adresa Profetului va intensifica ura”. Interesant este faptul că ziarul turc Cumhuriyet (Republica), fondat în 1924 de Mustafa Kemal Ataturk, a ales să ditribuie publicaţia franceză, în ciuda regimului tot mai conservator al preşedintelui Erdogan. Rămâne de văzut cu ce consecinţe.
Atacul de săptămâna trecută s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi. Printre victime se numără directorul publicaţiei şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti francezi. Ei bine, în acest răstimp s-a discutat până la saturaţie despre libertatea presei, despre limite, respect şi despre unde trebuie să se oprească mass media, deschizând calea autocenzurii. Cei care se angajează în astfel de discuţii ar fi bine să cunoasă istoria Franţei republicane, care coincide cu apărarea şi cultivarea valorilor fundamentale ale republicii şi ale laicismului. Asta se traduce, revenind la cazul în discuţie, prin libertatea ca în Franţa republicană, care nu face distincţie între rase, religii, orientări sexuale, etc, să existe una sau oricâte publicaţii satirice care să scrie, să deseneze şi să persifleze ce doreşte. Sigur că Charlie Hebdo s-a remarcat prin ironizarea Profetului Mahomed şi a altor elemente religioase, în principal islamice, publicaţia primind, ca reacţie, o serie de ameninţări teroriste. Trebuie remarcat însă că această cultură de stânga dusă spre extrem a săptămânalului, a făcut ca de-a lungul timpului să fi publicate desene considerate ofensatoare şi pentru celelalte mari religii, recte creştinismul şi iudaismul, lucru considerat în Franţa, la 225 de ani de la Revoluţia franceză, absolut firesc.
Desigur, bunul simţ poate să mă împiedice pe mine sau pe unii din cititorii acestor rânduri să fie de acord cu luarea în derâdere a unor simboluri sacre, indiferent ale cui ar fi. Însă acest lucru nu ne poate împiedica să observăm că una din valorile fundamentale ale Occidentului este aceea de a nu fi de acord cu autoritatea sau cu celălalt în general, iar o revistă satirică tocmai asta face, satirizează şi ia în derâdere orice. Din acest motiv nu veţi găsi reviste satirice autentice decât în lumea liberă şi nu în Iran sau Coreea de Nord, de pildă. Cui îi repugnă linia editorială şi are valori mai conservatoare, pe care şi le poate desigur etala şi cultiva liber în Occident, pur şi simplu nu cumpără astfel de publicaţii, aşa cum cu certitudine nu ia de pe raftul chioşcurilor de ziare reviste pornografice sau de scandal.
„Indiferent de opiniile personale şi dezbaterile asupra acestui subiect, ne exprimăm sprijinul faţă de dreptul revistei Charlie Hebdo de a publica astfel de lucruri”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Marie Harf, întrebată cu privire la numărul de azi al săptămânalului. De fapt, această poziţie exprimă esenţa crezului occidental. Doamna Harf poate că este o practicantă ferventă a unei religii ofensate cândva de Charlie Hebdo, sau poate că nu, şi nici nu contează.
Ce este însă esenţial este că, aşa cum spunea cândva Ion Raţiu, neînţeles la vremea respectivă, cetăţenii lumii libere susţin cu înverşunare dreptul celorlalţi de a nu fi de acord cu noi. Şi cu cât vor fi mai mulţi cei care vor înţelege asta, cu atat lumea va fi mai bună.
Cristian Ivaneş
