Apa vie

Creştinii sărbătoresc în 6 ianuarie Epifania sau  Boboteaza, ce încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă începute în Ajunul Crăciunului. Intervalul acesta reprezintă în calendarul popular românesc perioada cea mai încărcată de obiceiuri agrare şi practici magice.  Sărbătoarea creştină a botezului Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului se mai numeşte în greacă şi teofanie sau epifanie, adică Arătarea Dmnului, pentru că în acel moment s-a arătat Sfânta Treimie. În tradiţia populară acestei sărbători i s-au încorportat elemente ale unor rituri ancestrale de fertilitate, de purificare, de cinstire a sacralităţii apei şi a focului.

Articol editat de , 6 ianuarie 2015, 15:35

Dar apa este elementul primordial care se regăseşe în  toate practicile religioase legate de această sărbătoare. Creștinii occidentali sărbătoresc acum, de Bobotează, vizita magilor la nașterea Pruncului Iisus. Dacă ortodocşii au sărbătorit închinarea magilor la Crăciun, pentru ei Boboteaza marchează botezul  lui Iisus în râul Iordan, interpretat ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului).

Această prezentare necesită JavaScript.

Iordanul, sau sfinţirea cea mare a apei  de către preoţi, face apel la semnificaţiile simbolice ale apei, grupate în trei teme dominante (conform Dicţionarului de simloburi,Jean Chevalier si Alain Gheerbrant). Apa e originea vieţii, e mijloc de purificare şi centru de regenerescenţă.  Toate aceste trei teme se regăsesc în cele mai vechi tradiţii şi culturi. Apele ca masă nediferenţiată reprezintă infinitatea posibilităţilor. Conţin tot ceea ce nu are încă formă, sămânţa primordială dar şi toate ameninţările resorbţiei.

A te cufunda în apă şi a ieşi din ea fără a te dizolva total însemnă a te întoarce la origini, a-ţi regăsi obârşia într-un imens rezervor de forţe noi. În Rig Veda apa e purtătoarea vieţii, a forţei purităţii spirituale şi trupeşti. Din Islam până în Japonia apa este un mijloc de purificare rituală. În India şi sud-estul Asiei abluţiunea, spălarea rituală,  atât a statuilor sfinte, cât şi a credincioşilor e un gest de purificare şi regenerare. Apa e simbolul înţelepciunii taoiste. Apa e opusă focului, este yin, corespunde nordului, frigului, solstiţiului de iarnă, rinichilor, culorii negre.

În tradiţiile ebraice şi creştine apa simbolizeză  mai întâi originea creaţiei. Mamă şi matrice, apa este manifestarea transcendenţei şi de aceea e considerată ca o hierofanie (forma prin care se manifestă sacrul). E firesc deci ca botezul să devină în creşinism simbolul vieţii siprituale şi a Duhului oferit de Dumnezeu. Ceea ce diferenţiază botezul lui Ioan de celelalte rituri de imersiune e că botezul acesta urmăreşte o purificare morală, e unic, nu se repetă şi din acest motiv are o valoare iniţiatică. Oricare ar fi modificările aduse de liturghiile diferitelor confesiuni creştine, riturile botezului continuă să aibă două acţiuni cu o o remarcabilă putere simbolică: imersiunea sau scufundarea şi emergenţa. Imersiunea, redusă azi la stropire, conduce la dispariţia fiinţei păcătoase şi întoarcerea la izvolarele originare ale vieţii. Emergenţa revelează naşterea fiinţei atinse de har, legată de o sorginte divină, de viaţă nouă.

La început an, când timpul se înnoieşte, sărbătoarea botezului, a sfinţirii apei ne îndeamnă să privim apa ca pe o resursă primordială şi indispendabilă vieţii, un simbol care treaveresează culturi şi religii şi îndrumă omul spre perfecţionare spirituală.

Oana Cristea Grigorescu