Ascultă Radio România Cluj Live

Ceremonii militare şi religioase în Transilvania

O ceremonie militară şi religioasă de comemorare a eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 a fost organizată, luni, la Baia Mare. 

Marşul revoluţionarilor clujeni, 2014
Foto: Marşul revoluţionarilor clujeni, 2014

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 22 decembrie 2014, 08:35 / actualizat: 22 decembrie 2014, 16:49

La manifestarea care s-a desfăşurat la troiţa din Piaţa Revoluţiei, au participat parlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor locale şi judeţene, Asociaţia “22 Decembrie”, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Ceremonia a început cu prezentarea Onorului autorităţilor judeţene şi salutul Drapelului de luptă. A fost intonat Imnul Naţional al României de către Fanfara municipală “Millennium Band” şi a fost oficiat serviciul religios de către P.S. Arhiereu vicar Iustin Sigheteanu, în fruntea unui sobor de preoţi.

În biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, din Sighetu Marmaţiei, s-a făcut un parastas pentru eroi, la care au participat membrii Consiliului Parohial, tineri şi enoriaşi.

Şi la Turda s-au desfăşurat, luni de la ora 11.00, manifestări comemorative. Acestea au avut loc la Monumentul Eroilor Revoluţiei din faţa Primăriei.

Şi la Sibiu s-au desfăşurat, luni, ceremonialuri militare şi religioase la monumentele ridicate în memoria Eroilor Revoluţiei. Au fost depuse flori la monumentele din faţă Academiei Forţelor Terestre, de la Poliţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, de lângă aeroport, la Monumentul Eroilor Revoluţiei din faţa Casei de Cultură şi la cel din Cimitirul Municipal. În urmă cu 25 de ani, la Sibiu au murit 99 de oameni, iar alţi 272 au fost răniţi.

 

Redacţia

Revitalizarea stațiunii Sângeorz-Băi, blocată în birocrația de la București
Transilvania miercuri, 12 august 2026, 09:25

Revitalizarea stațiunii Sângeorz-Băi, blocată în birocrația de la București

Stațiunea balneoclimaterică Sângeorz-Băi își caută salvarea în investițiile publice, în condițiile în care marile hoteluri din localitate...

Revitalizarea stațiunii Sângeorz-Băi, blocată în birocrația de la București
Probleme pe calea ferată Cluj-Napoca – Oradea
Transilvania marți, 11 august 2026, 19:48

Probleme pe calea ferată Cluj-Napoca – Oradea

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că autoritățile discută cu reprezentanții Comisiei Europene pentru ca, pe anumite...

Probleme pe calea ferată Cluj-Napoca – Oradea
Primele mașini au circulat astăzi pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului al autostrăzii Transilvania!
Transilvania marți, 11 august 2026, 19:44

Primele mașini au circulat astăzi pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului al autostrăzii Transilvania!

S-a deschis circulației sectorul de autostradă de 12,24 km dintre Zimbor și Poarta Sălajului, după aproape 6 ani de la semnarea contractului....

Primele mașini au circulat astăzi pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului al autostrăzii Transilvania!
Mamă și copil, la spital după un incendiu puternic
Transilvania marți, 11 august 2026, 11:50

Mamă și copil, la spital după un incendiu puternic

O locuință din localitatea Crăciunești a fost afectată de incendiu în noaptea de luni spre marți.   În urma acestuia, o femeie și...

Mamă și copil, la spital după un incendiu puternic
Transilvania marți, 11 august 2026, 09:42

Spectacol pe cer – Perseide, muzică live și eclipsă de Soare

Bistrițenii sunt invitați miercuri, 12 august, la o seară magică sub cerul liber.   Asociația de tineri POV21 organizează o nouă ediție...

Spectacol pe cer – Perseide, muzică live și eclipsă de Soare
Transilvania luni, 10 august 2026, 19:09

Canicula nu dă înapoi!

Canicula a revenit de luni, 10 august, în partea de vest şi va traversa treptat toată ţara până miercuri. Este deja în vigoare un cod galben,...

Canicula nu dă înapoi!
Transilvania luni, 10 august 2026, 14:20

Arde pădurea! Peste 60 de pompieri încearcă să oprească focul

Un incendiu de proporții continuă să le dea de furcă pompierilor în pădurea din Tărcăița, comuna Tărcaia, județul Bihor. Flăcările au...

Arde pădurea! Peste 60 de pompieri încearcă să oprească focul
Transilvania luni, 10 august 2026, 10:23

Apartamente cu chirii de la 164 de lei, scoase la licitație

Consilierii locali au aprobat închirierea apartamentelor, care sunt libere și fac parte din fondul locativ al municipiului. Locuințele sunt...

Apartamente cu chirii de la 164 de lei, scoase la licitație