Ascultă Radio România Cluj Live

Poveştile Radio Cluj. Revoluţia lui Fane Gurău

Pe Fane Gurău, Revoluţia l-a prins în concediu. Tocmai obţinuse de la şeful său direct câteva zile libere de Crăciun. Ştiu şi eu, e cam nasol, sunt ceva probleme la Timişoara, parc-au înnebunit ăia de-acolo, îi spuse acesta, muşcându-şi îndelung buza de sus. Apoi, împingând brusc cu şezutul fotoliul capitonat, se ridică, flutură o mână în vânt şi rosti hotărât, împăcat cu sine şi cu favorul pe care i-l făcea subalternului său: dă-le dracu’, trec ele şi fără tine! Nu? Mă rog, zise Fane Gurău, întinzându-i cererea de concediu, cum credeţi…E mare, bate suta? îl întrebă şeful său, stând aplecat deasupra hârtiei şi adulmecând deja mirosul şuncii proaspete, a cărnii sângerânde şi a cârnaţilor unsuroşi, înveliţi în hârtie de ziar, delicateţuri pe care, imediat după Revelion, Gurău avea să le lase, discret, ca în fiecare an, lângă birou, într-o plasă de rafie. Cel puţin 120 ! Oho, exclamă şeful, lăsând apăsat pe hârtie cu peniţa stiloului chinezesc un punct după semnătură, o adevărată forţă a naturii, sper să-l pui la pământ…

Poveştile Radio Cluj. Revoluţia lui Fane Gurău

Articol editat de dan.mosoiu, 20 decembrie 2014, 14:06

Părăsise deja oraşul, şoseaua era dreaptă, uscată şi aproape pustie. Prin parbriz, razele soarelui se reflectau neaşteptat, incredibil de calde pentru acel sfârşit de decembrie. Radioul bâzâia încet, nu-l asculta nimeni.
– Nu ţi se pare că miroase a benzină? se pomeni întrebând Sabina.
Nu, lui Fane Gurău nu i se părea, ce benzină? Conducea de aproape o jumătate de oră şi nu avea în nări decât mirosul cărnii crude, aburinde, proaspăt despicate. Şi nu torsul monoton al motorului îi răsuna în urechi, ci părul aspru şi şoricul gros pleznind sub vâlvătaia dogoritoare a baloţilor de paie. Porcul lui, mă rog, al familiei de la oraş, îl va tăia el, ca-n fiecare an, şi tot el îl va despica, va porţiona fleicile de carne şi costiţele, va săra slănina, va topi untura, va prepara toba, cârnaţii, caltaboşii, călbaşii…
– Mie nu-mi miroase decât a şoric, a şoric proaspăt! zise Fane râzând.
– Mda, nici că există plăcere mai mare pentru tine, dacă nu cumva e singura.
– Hai, dragă, nu te supăra, nu-mi era aseară capul acolo…
– Da’ n-am zis, dragă, nimic…

Fane Gurău înghiţi ironia şi se afundă şi mai mult în scaunul lui de şofer. Aştepta momentul prielnic să aducă vorba de Revelion. Sabina căuta ceva, nici ea nu ştia ce, prin torpedoul maşinii. Apoi, îl întrebă, fără să-şi ridice privirile din deschizătura bordului unde agita cu mâna câteva lucruri inutile, cum a fost cu Trifoi. Nu i-a spus aseară cum a fost? Dar nu-l costa nimic să reia povestea. S-o mai condimenteze, eventual. Să-i facă pe plac Sabinei.
– Cum să fie? Când am intrat la el în birou, după ce m-a lăsat să aştept vreo zece minute, zice că nu ştiu, nu ştiu, to’aşu Gurău, că sunt nişte probleme pe la Timişoara… Păi, ce treabă am eu cu problemele tale? Tu du-te, eventual, la Timişoara şi rezolvă-le, eu mă duc să tai porcu’ şi ne vedem pe urmă. Hai, tovarăşu director, poimâine e ajunul Crăciunului, ce naiba mă fac? Că n-are cine-l tăia… Şi s-a gândit aşa, minute bune, de m-a fiert. Şi zice: bine, to’aşu Gurău, îţi dau liber, du-te!
Fane Gurău râse singur câteva secunde, după care, redevenind serios, vorbi iarăşi, privindu-şi intermitent consoarta. ( „Ai grijă la drum!”, avea să-i spună ea la un moment dat.)
– Aşa că în 3 ianuarie mă prezint cu sacoşa la el. Să ai grijă ce pui… Atunci o să mă primească la prima oră şi parcă-l aud cum zice: nu trebuia, tov’ Gurău, nu trebuia… Ei, nu trebuia! Pe urmă, o să mă sune a doua zi la birou, ca-n fiecare an: felicitări, tovarăşe! Şi eu o să mă fac că nu pricep. Ei, to’aşu Gurău, to’aşu Gurău… Cârnaţii! O minunăţie! Slăninuţa fiartă! Şi caltaboşii! Nu mai vorbesc de jumări… Şi tovarăşa Anişoara a lăudat produsele.
Scufundată în scaunul ei, privind impasibil în faţă, Sabina tresări şi întrebă, din pură curiozitate feminină, cine-i tovarăşa Anişoara.
– Amanta, zise sec bărbatul.
– Cum amanta?
Gurău îşi desprinse o clipă palma dreaptă de pe volan şi făcu un gest scurt, a lehamite.
– Hai, măi, Sabina, nevastă-sa, cine să fie? Are ăsta amantă… Femeii, însă, nu-i dispăruse mirarea de pe chip.
– Păi, şi-atunci, de ce-i zice tovarăşa?
– Păi, dacă e şi ea tovarăşă! o lămuri Fane, apăsând pe ultimul cuvânt.

O vreme nu şi-au mai spus nimic. Radioul torcea în surdină. Fane Gurău şi-ar fi aprins o ţigara, dar soţia îi interzisese cu desăvârşire să fumeze în maşină, în prezenţa fetiţei care acum se întinsese pe bancheta din spate, cu ursoaica mamei în loc de pernă. Se apropiau de jumătatea drumului şi îşi spuse că ar fi momentul să redeschidă discuţia de ieri seară, poate-poate Sabina, fiind bine dispusă, se va lăsa înduplecată.
– Auzi, tot nu înţeleg de ce nu vrei…
Femeia se prefăcu, mai întâi, că nu pricepe despre ce este vorba, apoi îi spuse sec:
– Doar n-o să-mi petrec Revelionul la ai tăi…
Şi, în fond, ce era atât de rău? O dată în 15 ani, o să moară din asta? Sabina nu ezită să răspundă că da, o să moară. Şi de altfel nici nu aveau haine pentru atâtea zile. Gurău se scărpină în creşteteul capului, întrebându-se la ce le-or fi trebuind atâtea haine. Se oferi apoi să mai facă un drum cu maşina, după încă un rând de îmbrăcăminte. Păi, sigur, avea soţul bani de aruncat pe benzină! Dacă găsea pe undeva benzină… Şi-apoi, ca ce chestie să stea ei acolo de Revelion? Adică alţii petrec la restaurant, şi ei stau la ţară. Ca nu cumva s-o irite, Fane nu îndrăzni să-i aducă aminte că au petrecut şi ei (ca dracu, se gândi) anul trecut, la restaurant. Nu, nu se putea, femeia hotărâse că anul acesta vor sta acasă. În a doua zi de Crăciun se vor întoarce, fără discuţii. Oricum, şi cele câteva zile le va suporta cu greu.

– Nici nu vreau să mă gândesc ce frig e dimineaţa în camera aia.
Gurău se abţinu din răsputeri să nu ridice tonul.
– Că la noi e al dracu’ de cald, ce să zic… Acolo e căldurică, mami! Lângă teracotă. Mă trezesc dimineaţa, aprind focul, ţi-aduc cafeluţa…
De data aceasta femeia râse şi-l pofti să lase vrăjeala. Dacă se apuca de băut vin seara, se mai şi trezea Fane Gurău să aprindă focul în cameră… Eventual, după ce-l zgâlţâia bine Sabina. Sau dacă venea maică-sa cu jar, din bucătăria de vară. Cât despre cafeluţă… Pufni pe nas. Degeaba se jură Fane că de data asta n-o să bea.
– Mă faci să râd… Şi noroiul ăla, nici un strop de zăpadă, parcă văd ce dezastru o să fie şi la Crăciunu’ ăsta. Trebuie să mergi cu cizmele de cauciuc la budă.
Cu degetele mâinii stângi, Gurău îşi scărpină din inerţie palma cealaltă, se foi de câteva ori în scaun, îşi eliberă un pic centura de siguranţă care, avea impresia, a început dintr-o dată să-l strângă, privi scurt chipul imobil al soţiei care se contura în profil, scoţându-i în evidenţă nasul arcuit, colţul lăsat al buzelor şi guşa cărnoasă, avu câteva ezitări, apoi vorbi ca şi cum ar fi aruncat chiar atunci ultimul as pe bordul maşinii.
– Şi-apoi ştii că acolo ne puteam uita şi la ruşi. Două canale! Două! Mai vedem şi noi…
Dar argumentul n-o impresionă câtuşi de puţin pe doamna Gurău.
– Ce să-ţi spun?! Nu mai pot eu de ruşii tăi. După care se întoarse imediat spre bărbat, cu aerul că tocmai l-a prins cu o carte falsă.
– Şi n-ai zis că televizorul e defect?
Da, televizorul era defect, dar ai lui l-au asigurat la telefon că-l vor repara înainte de Anul Nou.
– Deci n-o să avem televizor de Crăciun…
– De Crăciun? Ce să faci cu televizorul de Crăciun? Parcă ai la ce să te uiţi…
– Mai vedeam seara un film, nu muream de plictiseală.
– Dar până la Revelion îl repară! Si-gur!
– Fane, nu mergem şi gata, nu mai insista, rosti hotărât femeia.

Gata, chiar nu mai avea rost să insiste, se obosea degeaba. Dacă nu i-ar fi umplut ai lui frigiderul Arctic cu un porc întreg, era convins că nici de Crăciun n-ar fi venit, în noroaiele ălea. Fane Gurău amuţi, apăsând tot mai tare pe acceleraţie. Femeia i-a ordonat imediat s-o lase mai moale, dar el i-a arătat cu degetul cadranul vitezometrului: n-avea nici 75.
– Aveai aproape o sută.
– Cum să am, măi, o sută? Prind eu suta cu hardughia asta?!
– Nu ştiu, dar ai putea să mergi mai încet pe hârtoapele ăstea.
– Ce hârtoape, unde vezi tu hârtoape? întrebă tot mai nervos bărbatul, arătând cu mâna spre parbriz şi, prin el, înspre şoseaua asfaltată, peticită, denivelată.
– Nu ştiu, dar aşa ne scuturi...
Şoferul se bâţâi el însuşi în scaun şi zise îngânând-o:
– Cum vă scutur?
– Nu ştiu, aşaaa… Ne scuturi. Ţi-am zis să mergi mai încet.

Automobilul şerpuia nestingherit pe şoseaua cenuşie, era undeva între localităţi, nici un strop de zăpadă nu se zărea pe dealurile golaşe din jur, iarba era uscată, pomii pricăjiţi pe marginea drumului. În lunetă, un căţeluş din pluş îşi mişca ritmic căpuşorul, în mersul maşinii. Fane Gurău îi surprinse o clipă zvâcnirile în oglinda retrovizoare, după care privirea i se opri pe o bornă kilometrică ştearsă de intemperii, căzută într-o rână. Sabina mormăi ceva, adâncită cum era în scaunul îmbrăcat în husă din lână, apoi se aplecă cu greu, din pricina gabaritului, şi răsuci spre dreapta potenţiometrul radioului. Muzica patriotică ne mai lipsea, se enervă în gând bărbatul, atent la un Trabant pe care-l ajunsese din urmă. Cu un mers poticnit şi înşelător, maşina rula, fără să-i pese, dincolo de axul drumului.
– Cretinul dracului, izbucni Gurău, rulează, măi, în pătrăţica ta!
– Mai bine ai grijă, că o sa intrii imediat în el, îl atenţionă Sabina.
– Merge ca pişatul boului! Dă-te, măi, tovarăşe, mai la dreapta! Du-te pe felia ta! Uite-l cât e de mic şi nu-i ajunge şoseaua!

Puţin îi păsa şoferului din faţă de tatonările Daciei. Ba chiar, la un moment dat, Fane Gurău avu impresia că de dincolo i se face cu mâna, adică: hai, circulă, circulă, depăşeşte-mă! Păi, cum să-l depăşească, dacă maşina, chiar şi aşa mică cum era, circula pe mijlocul şoselei şi nici măcar nu mergea drept?
– Ăsta-i nebun… Şi mai închide radioul ăsta că m-am săturat! Partidul, Ceauşescu, România… Partidul, Ceauşescu, România, altceva n-au în program, se răsti de-a binelea Gurău, cu mâinile pe volan, concentrat să găsească portiţa prin care ar fi putut depăşi Trabantul bezmetic din faţă.
– Pe mine nu mă deranjează, spuse calm Sabina.
– Cum nu te deranjează?
– Nu mă deranjează!

Contrariat, bărbatul apucă să întrebe: păi, şi înainte de ce te-a deranjat?, prinse un culoar liber, se angajă în depăşire, şi de data aceasta soţia nu mai comentă nimic. Când tocmai se strecura pe lângă Trabant, privi scurt în dreapta şi-l înjură la fel de scurt pe şofer, apoi, răsuflând uşurat, se puse în stăpânire pe sensul de mers şi călcă, o dată în plus, acceleraţia. În locul aşteptatelor apostrofări ale soţiei („ai făcut o depăşire riscantă, puteai să ne omori”), auzi în difuzor: „Aici Bucureşti, România! Transmitem un comunicat important pentru ţară!…” Ei, asta era prea mult! Îşi duse imediat mâna înspre butoanele radioului, hotărât să întrerupă o dată pentru totdeauna gălăgia asta inutilă şi sâcâietoare. Dar degetele îi paralizară când auzi vocea isterică a Sabinei:
– Fane, dă-i mai tare!
Grozav, el vrea să-l închidă, şi nevastă-sa îi cere urlând să-l dea mai tare.
– Dă-i mai tare şi lasă-l acolo, nu-l mişca!
– Asta-i culmea!
– Dă-i mai tare, Fane, strigă Sabina, îndreptându-şi ea însăşi ambele mâini şi întreg corpul înspre bietul aparat de radio, de parcă ar fi vrut să-l strivească sau cel puţin să-l scoată cu măruntaie cu tot din burta maşinii.
– Ţi-o fi dor de teatru, de vreo piesă cu insurecţia, ceva, se maimuţări Gurău.
– Ce insurecţie, Fane! Ascultă, ascultă!, spuse Sabina, dând mâna bărbatului la o parte şi răsucind ea însăşi butonul de volum al aparatului.
În sfârşit, Fane Gurău îşi concentră atenţia la vorbele precipitate, răstite, la fel ca ale neveste-si, care curgeau în şuvoi şi, aparent, fără nici o noimă, din difuzor.

– A căzut Ceauşescu! E Revoluţie, Fane!
Dacă n-ar fi fost atât de masivă, atât de greoaie, dac-ar fi fost ceva mai sprintenă, Sabina ar fi spart cu siguranţă plafonul maşinii, îşi spuse Gurău. I-ar fi ieşit capul dincolo, cu gât cu tot, ca un girofar. Apoi, se trezi bălmăjind:
– Cum dracu’ să cadă Ceauşescu? Bun, e Revoluţie, nu e piesă de teatru, asta pricepuse, dar să cadă Ceauşescu, ba chiar să fugă…
– Cum să fugă, măi, Ceauşescu?
Soţia îi răspunse că dictatorul fugise simplu, cum se fuge în cazuri din ăstea, cu elicopterul, nu aude ce zic ăia acolo? E Revoluţie!

Tot mai atent la vocile care se îngrămădeau la microfon, Fane Gurău uită cu totul de pedalele automobilului, palmele abia dacă-i atingeau volanul căptuşit şi el cu un inel de lână gălbuie. Maşina lunecă o vreme din inerţie, după care, pierzând din viteză, se poticni, scuturându-i abia acum cu adevărat pe cei trei, bolborisi ceva din încheieturi şi se opri. Şoferul deschise repede portiera şi, în mijlocul şoselei, se pomeni ţopăind. Din urmă se apropia leneş Trabantul pe care doar ce-l depăşise. Fane Gurău, cu mâinile ridicate, porni alergând spre el. Şoferul micuţei maşini frână repede şi trase pe dreapta. Apoi deschise portiera şi ieşi afară, în întâmpinarea lui Gurău.
– Ce e tovarăşu, s-a terminat benzina? Eu ştiţi că…, zise el, arătând cu mâna spre Trabant. Bărbatul era scund, subţirel, purta un costum gri, cam larg, în deschizătura căruia spânzura nodul strâmb al caravatei. Apropiindu-se la câţiva paşi, Gurău începu să urle:
– A căzut Ceauşescu, tovarăşu’! Cuvintele îl plezniră de-a dreptul peste faţă pe şoferul Trabantului.
– Tovarăşe, tovarăşe, ce ai?, întrebă el speriat, făcând câţiva paşi înapoi. Ai înnebunit?
Dar Fane Gurău era extaziat, continua să strige, iar când fu la numai un pas depărtare, îşi întinse mâinile, gata să-l îmbrăţişeze pe cetăţeanul necunoscut. Acesta, anticipând pericolul, făcu o piruetă şi, micuţ cum era, se strecură numaidecât în spatele maşinii. Apoi îşi întoarse capul.
– Tovarăşe, da’ potoleşte-te, pentru Dumnezeu… Ce ai?

Gurău continua să-l tatoneze, cu mâinile întinse, gata să înhaţe.
– A fugit Ceauşescu! Au zis la radio! E Revoluţie, tovarăşe! A căzut…
Pentru şoferul Trabantului era limpede: omul din spatele lui, care-l alerga în jurul maşinii, pentru că dăduseră deja un ocol, el fugind şi întorcând capul, din când în când, celălalt urmărindu-l, cu braţele când întinse în faţă, gata să-l prindă, când ridicate în aer, omul acesta, care urla ca un dement grozăvii pe care ţi-ar fi fost teamă să le auzi chiar şi în şoaptă, e nebun. Nebun de legat. Poate că înnebunise chiar acum.
– Eşti nebun, tovarăşe… Ce vrei de la mine?
– A căzut Ceauşescu, ce, nu-nţelegi?
Cei doi ar mai fi înconjurat maşina încă o dată, dacă nu s-ar fi deschis portiera din dreapta şi nu s-ar fi înălţat peste capota Trabantului un coc imens.
– Alooo, ce ai tovarăşu’, ai căpiat?
Fane Gurău se împiedică de vocea tunătoare, bâjbâi doi paşi şi se opri. Cum să-i explice femeii, să înţeleagă? Îşi opri răsuflarea.
– Tovarăşă scumpă, a căzut Ceauşescu! A fugit uite-aşa, cum se fuge, cu elicopterul. E Re-vo…!
Nici nu apucă să-şi sfârşească vorba, când femeia îl biciui din nou.
– E Revoluţie-n capu’ tău, tovarăşe! Ai ieşit de la balamuc? Spune! Ia du-te dumneata şi vezi-ţi de drum, auzi? Ei, comedia-dracu’…
Gurău îşi ridică din nou mâinile în aer şi deschise gura. Dar femeia îi tăie brusc elanul.
– Du-te! Da’ du-te, tovarăşu’, la maşina dumitale! Apoi se întoarse spre şoferul Trabantului, care se afla pitit lângă portbagaj. Vasile, treci în maşină! Cu paşi mici şi repezi, şoferul se execută, închizând în grabă portiera. La rândul ei, femeia zgâlţâi balamalele uşii.
– Porneşte! Dar bărbatului îi tremura mâna pe cheia de contact, nu avea curaj s-o răsucească. Aştepta să-l vadă pe nebun plecat.

– Fane, hai, dragă, o dată, că vreau să prindem şi la televizor!
Vocea Sabinei, aruncată prin deschizătura portierei, îl urni, în sfârşit, pe Gurău. Alergă într-un suflet spre maşină. Cum adică şi la televizor? Nici nu apucă să se aşeze pe scaun că fu luat în primire:
– Eşti nebun? Ce-ai căutat la ăia? Ridică din umeri: de fapt, nici el nu ştia prea bine ce-a căutat.
– Chiar se dă?
– Da’ porneşte o dată maşina, că se dă, au zis la radio! Au ocupat televiziunea! S-a adunat poporu’ acolo!
Fane Gurău apucă numaidecât cu degetele lui butucănoase cheia lăsată în contact şi, tocmai când s-o răsucească, rămase năuc, descumpănit, privind în gol, pe geamul însorit al maşinii. Apoi, murmură, ca pentru sine:
– Dar ai mei au televizorul defect…

 

Dan Moşoiu

miere şi muscă
Special RCJ marți, 24 octombrie 2017, 10:06

Vorba, mierea şi musca

Cu o lingură de miere prinzi mai multe muşte decât cu un butoi de oţet, zice o vorbă. Limba dulce mult aduce, ne informează alta. Limba taie...

Vorba, mierea şi musca
party
Special RCJ joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Special RCJ luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Special RCJ miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
Special RCJ vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Special RCJ vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Special RCJ duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Special RCJ marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir