Henri Coandă şi farfuriile lui zburătoare

Cu 42 de ani în urmă pleca la cer Henri Marie Coandă, unul din cei mai cunoscuţi şi prestigiosi savanţi român din toate timpurile. Fiu al generalului Constantin Coandă, prim ministru și ministru de externe al României tocmai în anul Unirii, 1918 , viitorul inginer și fizician era fascinat încă din copilărie de mişcarea aerului şi de vânt, fenomene care aveau să-l facă celebru mai târziu.

Articol editat de , 25 noiembrie 2014, 13:33

Henri Coandă a primit educaţie militară, tatăl său fiind general. Dar tânărul era altfel. Disciplina cazonă îi repugna, la fel ca inflexibilitatea militară. Visează avioane, la propriu. Studiază la Technische Hochschule din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice și mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construiește un avion-rachetă pentru armata română. Între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège, și la Institutul tehnic Montefiore.

Momentul culminant al carierei sale este desigur avionul cu reacţie. În timpul unei încercări de zbor din decembrie 1910, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, avionul său, Coandă 1910, ia foc. Din fericire, Henri scapă teafăr, alegându-se doar cu spaima și câteva contuzii minore. Avionul fusese distrus, dar efectul care îi poartă numele a fost pentru prima dată observat de Coandă tocmai atunci. În timpul scurtului zbor, Coandă a putut observa alinierea apropiată de alipire a jeturilor gazelor arse față de fuzelajul avionului. Ulterior, atât Coandă cât și alți savanți au studiat acest efect, efectul Coandă,  numit astfel de profesorul Albert Metral, în onoarea sa.

Pe lângă studierea gazelor şi a efectului Coandă, savantul român s-a remarcat printr-o serie întreagă de invenţii ingenioase, dintre care merită amintite câteva. De pildă, în perioada Primului război mondial, proiectează trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este Coandă-1916, cu două elici apropiate de coada aparatului. Coandă-1916 este asemănător cu avionul de transport Caravelle, la proiectarea căruia de fapt colaborează. Apoi, este inventatorul unui nou material de construcție, beton-lemnul, folosit pentru decorațiuni (de exemplu la Palatul culturii din Iași, decorat în totalitate cu materialul lui Henri Coandă). Nu în ultimul rând, puţină lume ştie că în Golful Persic, inventatorul român a proiectat şi construit un rezervor din beton subacvatic pentru depozitarea petrolului.

Istoria cu avonul cu reacţie nu a fost şi nu este lipsită de controverse aprinse. Unii istorici ai aviaţiei, ca de pildă Charles Gibbs-Smith (1909-1981), au afirmat că întreaga poveste este o invenţie a lui Coandă, şi că avionul său nu a zburat niciun metru, iar propulsia nu ar fi fost oricum cea cu reacţie. Primul volum al revistei Aircraft (Avioane) din anul 1910 descriu Coandă 1910 ca incapabil de zbor. Dimpotrivă, Rolf Sonnemann şi Klaus Krug profesori la Universitatea Tehnică din Dresda, au menţionat în cartea lor din 1987 Technik und Technikwissenschaften in der Geschichte (Tehnica şi ştiinţele tehnicii în istorie) că avionul lui Henri Coandă, Coandă 1910, a fost primul avion cu reacţie din lume. Americanul G. Harry Stine, părintele modelelor de rachetă şi coleg cu Coandă la Huyck Corporation, afirmă în lucrarea sa, The Hopeful Future (Viitorul plin de speranţă), că, la vremea aceea existau câteva avioane cu reacţie, printre care şi Coandă 1910.

Oricum a fost, Henri Coandă rămâne un inventator de geniu, unanim recunoscut atunci şi acum, în toată lumea. Inclusiv în America, unde a şi trăit şi lucrat o perioadă. La sfârştul anului 1999, o echipă de specialişti din cadrul Muzeului Aviaţiei din Bucureşti a găsit printre documentele lui Henri Coandă un proiect de farfurie zburătoare.  Pe documente scria „Top secret“ si, spre uimirea muzeografilor români, au aparţinut US Air Force.

Graţie scurtei perioade de dezgheţ, Henri Coandă a revenit definitiv în țară în 1969 ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, a devenit membru al Academiei Române.

Se stingea din viaţă la București în 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani. Numele său este dat unui important premiu de cercetare al UNESCO, dar şi medaliei franceze pentru aeronautică.

Cristian Ivaneş